Împarte cu prietenii










Submit

Cu degetul pe pulsul oraşului

Se întâm­plă rar, dar se întâm­plă, să tre­bu­iască să stră­bat Bucu­reş­tiul la cea­su­rile din mij­lo­cul zilei — mai mereu sunt forţat de anu­mite obli­ga­ţii, fie că tre­buie să ajung la un medic sau să fac coadă la vreo auto­ri­tate. În lunile din urmă, când am avut o mică pauză pro­fe­sio­nală — pe jumă­tate volun­tară, pe juma­tate nu — am avut chiar oca­zia să mă plimb mai des prin oraş. Nu-i chip să mergi dintr-un loc în altul în capi­tală fără să treci, măcar tan­genţial, prin cen­tru. Iată de ce am înce­put să am o oare­care nedu­me­rire faţă de rit­mul urbei noas­tre. Să vă explic de ce.

În dru­mu­rile mele obi­ş­nu­ite către ser­vici şi îna­poi am fost sufo­cat şi eu de tra­fi­cul infer­nal. Nimic nou până aici. Întot­dea­una mi-am zis în sinea mea că nebu­nia asta de tra­fic e cau­zată de mulţi­mea de per­soane care, ca şi mine, se duc la muncă dimi­neaţa şi se întorc acasă seara. Dar că, fără îndo­ială, după ce am ajuns la ser­vi­ciu cei mai mulţi din­tre noi, ora­şul res­piră mai lini­ş­tit într-un tra­fic nor­mal, eli­be­rat de noxele eşa­pa­men­te­lor şi de ner­vii noş­tri nestă­pâ­niţi. Ora­şul e gol pen­tru că lumea e la muncă. Sunt sigur că mulţi zâm­biţi la această naivă ima­gine şi aveţi drep­tate: nu e deloc aşa. Am des­co­pe­rit că de dimi­neaţa până seara ten­siu­nea ora­şu­lui pul­sează cu aproape ace­eaşi frec­venţă, că şirul de maşini pare să fie nesfârşit, de parcă ar ieşi din asfalt.

Prima rea­cţie a fost o mare frus­trare. Când voi regăsi Bucu­reş­tiul aglo­me­rat dar totuşi res­pi­ra­bil pe care mi l-aş dori, dacă nici la orele amie­zii nebu­nia nu se opreşte? Pe urmă m-am cal­mat, cel puţin apa­rent, încer­când să mă adap­tez hao­su­lui cu care de fapt eram fami­li­a­ri­zat. Nu m-am putut însă opri să nu mă întreb: cine sunt oame­nii aceş­tia mulţi care popu­lează stră­zile bucu­reş­tene în mie­zul zilei? De ce nu sunt la lucru aşa cum ar fi nor­mal? Aşa că am încer­cat să observ mai atent.

Sunt desi­gur cei ce trans­portă diverse măr­furi de colo-colo. Am lucrat o vreme la o firmă de dis­tri­bu­ţie şi înţe­leg ce nebu­nie cre­ază dorinţa avidă de a vinde cât mai mult cli­enţi­lor tăi, până într-acolo că nu mai con­tează cât te costă trans­por­tul până în capă­tul opus al ora­şu­lui a trei cutii de şer­veţele, sau mai ştiu şi eu ce nimic, cu un mas­to­dont de 3 tone. Uitaţi-vă şi voi la pne­u­rile dubi­ţe­lor de trans­port marfă — o să vedeţi ca mai nici­o­dată nu sunt pre­sate de gre­u­ta­tea încăr­că­tu­rii, ba dim­po­trivă şofe­rii sunt ten­taţi să îşi arate îndemâ­na­rea în a se stre­cura în mare viteză prin tra­fic — de bună seamă nu şi-ar per­mite asta cu o maşină plină de marfă. Lipsa de pla­ni­fi­care şi de cum­pă­tare gos­po­dă­rească (nu vreau să folo­sesc ter­meni de mana­ge­ment, sic!) a logis­ti­cie­ni­lor din diverse firme (adică tot noi, locu­i­tori ai ora­şu­lui) ne umple tra­fi­cul de dube mai mult goale care vân­tură stră­zile făcând tra­fi­cul şi mai difi­cil decât este şi ard moto­rina făcând aerul şi mai ires­pi­ra­bil decât îl avem deja.

Sunt apoi mese­ri­a­şii de diverse tipuri. Pe ei i-am văzut mai des în uti­li­tare mici, în "papuci", cu lada plină de ţevi, pro­file meta­lice sau rigle de lemn. Se duc de colo-colo — nu înţe­leg unde şi de ce în mij­lo­cul zilei sunt pe stradă în loc să lucreze undeva, dar îmi amin­tesc că toate cunoş­tinţele mele au câte o poveste cu un ast­fel de "mese­riaş" iscu­sit, punc­tual şi conş­ti­in­cios.


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant


Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *