Există două șa­bloane de ima­gine a Ro­mâ­niei și a ro­mâ­ni­lor și pe am­bele le con­si­der în egală mă­sură false: Ro­mâ­nia per­fectă și Ro­mâ­nia de­fectă.

Pri­mul e cel în care ro­mâ­nul e cel mai deș­tept, cel mai os­pi­ta­lier, cel mai fru­mos, iar Ro­mâ­nia este lea­gă­nul ci­vi­li­za­ției eu­ro­pene, așe­zat ne­fe­ri­cit în ca­lea nă­vă­li­to­ri­lor, la in­ter­sec­ția unor mari im­pe­rii co­tro­pi­toare. Pe scurt: sun­tem bă­ieți foarte buni, da’ n‑am avut no­roc în viață. Această ima­gine idi­lică în oglinda re­tro­vi­zoare îm­bracă une­ori și hai­nele vi­i­to­ru­lui: pla­iu­rile mi­o­ri­tice sunt cen­tru ener­ge­tic și spi­ri­tual, punc­tul de unde va pleca re­naș­te­rea uma­ni­tă­ții după ca­tas­tro­fele imi­nente pe care Dum­ne­zeu ni le‑a hă­răzit. Au­tant voir grand!

Cea de‑a doua fi­xa­ție este aceea a ro­mâ­nu­lui pu­tu­ros, min­ci­nos și laș, in­ca­pa­bil de dem­ni­tate, ne­sta­tor­nic în ho­tă­râri și in­cli­nat spre ho­ție. Ro­mâ­nia este fru­moasă, dar mur­dară și cu dru­muri in­fer­nale, cu spi­tale care mai rău te îm­bol­nă­vesc și ho­te­luri in­sa­lu­bre. N‑avem nici o șansă de a ne re­dresa, nu există drum îna­inte, nici îna­poi. Apo­ca­lipsa e o glumă pe lângă a fi ro­mân, pen­tru că spre de­o­se­bire de Ar­ma­ghe­don, Ro­mâ­nia nu e un sfâr­șit groaz­nic, ci o groază fără sfâr­șit.

Nu cred în nici una din aceste ima­gini. Ade­vă­rul des­pre noi e un­deva în­tre aceste două ex­treme, dar nu‑l vom afla de­cât atunci când vom avea cu­ra­jul de a ne privi în oglinda pre­zen­tu­lui, cu sin­ce­ri­ta­tea ce­lui care vrea să se cu­noască pe sine. M‑am în­tre­bat une­ori care sunt tră­să­tu­rile ca­rac­te­ris­tice ale ro­mâ­nu­lui și me­reu m‑am în­tors la per­so­na­jele lui Ca­ra­gi­ale – în egală mă­sură ge­ni­ale și ri­di­cole – dar până la urmă nu am gă­sit un răs­puns mul­țu­mi­tor. Încă mai caut, încă mă mai în­treb.

Cu gân­du­rile as­tea ră­tă­cite printr-un colț de minte m‑am ui­tat la “Por­tre­tul lup­tă­to­ru­lui la ti­ne­rețe”. Un film alt­fel, un film des­pre o alt­fel de Ro­mâ­nie, un film des­pre alt­fel de ro­mâni. Pro­ba­bil că o parte a răs­pun­su­lui pe care îl caut la în­tre­bă­rile mele se gă­sește aici.

“Ceea ce ne‑a mâ­nat aici, a fost dra­gos­tea de acest neam, li­beră de orice mes­chi­nă­rie. Am în­vă­țat să pri­vim nea­mul nos­tru, ca de alt­fel orice în lume, prin prisma dra­gos­tei. EXIȘTI ÎN MĂSURA ÎN CARE IUBEȘTI ȘI TE ÎNALȚI ÎN MĂSURA ÎN CARE TE JERTFEȘTI PENTRU ACEASTĂ IUBIRE.

Noi nu ad­mi­răm nea­mul nos­tru, nici nu că­u­tăm să‑l în­țe­le­gem și să‑l stu­diem în vir­tu­tea nu știu că­rui prin­ci­piu scor­nit de min­tea ome­nească. Noi îl iu­bim. Așa cum e. Așa cum își iu­bește co­pi­lul pă­rin­ții lui. Și nu l‑am schimba cu ori­care al­tul, nici în gând, cum nici o mamă din lume nu și-ar schimba co­pi­lul ei. În inima și min­tea noas­tră, n‑au în­col­țit nici­o­dată vi­suri și gân­duri de emi­grare prin nu știu ce țări fe­ri­cite. Voim să rămâ­nem aici păr­tași ai du­re­ri­lor și bu­cu­ri­i­lor nea­mu­lui, al des­ti­nu­lui său, în va­lul că­ruia voim și noi să ne con­to­pim soarta noas­tră.”

Ioan Ga­vrilă Ogo­ranu


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.