Știu. O să mi se spună că su­biec­tul asta a fost în­tors pe toate fe­țele, ca toată lu­mea l‑a dez­bă­tut și că nu mai e ni­mic de spus. Șo­fe­rul de Bu­cu­rești este un per­so­naj deja le­gen­dar, un fel de Bulă post­mo­der­nist, cu ha­zul, in­do­lența și pros­tia sa ca­rac­te­ris­tică. În ca­li­tate de par­ti­ci­pant la tra­fi­cul bu­cu­reș­tean și de mo­co­fan oca­zio­nal, în­drăz­nesc to­tuși să în­cerc o nouă clasificare.

Aș în­cepe prin a scoate de sub um­bra ori­că­rei în­do­ieli com­pe­tența au­to­ru­lui. Tra­ver­sez zil­nic ora­șul de mi­nim două ori, de la nord la sud, asa cum în sa­tele transil­vane ci­re­zile de vite se du­ceau și se în­torceau de la pă­șune: di­mi­neața plec din sud spre nord, iar seara fac dru­mul in­vers. Ju­mă­tate din oraș face ace­lași lu­cru, asa ca eșan­tio­nul de stu­diu este pe de­plin asi­gu­rat. Ruta pe care o par­curg este și ea re­le­vantă: plec din Ber­ceni, trec pe Ca­lea Fe­ren­tari, apoi Chi­ri­giu, Pan­duri, ho­tel Mar­ri­ott, Opera, Plev­nei, Di­nicu Go­lescu, Gara de Nord, Gri­viței, Chi­tila. Sunt re­pre­zen­tate toate ca­te­go­ri­ile so­ci­ale de mo­co­fani des­pre care vom vorbi mai jos. În fine, du­rata stu­di­u­lui este și ea con­formă ce­rin­țe­lor: de trei ani stră­bat ora­șul și am pri­le­jul să ob­serv și să fiu ob­ser­vat. Acum că am sta­bi­lit ca­drul ge­ne­ral al ten­ta­ti­vei mele ta­xo­no­mice, să tre­cem la treabă.

Mo­co­fa­nul mi­o­ri­tic (Mo­co­fa­ni­cus bursa-pastoris)
Mo­co­fa­nul mi­o­ri­tic este o spe­cie en­de­mică de șo­fer bu­cu­reș­tean. Îl poți ușor re­cu­noaște după pă­lă­riuța de fe­tru pe care o poartă, în­de­o­bște ve­che de peste 20 de ani, după pă­lă­ria de paie in zi­lele de vară sau după căci­ula din fire de po­li­es­ter pe care o adopta de în­dată ce vine fri­gul. Mo­co­fa­nul mi­o­ri­tic este băr­bat, are de obi­cei peste 50 de ani, con­duce in ge­ne­ral o Da­cie pră­pă­dită, de pe care curg ta­blele și, op­țio­nal, lasă în urma un fum al­bi­cios cu mi­ros de ulei ars. Ceea ce îl ca­rac­te­ri­zează este ati­tu­di­nea în­cor­dată, ceafa în­țe­pe­nită și aten­ția con­cen­trată spre ceea ce se în­tâm­plă în fața lui, dub­lată de o com­plet dez­in­te­res față de ceea ce se în­tâm­plă în la­te­ral sau în spate. Dacă nu ești în fața lui, nu exiști. Dacă ești în fața lui, n‑ai ce că­uta acolo. Pen­tru că mo­co­fa­nul mi­o­ri­tic e în­tot­dea­una cu treabă și, de obi­cei, e și gră­bit. Nu ține ne­a­pă­rat să co­mu­nice cu cei din jur des­pre in­ten­ți­ile sale, așa că mișcă din vo­lan într-un ritm dic­tat de si­nap­sele de sub pă­lă­ria sa, ge­ne­rând tra­iec­to­rii alea­toare și ne­aș­tep­tate. Este te­nace și in­sis­tent, iar dacă el s‑a ho­tă­rât că vrea să schimbe di­rec­ția este pro­blema ta să te fe­rești. În fond re­pa­ra­ți­ile la Da­cia lui sunt chiar binevenite.

Există va­ri­e­tăți ale aces­tei spe­cii. Una ar fi mo­co­fa­nul mi­o­ri­tic cu oche­lari fun­duri-de-si­foane, care nu vede foarte bine nici mă­car ce se în­tâm­plă în fața sa — e com­plet im­pre­vi­zi­bil și nu e bine să fii prin pre­a­jma lui. Con­duce pe baza unor per­cep­ții ex­tra­sen­zo­ri­ale și a unui cod ru­tier ela­bo­rat de el per­so­nal. Altă va­ri­e­tate este mo­co­fa­nul mi­o­ri­tico-prag­ma­tic, care con­ști­en­ti­zează pro­fund sta­rea teh­nică a jun­ghiu­lui pe care îl con­duce, își asuma ac­tiv în­tre­ți­ne­rea me­ca­nică și elec­trică, cio­că­nind di­verse piese și le­gând me­reu câte ceva cu sârmă. În timp dezvoltă un con­cept fi­lo­zo­fic care ex­primă suc­cint suma de ar­gu­mente pen­tru care ma­șina lui e to­tuși va­lidă: se uită în ochii tăi cu o morgă se­ri­oasă de om ma­tur, tre­cut prin gre­u­tă­țile vie­ții și te în­treabă re­toric: “Do­m’ne, îmi fac treaba cu ea?”. Și tot el îți dă răs­pun­sul: “Mi‑o fac.”

Amin­team mai de­vreme des­pre en­de­mis­mul aces­tei spe­cii — ei bine, din pa­cate nu vom avea oca­zia sa‑l mai in­tal­nim mult timp pe stra­zile bu­cu­res­tene, din mai multe mo­tive. Fie pen­tru Da­cia lui isi da obs­tes­cul sfar­sit, caz in care ai s‑o vezi pe langa un bloc din ma­ha­la­lele ora­su­lui, pu­tre­zind pe ju­ma­tate in­fipta in as­falt, in­de­pli­nindu-si ero­ica mi­siune de a‑i re­zerva sta­pa­nu­lui un loc de par­care pen­tru vi­i­toa­rea ma­sina, pen­tru care de fapt nu are si nu va avea nici­o­data bani. Fie pen­tru ca fiul sau, mo­co­fa­nul ma­ne­list sau co­ca­lar (des­pre care vom face vor­bire mai in­colo) a va­lo­ri­fi­cat troaca prin pro­gra­mul de in­no­ire a par­cu­lui auto. In fine, in ca­zuri mai rare, mo­co­fa­nul mi­o­ri­tic si‑a luat el in­susi un Lo­gan de­ve­nind ast­fel un so­fer res­pec­ta­bil si evo­lu­and ca­tre ur­ma­toa­rea treapta a evo­lu­tiei mo­co­fa­ne­sti: mo­co­fa­nul dezinhibat.

Mo­co­fa­nul dez­inhi­bat (Mo­co­fa­ni­cus loganoides)
Este usor de re­cu­nos­cut dupa ma­sina si ati­tu­dine: are obli­ga­to­riu un Lo­gan si sen­ti­men­tul acut al po­se­siei asu­pra in­tre­gii strazi. Duse sunt vre­mu­rile ne­fe­ri­ci­rii sale, cand biata Da­cie sau umi­lul Olt­cit il fa­ceau sa se simta ne­pu­tin­cios si ig­no­rat de cei­lalti mo­co­fani. Mi­nu­na­ti­ile teh­ni­cii fran­tu­zesti puse sub ca­pota splen­do­rii pe care o con­duce ii dau drep­tul sa-si abo­leasca frus­tra­rile si sa isi re­ven­dice man­dru drep­tu­rile so­fe­resti. Pro­fi­lul per­so­nal aces­tui tip de mo­co­fan este foarte ete­ro­gen: poate fi mai ta­nar sau mai ba­tran, poate fi ur­ban sau ru­ral. Poate sa lu­creze la stat sau poate sa lu­creze la pa­tron. Il ga­sesti de­o­po­triva in Ber­ceni, in Mi­li­tari sau in Pan­te­li­mon. E omni­pre­zent si omni­po­tent. Nu‑i sta in cale caci te va spul­bera prin su­pe­ri­o­ri­ta­tea sa, prin de­ma­ra­jele in tromba de la se­ma­for care iti vor arata ca-ti este cel pu­tin egal, prin de­pa­si­rile cu­ra­jos-in­con­sti­ente care l‑au con­sa­crat ca rege al con­tra­sen­su­lui. Iar daca te vei su­meti obraz­nic vreo­data, contestandu‑i drep­tu­rile prin­ci­are, mo­co­fa­nul dez­inhi­bat va trece la re­pre­sa­lii, aju­tat de bata de ba­se­ball sau de bu­la­nul de cau­ciuc de sub sca­u­nul sau, care‑i este scep­tru in­tru bi­ne­cu­van­ta­rea gloa­tei ce­lei proaste.

In we­e­kend il poti gasi pe mo­co­fa­nul dez­inhi­bat in fata blo­cu­lui, unde isi spala ma­sina di­rect in strada, as­cul­tand o mu­zica bu­bu­i­toare din ra­dio-CD-ul cu care si‑a do­tat bo­li­dul. Aten­tie! In acele clipe il pu­teti usor con­funda cu mo­co­fa­nul ma­ne­list, care are un com­por­ta­ment si­mi­lar, dar nu va la­sati pa­ca­liti. Il veti dis­tinge usor pe mo­co­fa­nul dez­inhi­bat da­to­rita agre­si­vi­ta­tii cu care isi aroga lo­cul de par­care si al vi­gi­len­tei cu care si‑l pa­zeste. De obi­cei are ca aju­tor de na­dejde o ne­vasta cu gura mare si as­pect de far­fuza sau gos­po­dina, care ii fur­ni­zeaza ar­se­na­lul de ar­gu­mente care sa‑i jus­ti­fice pre­ten­ti­ile: “draga, noi stam ai­cea in bloc din ’78, as­tia sunt ve­ne­tici” sau “lo­cul asta e sub gea­mul nos­tru” sau “sa se duca dra­cu­lui la blo­cul lui, nu la noi”. In ju­rul blo­cu­lui mo­co­fa­nul dez­inhi­bat im­parte im­pe­rial drep­ta­tea, ca un ade­va­rat jus­ti­tiar ce este, con­gre­gand spon­tan cu cei­lalti dez­inhi­bati din ve­ci­na­tate pen­tru a al­ca­tui com­plete de ju­de­cata ad-hoc ce vor sta­bili cu cla­ri­tate ce e per­mis si ce nu pen­tru cei­lalti mu­ri­tori de rand.

Mo­co­fa­nul cu slapi (Mo­co­fa­ni­cus calceo)
Pe mo­co­fa­nul cu slapi l‑ati va­zut pro­ba­bil mai des prin­tre ca­sele din pe­ri­fe­ria bu­cu­res­teana. Acolo este ha­bi­ta­tul pre­fe­rat al aces­tei spe­cii, pen­tru ca acest tip de mo­co­fan este pros­per din punct de ve­dere eco­no­mic si nu pre­geta sa-si eta­leze bu­nas­ta­rea. In­de­obste mo­co­fa­nul cu slapi are o ma­sina de sor­ginte ger­mana, Pa­s­sat sau Audi la mana a doua, dar sunt ad­mise si alte marci cu con­di­tia sa sub­li­ni­eze opu­lenta pro­pri­e­ta­ru­lui. Lo­cu­ieste la casa, pe care el o nu­meste vila, intr-un car­tier in care no­ro­iul are un me­tru cand ploua, iar pra­ful are tot atata cand nu ploua. Stra­zile car­ti­e­ru­lui unde tra­ieste aceasta spe­cie sunt de cos­mar, dar mo­co­fa­nul cu slapi — desi se con­si­dera re­a­li­zat ma­te­rial — crede cu ta­rie ca este de da­to­ria alt­cuiva, a pri­ma­riei sau a gu­ver­nu­lui, sa‑i ame­na­jeze car­ti­e­rul. Cand vine “in oras” il vei re­cu­noaste usor atunci cand va co­bori din ma­sina: poarta slapi chi­ne­zesti si un ma­ieu care‑i pune in va­loare bu­rta fa­cuta de la bere si gratare.

Pe strada, de la al­ti­tu­di­nea suc­ce­su­lui sau fi­nan­ciar, mo­co­fa­nul cu slapi te va privi ca pe o gan­ga­nie ne­in­sem­nata. Sin­gu­rul ar­gu­ment care te poate salva de la eterna ano­ni­mi­tate este ma­sina ben­goasa — pen­tru ca in si­nea sa mo­co­fa­nul cu slapi este dor­nic de a so­ci­a­liza cu cei din ace­easi clasa. El are drep­tul de a in­calca re­gu­lile de cir­cu­la­tie, dar nu si tu, pen­tru ca in fe­lul acesta el isi pierde cri­te­ri­ile de di­fe­ren­ti­ere si de­vine ner­vos. In tra­fic in­tot­dea­una ac­tiu­nile sale sunt de­plin jus­ti­fi­cate, iar ale ce­lor­lalti sunt do­vezi de pros­tie sau ne­sim­tire. Are con­vin­geri ferme — “do­m’ne, dac-as fi eu pre­se­dinte as ter­mina cu ho­tia in tara asta” — si prin­ci­pii so­lide de vi­ata — “ce i‑as pune la munca pe toti, fir-ar ei ai dra­cu­lui”. Desi pros­per din­colo de orice in­do­iala, mo­co­fa­nul cu slapi este un om cum­pa­tat si-si face cum­pa­ra­tu­rile de acolo unde poate ob­tine cel mai bun ra­port calitate/pret, adica pre­tul cel mai mic si ca­li­tate zero. Deci ii vei ve­dea Pa­s­sa­tul la Plus sau la Penny Mar­ket, ocu­pand ade­sea doua lo­curi de par­care, iar pe el il vei re­cu­noaste usor dupa co­sul plin de pro­duse aflate la pro­mo­tie, pe care le va in­desa in por­tba­gaj cu sa­tis­fac­tia omu­lui care a fa­cut, inca o data, o afa­cere buna.

Mo­co­fa­nul ma­ne­list (Mo­co­fa­ni­cus pseudomelos)
Ai au­zit vreo­data pe stra­zile Bu­cu­res­ti­u­lui un zgo­mot in­fer­nal de basi dati la ma­xim si de rit­muri orien­tale? Da, ai ghi­cit, era el, mo­co­fa­nul ma­ne­list. Punc­tul forte al ma­si­nii sale este echi­pa­men­tul au­dio. Nu­ma­rul de boxe tre­buie sa fie cat mai mare, iar su­ne­tul ba­si­lor tre­buie sa‑i faca pla­ma­nii sa vi­breze. Insa con­trar as­tep­ta­ri­lor, pla­ma­nii sai sunt in si­gu­ranta, ti­nuti la­o­lalta de ca­masa co­lo­rata si stramta, im­bi­bata in par­fum. Ge­lul din par ii com­ple­teaza ti­nuta dis­tinsa si ii da acel “je ne sais quoi” care‑l par­ti­cu­la­ri­zeaza in pe­i­sa­jul bu­cu­res­tean. Mo­co­fa­nul ma­ne­list este vi­tez­o­man, in aceasta pri­vinta fi­ind frate bun cu mo­co­fa­nul co­ca­lar — de aici vine ape­tenta sa pen­tru BMW sau Mer­ce­des, in­stru­mente prin care isi poate ex­prima ne­in­gra­dit per­so­na­li­ta­tea. Daca nu are mij­loa­cele de a ob­tine o ma­sina noua adec­vata, mo­co­fa­nul ma­ne­list se va mul­tumi cu una la mana a doua, pe care insa o va im­po­dobi fru­mos, cu si­ra­guri bo­gate de cru­ci­ulite si ciu­cu­rasi, toate atar­nand pe in­te­ri­o­rul par­bri­zu­lui intr‑o sim­fo­nie de cu­lori si sim­bo­luri ce amin­tesc de ba­za­rele orien­tale. Ade­sea spi­ri­tul sau ar­tis­tic nu se poate opri doar la ma­sina, ci se ex­tinde asu­pra pro­priei in­fa­ti­sari: lan­turi, ghiu­luri si alte ele­mente de­co­ra­tive il vor ajuta sa se in­fa­ti­seze lu­mii in toata splen­doa­rea sa.

În tra­fic mo­co­fa­nul ma­ne­list se dis­tinge mai ales prin ge­ne­ro­zi­ta­tea sa. Nu este doar un fer­vent as­cul­tă­tor de ma­nele și un fin cu­nos­că­tor într-ale mu­zi­cii (“frate, mi-am luat un CD nou pe Guta”), ci este me­reu dis­pus sa îm­partă plă­ce­rile sale cu toți cei­lalți care au no­ro­cul sa‑i fie în pre­a­jma. Dacă ma­șina sa nu este de­ca­po­ta­bila, atunci mă­car gea­mu­rile ma­și­nii sale vor fi lă­sate în jos pen­tru ca cei­lalți mo­co­fani sa simtă și ei fi­o­rul ar­tis­tic: “Și când dorm, une­ori, / Te vi­sez pana‑n zori, / În ge­nunchi te rog sa fii cu mine, vi­ata mea”. Al­te­ori me­sa­jul trans­mis este pro­fund edu­ca­tiv: “Omule as­culta și în­vață / ca tu faci ba­nii în vi­ata / e o vorba mare în lume / nu te fac ba­nii pe tine” sau rea­firma apar­te­nenta șo­fe­ru­lui la un grup se­lect: “Vin bă­ie­ții, noi sun­tem deș­tep­ții / Ah, ce mu­riți, ah, ce mu­riți / Nu ne depășiți”.

Ca orice șo­fer care se res­pecta, ma­ne­lis­tul are ne­voie de pro­tec­ție, mai ales pen­tru ca in­vi­dia și pros­tia ome­neasca îl afec­tează pro­fund, cauzându‑i tul­bu­rări de per­so­na­li­tate și ac­cese de fu­rie. Ca sa nu cada prada du­ș­ma­ni­lor din tra­fic, ci dim­po­trivă “sa moara toți du­ș­ma­nii mei”, în forma sa su­prema mo­co­fa­nul ma­ne­list are în do­tare o sa­bie. Cu ea își poate croi dru­mul prin­tre vi­ata, ceea ce une­ori poate fi foarte di­fi­cil, după cum se vede și din ex­cep­țio­na­lele ver­suri “vi­ata mea, vi­ata mea / ce-aveti voi du­ș­mani cu ea”.

Mo­co­fa­nul co­ca­lar (Mo­co­fa­ni­cus versatilis)
Fap­tul ca ade­sea as­culta ma­nele ar pu­tea crea con­fu­zii in­tre mo­co­fa­nul co­ca­lar și cel ma­ne­list. Este o mare eroare, deși unii pun sem­nul egal in­tre aceste ca­te­go­rii. Nici vorba. Dacă pen­tru mo­co­fa­nul ma­ne­list ma­neaua este un mod de vi­ata, un în­dru­mar com­por­ta­men­tal și o em­blema, mo­co­fa­nul co­ca­lar este emi­na­mente pre­o­cu­pat de afa­ceri și “sme­nuri”, con­si­de­rându-se pe el în­suși ca o ver­siune ori­gi­nala a an­tre­pre­no­ru­lui, în timp ce ma­neaua este doar un acom­pa­ni­a­ment so­nor care con­so­nan­tiza cu spi­ri­tul sau in­ven­tiv. Ati­tu­di­nea sa de în­tre­prin­ză­tor îl de­ter­mina sa se de­pla­seze cu ma­șina în­treagă zi dintr-un loc în al­tul al ora­șu­lui, acolo unde îl duc “afa­ce­rile”, că­u­tând cu in­sis­tenta pro­fi­tul acolo unde ochiul unui ne­ex­pe­ri­men­tat ar ve­dea doar în­șe­lă­to­rie, tra­fic ile­gal de măr­furi și fur­turi. Ne­fi­ind je­nat de mean­drele se­man­tice ale aces­tor no­țiuni, mo­co­fa­nul co­ca­lar își ur­mă­rește cu sto­icism pros­pe­ri­ta­tea, ba­zata emi­na­mente pe iden­ti­fi­ca­rea și de­po­se­da­rea de bu­nuri și bani a fraierilor.

Pre­fe­rin­țele sale se în­dreaptă spre ma­și­nile de vi­teza. Este con­ști­ent de va­loa­rea sa ca șo­fer și de fap­tul ca ni­meni nu‑l poate egala ca în­demâ­nare și cu­raj. Pen­tru a‑și etala aceste ca­li­tăți in­dis­cu­ta­bile are ne­voie de ma­șini pe mă­sură: Alfa Ro­meo, BMW, Mit­su­bishi sau Audi TT. În forma sa su­prema, ide­a­li­zata, mo­co­fa­nul co­ca­lar are Lam­bor­ghini sau Porsche. Fi­rește, ca și cel ma­ne­list, co­ca­la­rul în­țe­lege per­fect ca in­vi­dia se­me­ni­lor îl ur­mă­rește peste tot și de aceea tine aproape un pis­tol cu bile, cu care poate să-și sub­li­ni­eze mai ferm su­pe­ri­o­ri­ta­tea spi­ri­tu­ala și ma­te­ri­ala. Îl vei zări cu coada ochiu­lui tre­când ca un ful­ger pe lângă tine, pe con­tra­sens sau pe li­nia de tram­vai, gră­bit fi­ind sa ajungă la lo­cul ur­mă­toa­rei lui tranzac­ții financiare.

La vo­lan mo­co­fa­nul co­ca­lar nu um­bla aproape nici­o­dată sin­gur. El este în­so­țit mai me­reu de cei pe care ii nu­mește “to­va­ră­șii mei” sau “pre­te­na­rii mei”. Este lesne de în­țe­les ca in­tre ei s‑a su­dat o le­gă­tură in­des­truc­ti­bila, care ii face sa ac­țio­neze ca o fa­langa atunci când tre­buie sa zdro­bească re­zis­tenta vre­u­nui șo­fer idiot, care re­fuza sa le facă loc în co­loana de ma­șini sau care pro­tes­tează ne­jus­ti­fi­cat atunci când “i se taie fata”. Ii vei ve­dea co­bo­rând din ma­șina într-un cu­get și‑o sim­țire, con­tra­zi­când ast­fel con­cep­ția ero­nata con­forma că­reia ro­ma­nii nu ar fi uniți. Ei sunt.

Mo­co­fa­nul me­se­riaș (Mo­co­fa­ni­cus expertus)
Mo­co­fa­nul me­se­riaș este o ca­te­go­rie aparte, re­mar­ca­bila prin tu­sele clare ale per­so­na­li­tă­ții sale. Pe el nu‑l vei con­funda nici­o­dată. În­tot­dea­una se va re­marca prin uti­li­tara pe care o con­duce, de pre­fe­rință o Da­cie pa­puc, a că­rei ca­bina arata de parca e lo­cul de dor­mit al unui om al stră­zii, în timp ce lada din spate arata de parca ar fi fă­cut răz­bo­iul. El în­suși, mo­co­fan cu state vechi, are in­crus­tate pe fata tră­să­tu­rile de­fi­ni­to­rii care îl dis­ting și‑l fac unic: pri­vi­rea șme­che­rească, care ci­tește în tine po­ten­ți­ala vic­tima, ae­rul pse­u­do­com­pe­tent cu care te va con­vinge ca el are ex­pe­rienta și știe ce vor­bește, na­sul fin cu care mi­roase ime­diat fra­ie­rul. Îna­r­mat cu aceste re­du­ta­bile arme, mo­co­fa­nul me­se­riaș se van­tura în toate di­rec­ți­ile prin oraș, in­tre di­fe­ri­tele puncte unde își de­să­vâr­șește opera. Dacă e zu­grav sau fa­ian­țar merge de la un apar­ta­ment la al­tul, amânându-și lu­cră­rile pen­tru ca a în­ce­put prea multe și de la toate a în­ca­sat avans. Dacă e in­sta­la­tor va bân­tui pe la toate ma­ga­zi­nele de sa­ni­tare în că­u­ta­rea ce­lor mai ieftine piese, pe care apoi ți le va vinde la preț dublu. Pe cel ce in­sta­lează fe­res­tre ter­mo­pan îl vei cu­noaște de la dis­tanta după su­por­tii mari pe care ii cară în lada utilitarei.

Inu­ti­li­za­bila în alte sco­puri de­cât ace­lea pro­fe­sio­nale, auto­u­ti­li­tara este arma mo­co­fa­nu­lui me­se­riaș în lupta sa pen­tru su­pra­vie­țu­ire. Nu ii va pasa nici­o­dată prea mult de in­te­gri­ta­tea ma­și­nii sale, asa ca nu va ezita sa se în­figă în fata ta și apoi sa frâ­neze brusc pen­tru ca toc­mai a vă­zut un ma­ga­zin de ma­te­ri­ale. Lo­cul sau pre­fe­rat de par­care este în drep­tul re­fu­gi­i­lor de tram­vai, care ii dau pro­ba­bil acel sen­ti­ment de si­gu­ranță și adă­post pe care îl simt ma­ri­na­rii când trag la chei. Al­ter­na­tiv, mo­co­fa­nul me­se­riaș poate de­cide sa par­cheze în drep­tul unui ga­raj, a unei alei în­guste, de‑a cur­mezi­șul al­tor ma­șini par­cate sau ori­unde con­si­dera ca ar fi po­tri­vit. Sta­tu­tul sau de om care își câștigă pâi­nea mun­cind din greu îl în­drep­tă­țește sa facă orice, mai ales în de­tri­men­tul ce­lor care au bani pen­tru ca fura (“ca alt­fel de unde-ar avea atâ­ția bani?!?”).

Mo­co­fa­nul blin­dat (Mo­co­fa­ni­cus inexpugnabilis)
L‑ai vă­zut si­gur plu­tind im­pe­rial peste toți cei­lalți, pe el, prin­tul șo­se­le­lor. Mo­co­fa­nul blin­dat este “deus ex ma­china” al vre­mu­ri­lor noas­tre, fi­ința su­prema la al că­rei sta­tut as­pi­ram, în se­cret, cu to­ții. Doar pen­tru cei cu ade­vă­rat no­vici mai tre­buie pre­ci­zat ca îl re­cu­noști prin tan­cul pe care îl con­duce, cu cat mai mare cu atât mai bine. Ză­rile se în­tu­necă atunci când el îți apare în fata și poți fii si­gur ca nici­o­dată nu va ac­cepta sa rămână în spa­tele tău. Ba­zându-se pe to­nele de otel pe care le că­lă­rește și pe in­s­tinc­tul de con­ser­vare al ce­lor­lalți, mo­co­fa­nul blin­dat ac­ce­le­rează vâr­tos, de­pă­șește tot ce‑i sta în cale și re­vine ma­ies­tuos pe sen­sul sau de mers. Acolo unde de­pă­și­rea nu e po­si­bila, din ca­uze teh­nice, mo­co­fa­nul blin­dat adopta o tac­tica sub­tila de a‑ți sem­nala fap­tul ca se gră­bește: ac­ce­le­rează in­sis­tent și se li­pește de ma­șina din fata, comunicându‑i în acest mod dis­cret ca tre­buie sa‑i facă loc. Fa­ru­rile cli­pesc pri­e­te­nos, dar in­sis­tent în oglinda re­tro­vi­zoare, anun­țându-te ca el e aici și ca ai oca­zia sa i te su­pui și sa‑l ve­ne­rezi, dându-te la o parte.

Ceea ce tre­buie spus în plus este ca mo­co­fa­nul blin­dat a de­ve­nit în ul­tima vreme bine re­pre­zen­tat în am­bele sexe. Dacă mo­co­fa­nul co­ca­lar și cel me­se­riaș sunt ex­clu­siv băr­bați, în ca­zul de fata pu­tem spune ca echi­li­brul se­xe­lor este în mod îm­bu­cu­ră­tor res­ta­bi­lit. Pri­vind în sus, cu ca­pul dat pe spate de ad­mi­ra­ție, dar și din ca­uza di­men­siu­nii ma­și­nii, poți ob­serva ade­sea dis­tinse doamne și domni­șoare care își pun în va­loare fe­mi­ni­ta­tea și gingă­șia uti­li­zând un ast­fel de mons­tru de di­men­siu­nile unui auto­buz. În mod ciu­dat toate par sa su­fere con­ti­nuu de o boala in­cu­ra­bila care le afec­tează zona cra­ni­ana, pen­tru ca în­tot­dea­una le vei ve­dea ținând un obiect mi­cuț la ure­che și ros­tind fără oprire in­can­ta­ții me­nite (pro­ba­bil) sa le în­să­nă­to­șească: “se­rios, draga? nu ma-în­ne­buni… și când ți‑a zis ches­tia asta?”. Spre de­o­se­bire de mo­co­fa­nul blin­dat mas­cul, fe­mela este mult mai pri­e­te­noasa și so­ci­a­bila, pre­fe­rând de­pă­și­ri­lor vi­rile mer­sul în zig-zag ne­con­tro­lat și ne­sem­na­li­zat. Ră­su­ci­rea brusca a vo­la­nu­lui în stânga sau dreapta este fi­reasca dacă te gân­dești ca de­li­cata doamna era ocu­pata cu alt­ceva în in­te­ri­o­rul tan­cu­lui și a re­a­li­zat târ­ziu ca tre­buia sa facă un vi­raj. Iar pana la urma de aia și‑a luat SUV, ca sa fie pro­te­jata de idi­o­ții care ar pu­tea s‑o iz­bească, nu?

Mo­co­fa­nul co­mer­sant-de-piei-de-closca (Mo­co­fa­ni­cus gallina-cutis-venditum)
Pe agen­tul de vân­zări îl cu­noaște toată lu­mea. E o pre­zenta vie în vi­ata noas­tră de zi cu zi și știm deja ca, în func­ție de ca­te­go­ria de obiecte pe care o vinde, poate fi un el sau o ea. Dacă vor­bim de cos­me­tice e mai pro­ba­bil sa ai de a face cu o tâ­nără domni­șoară, care bate la por­țile ca­ri­e­rei pro­fe­sio­nale con­vin­gându-te sa te ungi cu po­țiu­nile pe care ți le re­co­manda ca fi­ind mi­ra­cu­loase. Dacă vor­bim de bere, chip­suri sau pa­pe­tă­rie vei în­tâlni pro­ba­bil un tâ­năr ta­len­tat, cu un dis­curs con­ving­ă­tor și ar­ti­cu­lat, ex­pli­cându-ti avan­ta­jele de a cum­păra cat mai mult și ne­a­pă­rat acum. Pen­tru ca tu, po­ten­ți­a­lul cli­ent, te poți afla în di­verse col­turi ale ora­șu­lui, agen­tul de vân­zări este do­tat cu o ma­șina de ser­vi­ciu, de­ve­nind ast­fel mo­co­fa­nul co­mer­sant-de-piei-de-closca, demn par­ti­ci­pant la tra­fi­cul bu­cu­reș­tean. În func­ție de apar­te­nența sa la unul din­tre sexe, mo­co­fa­nul co­mer­sant poate avea com­por­ta­mente diferite.

Mo­co­fa­nul co­mer­sant mas­cul este im­pe­tuos și în­tot­dea­una gră­bit. Fe­bra co­mi­sio­nu­lui pro­mis de pa­tron îl anima încă din zori de zi, când por­nește de acasă în ma­șina sa bran­du­ita. Ig­norând cu de­să­vâr­șire orice re­gula de buna creș­tere, co­dul ru­tier fi­ind ori­cum abo­lit în opi­nia sa, mo­co­fa­nul co­mer­sant mas­cul face orice pen­tru a răzbi prin mean­drele con­cre­tu­lui, care sunt toate sta­vile în ca­lea bu­năs­tă­rii sale ma­te­ri­ale. Nu-și per­mite nici o ezi­tare, nici o clipa de ră­gaz. O sin­gura ex­cep­ție de la aceasta ne­os­to­ita aler­gă­tură: pi­ti­poanca pe­des­tra. La ve­de­rea ei mo­co­fa­nul co­mer­sant de­vine brusc agi­tat și nu-și afla odihna pana nu ii atrage aten­ția într-un fel sau al­tul, pen­tru a‑i co­mu­nica do­rința lui de a o avea cat mai cu­rând, dacă se poate chiar di­seară. Pi­ti­poanca, dacă e una au­ten­tica și nu vreo fă­că­tură de stu­denta, re­ac­țio­nează po­zi­tiv la avan­su­rile dum­ne­a­lui, cre­ând ast­fel pre­mi­zele unei frâne bruște cu smu­ci­rea vo­la­nu­lui spre dreapta. Iata de ce, dacă ai în fata ta o ma­șina pic­tata cu bule de bere sau cu pungi de chip­suri, e bine sa re­pe­rezi din timp pi­ti­poan­cele — ele îți vor sem­nala clar unde și când se va opri mo­co­fa­nul din fata ta.

Fe­mela co­mer­sant este oa­re­cum di­fe­rita, fi­ind eli­be­rata de pre­siu­nea co­mi­si­oa­ne­lor ob­ți­nute din vân­zări și con­cen­trata mai mult pe as­pec­tele mondene ale vie­ții sale tre­pi­dante: moda, clu­buri, sty­ling, fi­t­ness. Din con­vie­țu­i­rea zil­nica pe strada cu toate ti­pu­rile de mo­co­fani enun­țate în pre­zen­tul stu­diu, mo­co­fanca co­mer­sant a dezvol­tat un su­perb tu­peu, ce este ega­lat în per­fec­țiune doar de de­să­vâr­și­rea cu care ii lip­sesc în­demâ­nă­rile auto­mo­bi­lis­tice. Nu se dez­li­pește de te­le­fo­nul mo­bil, iar no­țiu­nea de casca ii re­pugna pro­fund. O vei găsi în tra­fic în­cur­când cir­cu­la­ția toc­mai într-un punct di­fi­cil, pen­tru ca a sunat‑o pri­e­tena ei, Lili sau Mimi, sa o în­trebe dacă di­seară merge la o anume di­sco­teca. Ches­tiu­nea este ar­ză­toare și imi­nenta, asa ca jus­ti­fica pe de­plin fap­tul ca zeci de alți mo­co­fani tre­buie re­ți­nuți în tra­fic pana la so­lu­țio­na­rea te­le­fo­nica a pro­ble­mei. Lasa ca toți o cla­xo­nează in­sis­tent — asta nu de­cât o do­vada a lip­sei lor de buna creș­tere, pen­tru ca ar tre­bui sa în­țe­leagă ca nu poți sa con­duci ma­șina, sa schimbi vi­te­zele și sa vor­bești la te­le­fon con­co­mi­tent. Pana la urma își fac sin­guri rău, pen­tru ca dis­cu­ția va dura mai mult de vreme ce nu se poate în­țe­lege la te­le­fon din ca­uza gălăgiei.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.