Am va­zut de cu­rând “Everybody’s fine” cu Ro­bert De Niro – o po­veste sim­plă des­pre fa­mi­lie si va­lo­rile pe care ea le cul­tivă, des­pre vi­sele fi­e­că­ruia și des­pre cât de greu este să le îm­pli­nești, dar cât de co­mod și li­niș­ti­tor este să te minți că ceea ce ai re­a­li­zat este la fel de bun. Ca toți ma­rii ac­tori, De Niro de­vine din ce în ce mai bun pe mă­sură ce îm­bă­trâ­nește – aici face un rol superb.

Tra­i­ler-ul ofi­cial are o ve­se­lie su­prin­ză­toare față de spi­ri­tul real al fil­mu­lui. Tema fil­mu­lui și pro­ble­mele pe care le abor­dează sunt pro­funde și se­ri­oase; nu e nici­de­cum o co­me­die, deși în egală mă­sură n‑aș spune că e o dramă. E pur și sim­plu o po­veste des­pre noi în­șine, des­pre ceea ce sun­tem și mai ales des­pre ceea ce tin­dem să de­ve­nim. Este o po­veste des­pre vi­sele pe care le avem pen­tru noi și pen­tru co­piii noș­tri. Nu voi po­vesti nici­de­cum fil­mul – vă las plă­ce­rea să‑l des­co­pe­riți singuri.

Ceea ce mi‑a ră­mas în minte din po­veste, a fost ideea de a te re­a­liza ca in­di­vid prin re­u­și­tele co­pi­i­lor tăi. Am vă­zut ade­sea acest mod de a gândi – mulți pă­rinți își con­cen­trează efor­tu­rile pen­tru a le asi­gura un vi­i­tor cât mai bun co­pi­i­lor lor, re­fu­zându-și drep­tul la pro­pria fe­ri­cire. Cei mai mulți își asumă acest rol cu con­vin­ge­rea că e un me­rit să te com­porți în acest fel și, de bună seamă, pre­tind res­pec­tul și re­cu­noș­tința co­pi­i­lor. Aproape în­tot­dea­una există și par­tea de pre­ten­ții ale pă­rin­te­lui sa­cri­fi­cat: el alege un anu­mit drum în viață al co­pi­lu­lui și îi cere să‑l ur­meze fără crâc­nire. Pen­tru că orice formă de pro­test al ce­lui că­ruia i s‑a de­se­nat deja vi­i­to­rul se lo­vește de ar­gu­men­tul su­prem: am sa­cri­fi­cat to­tul pen­tru tine.

În re­a­li­tate ceea ce se în­tâm­plă e oa­re­cum con­tra­riul a ceea ce ar fi do­rit pă­rin­tele: fie co­pi­lul nu apre­ciază un efort pe care el nu l‑a so­li­ci­tat și o apucă pe dru­mul său pro­priu, chiar dacă de multe ori e un drum mai di­fi­cil de­căt cel pro­pus de pă­rinte, fie se lasă me­reu im­pins de la spate pen­tru că e mult mai co­mod să ia alt­ci­neva de­ci­zii în lo­cul tău. Plo­zii răsfă­țați ai bo­ga­ți­lor sau mo­co­fa­nii veș­nic per­danți au ade­sea o tra­iec­to­rie de acest fel. Cum se vede viața prin ochii unui pă­rinte care re­a­li­zează că vi­sele sale des­pre suc­ce­sul co­pi­i­lor sunt de­șarte? Ce rost au avut munca și sa­cri­fi­ci­ile de o viață? La aceste com­pli­cate și tul­bu­ră­toare în­tre­bări în­cearcă să răs­pundă po­ves­tea lui Frank Goode. 

Fi­na­lul fil­mu­lui este apa­rent un ha­ppy-end: Frank îi face un compte-rendu so­ției sale, care a mu­rit cu aproape un an în urmă, con­clu­zionând că toți sunt bine. Dar peste acest fi­nal plu­tește re­plica fii­cei lor, Ro­sie – în­tre­bată de ta­tăl său ce să‑i spună ma­mei des­pre ea și fra­ții ei, ea răs­punde: “If you love her as she lo­ves you, then you tell her what she wants to hear”. Așa­dar “everybody’s fine”. Everybody’s fine?

Po­ves­tea a mai fost spusă într-un film ita­lian din ‘90, cu Mar­ce­llo Mas­tro­iani – fil­mul de la Ho­l­lywood este ba­zat pe el. Din pă­cate nu există DVD pen­tru fil­mul ita­lian, aș fi vrut să‑l văd, mai ales că po­ves­tea e un pic di­fe­rită, iar co­no­ta­țiile ita­li­ene – un po­por în care va­lo­rile fa­mi­li­ale sunt ex­trem de pu­ter­nice — sunt cu si­gu­ranță interesante.

Pri­viți-vă co­piii și gan­diți-vă când vi­sați des­pre ce vă do­riți să de­vină că va veni un timp când va tre­bui să vă în­tre­bați și voi la rân­dul vos­tru: Stanno tutti bene?


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.