I’ll be what I am

Don’t know what I will, but un­til I will find me
A girl that will stay and won’t play ga­mes be­hind me,
I’ll be what I am, a so­li­tary man…
So­li­tary man – Joh­nny Cash

“Moar­tea e un fe­no­men sim­plu în na­tură, doar oa­me­nii o fac să pară în­gro­zi­toare”. Așa des­chide Ma­rin Preda po­ves­tea din “Cel mai iu­bit din­tre pămân­teni”. Și re­plica asta are o no­imă, un ade­văr crud și trist: am con­struit în ju­rul mor­ții o le­gendă atât de pu­ter­nică  în­cât ne te­mem de ea ca de cel mai fi­o­ros dușman.

Lui Ben Kal­men (Mi­chael Do­u­glas – So­li­tary man) i‑a în­col­țit ideea ne­bu­nească de a fugi de moarte. Unui afa­ce­rist de suc­ces îi era apa­rent la în­demână – avea mo­ti­va­ția și mij­loa­cele s‑o facă. Re­țeta lui e sim­plă: nu te duci la me­dic atunci când îți dă de în­țe­les că ai pu­tea avea pro­bleme de să­nă­tate, îți negi vâr­sta și în­cerci să îți păs­trezi sti­lul de viață din ti­ne­rețe, te ames­teci prin­tre cei ti­neri, fo­lo­sindu-te de ne­pre­țu­ita ex­pe­riența pe care viața ți‑a dat‑o ca să po­zezi în in­fa­i­li­bi­lul atoateștiutor.

Ben vrea să stră­lu­cească, să fie re­mar­cat, să nu de­vină in­vi­zi­bil – așa cum de­vin toți cei care îm­bă­trâ­nesc. E ade­vă­rat și pu­țin trist, pe mă­sură ce îm­bă­trâ­nești ești tot mai pu­țin un punct de aten­ție al ce­lor din jur, te di­lu­ezi pe zi ce trece în pe­i­sa­jul din jur, ni­meni nu te mai bagă în seamă. De­vii invizibil.

Îna­inte de a‑l con­damna, m‑am ui­tat în ju­rul meu. Toți în­cer­căm să în­vin­gem tim­pul, doar că nu atât de fă­țiș. Nu avem cu­ra­jul asu­mă­rii aces­tui gest ab­surd. Ne as­cun­dem în mă­run­ți­șuri: cos­me­tice care ne ne­te­zesc ri­du­rile, vop­sele care ne în­ti­ne­resc pă­rul, haine “trendy” care di­si­mu­lează im­per­fec­țiu­nile tot mai vi­zi­bile. Doar că nu poți să în­șeli moar­tea. Ben spune în scena fi­nală: “I know that. I know that now.”

Toti știm, nu‑i așa? Și pen­tru că știm, pen­tru că am de­cis deja că moar­tea e ato­tpu­ter­nică, pen­tru că a o în­frunta nu poate fi de­cât un semn de ne­bu­nie, Ben Kal­men e con­dam­nat la sin­gu­ră­tate. Toți cei din jur îl în­de­păr­tează, rând pe rând: so­ția, amanta, fiica, co­mu­ni­ta­tea. Ben Kal­men este co­m­dam­nat să fie un solitar.

Și to­tuși… în adân­cul su­fle­tu­lui sper și acum că Ben Kal­men a ple­cat după tâ­năra care a tre­cut prin fața lui, îm­pli­nindu-și des­ti­nul de ne­bun fru­mos, lă­sându-ne pe noi să spe­răm că poate, to­tuși, există un mod de a trișa. Tim­pul, sin­gu­ră­ta­tea, moartea.

---

Comentează pe Facebook...

---

---

Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Leave this field empty if you're human: