Nene Iancule, îți scriu ca să-ți dau vești bune: Lache și Mache trăiesc și-ți transmit salutări. S‑au descurcat destul de bine în vremuri comuniste – e drept au trebuit să mai mănânce și niște rahat, dar asta‑i viața, nu‑i așa? — și acum sunt în vârful piramidei, în descurco-crație. Toată truda lor de a rămâne la suprafață e de-abia acum pe deplin răsplătită: Mache are prăvălie la stradă, mușterii încă se găsesc, iar Lache este mâna lui dreaptă. Trai, neneacă! Dar stai un bob zăbavă și ți-oi spune pe-ndelete despre ei.
Mai întâi să-ți spun că Mache n‑a dus‑o rău nici cu comuniștii, altminteri mangafale cam toți, dar băieți buni, zău! Îl știi dumneata pe Protopopescu, ăla cu casele la strada Primăverii, de ziceau unii că are ochii albaștri – ei să vezi comedie, s‑a găsit că e rudă cu Mache al nostru! Așa că mi ți l‑a aranjat pe amicul Mache într‑o slujbă calduță printr-un minister, de unde, vezi bine, a luat o leafă grasă, după legea a veche. Acuma, după rivuluție (care rivuluție, monșer?! niște moftangii au tras cu pistoalele în stradă! când au venit gardiștii fugiseră toți care-ncotro și n‑au mai găsit pe nici unii), amicul Protopopescu a intrat în politică și Mache s‑a gândit să deschiză prăvălia de care-ți spuneam – primii mușterii i‑a dat tot Protopopescu săracu’, că îi cunoștea pe niște coate-goale de prin niște ministere. Mache i‑a adus frumușel din condei și-au semnat contract – lasă că Mache n‑avea nimic din ce promisese să le vândă, că s‑a descurcat el până la urmă, doar știi că‑i deștept, nevoie mare!
Azi așa, mâine așa, mușterii de pe la stat se găseau, Mache a prins cheag și a cunoscut și pe Cațavencu de la partid, și pe Pristanda de la poliție, și pe Tipătescu de la prefectură — nu te mai țiu în suspans: de amicul Protopopescu aproape că nu mai e nevoie. Dar vezi dumneata că toată daravera a crescut și prăvălia e cam mare, iar Spiridon – băiatul de prăvălie de‑l luase de milă să ajute la treabă – nu e prea mintos: cum să ții ditamai negustoria când Mache mai are și de plimbat pe Zița la Paris, să o ducă la cumpărături la Viena, apoi să se îngrijească și de domnișoru’ Goe care mâine-poimâine trebuie dat la școală în străinătate?
Strâmtorat cu timpul, Mache s‑a gândit că i‑ar trebui o mână de ajutor, a căutat și ce să vezi: jupân Iordache, un papugiu de prin Moldova, are un băiat tânăr, student în management și economist înnăscut pe care îl cheamă Lache. Și ce mândrețe de băiat! Deștept, frumos, manierat, toate calitățile, ce mai calea-valea! Are și MBA (nu știi dumneata ce e aia, dar e de bine) și lipici la norod, care‑l ascultă și‑l urmează oriunde s‑ar duce. Așa că e numai bun de pus în față, la tejghea, să‑l vază mușterii, să le vândă mărfurile – să combată, cum s‑ar zice — în timp ce Mache șade și-și răsucește mustățile și bea tutun.
E drept că Lache nu prea știe cum e cu negoțul la prăvălie, că acasă îl țineau mai mult să dea mâncare la găini și să pască vacile, dar e curajos peste măsură și are mână de fier: Spiridon nici nu crâcnește în fața lui. A mai adus Lache la prăvălie și alte ajutoare, mai luminate la minte decăt Spiridon, dar tot el e de nădejde că oricât i‑ar pune la treabă mitocanii tot greșesc. De aia și stă cu ochii pe ei cât e ziulica de lungă – să vină dimineața devreme la prăvălie, să frece podelele lună, când or veni mușterii să lucească totul ca nou! Rafturile‑s goale ce‑i drept, mușterii cam pleacă fără să tărguiască nimic, dar dacă mitocanii sunt disciplinați și ascultători până la urmă or vinde ceva-ceva. Și-apoi mușterilor nu le dai chiar ce cer, ci ce se mai găsește la îndemână: îi momești mai întâi cu cuvinte meșteșugite și-apoi îi aduci frumușel la vorba ta.
Mache se minunează cât e ziua de lungă ce mândrețe de tejghetar are. Cum îi aranjează pe mușterii, cum îi muștruluiește pe băieții de prăvălie! Bașca își face timp să‑i spună și lui, de șapte ori pe zi, cum merge negoțul și ce isprăvi mai fac nătărăii de angajați. E puțin îngrijorat Mache că nu merge vânzarea prea bine, dar acuma știe și de ce, că i‑a explicat Lache: moftangii de angajați întârzie dimineața la prăvălie și nu le stă mintea la treabă. Auzi dumneata, cică nu le arde de muncă pentru că nu le‑a dat sâmbria de trei luni! Păi ce, ăsta‑i motiv? De unde sâmbrie? Și-așa e cam mare și‑a vorbit el cu Lache s‑o mai aducă din condei nițel, măcar cu un sfert mai jos decât acum.
Dar ce să‑i faci nene Iancule, astea‑s vremurile. Negustoria nu‑i treabă ușoară, însă cu Lache la tejghea o să răzbească prăvălia lui Mache până la urmă. Și dac‑o fi și‑o fi să nu mai vină mușterii, are să se ducă dom’ Mache iară la Protopopescu, să aranjeze de-un contract. Sau la Tipătescu, sau la Cațavencu. De unde, de ne-unde, trebuie să se ivească ceva că nu se poate lăsa un familist și un om de onoare precum Mache, stâlp al negoțului țării, să piară dimpreună cu amicul său Lache. Pentru că, vorba amicului Eminescu, “la trecutu-ți mare, mare viitor!”.
19:11
Am citit şi eu Lache și Mache de I.L.Caragiale.Mi‑a plăcut la nebunie,e o poveste simplă despre doi buni prieteni.