Nene Ian­cule, îți scriu ca să-ți dau vești bune: La­che și Ma­che tră­iesc și-ți trans­mit sa­lu­tări. S‑au des­cur­cat des­tul de bine în vre­muri co­mu­niste – e drept au tre­buit să mai mă­nânce și niște ra­hat, dar asta‑i viața, nu‑i așa? — și acum sunt în vâr­ful pi­ra­mi­dei, în des­curco-cra­ție. Toată truda lor de a rămâne la su­pra­față e de-abia acum pe de­plin răs­plătită: Ma­che are pră­vă­lie la stradă, muș­te­rii încă se gă­sesc, iar La­che este mâna lui dreaptă. Trai, ne­neacă! Dar stai un bob ză­bavă și ți-oi spune pe-nde­lete des­pre ei.

Mai în­tâi să-ți spun că Ma­che n‑a dus‑o rău nici cu co­mu­niș­tii, alt­min­teri man­ga­fale cam toți, dar bă­ieți buni, zău! Îl știi dum­ne­ata pe Pro­to­po­pescu, ăla cu ca­sele la strada Pri­mă­ve­rii, de zi­ceau unii că are ochii al­baș­tri – ei să vezi co­me­die, s‑a gă­sit că e rudă cu Ma­che al nos­tru! Așa că mi ți l‑a aran­jat pe ami­cul Ma­che într‑o slu­jbă cal­duță printr-un mi­nis­ter, de unde, vezi bine, a luat o leafă grasă, după le­gea a ve­che. Acuma, după ri­vu­lu­ție (care ri­vu­lu­ție, monșer?! niște moftan­gii au tras cu pis­to­a­lele în stradă! când au ve­nit gar­diș­tii fu­gi­seră toți care-nco­tro și n‑au mai gă­sit pe nici unii), ami­cul Pro­to­po­pescu a in­trat în po­li­tică și Ma­che s‑a gân­dit să des­chiză pră­vă­lia de care-ți spu­neam – pri­mii muș­te­rii i‑a dat tot Pro­to­po­pescu să­racu’, că îi cu­noș­tea pe niște coate-goale de prin niște mi­nis­tere. Ma­che i‑a adus fru­mu­șel din con­dei și-au sem­nat con­tract – lasă că Ma­che n‑avea ni­mic din ce pro­mi­sese să le vândă, că s‑a des­cur­cat el până la urmă, doar știi că‑i deș­tept, ne­voie mare!

Azi așa, mâine așa, muș­te­rii de pe la stat se gă­seau, Ma­che a prins cheag și a cu­nos­cut și pe Ca­ța­vencu de la par­tid, și pe Pris­tanda de la po­li­ție, și pe Ti­pă­tescu de la pre­fec­tură —  nu te mai țiu în sus­pans: de ami­cul Pro­to­po­pescu aproape că nu mai e ne­voie. Dar vezi dum­ne­ata că toată da­ra­vera a cres­cut și pră­vă­lia e cam mare, iar Spi­ri­don – bă­i­a­tul de pră­vă­lie de‑l lu­ase de milă să ajute la treabă – nu e prea min­tos: cum să ții di­ta­mai ne­gus­to­ria când Ma­che mai are și de plim­bat pe Zița la Pa­ris, să o ducă la cum­pă­ră­turi la Viena, apoi să se în­gri­jească și de domni­șoru’ Goe care mâine-po­imâine tre­buie dat la școală în străinătate?

Strâm­to­rat cu tim­pul, Ma­che s‑a gân­dit că i‑ar tre­bui o mână de aju­tor, a că­u­tat și ce să vezi: ju­pân Ior­da­che, un pa­pu­giu de prin Mol­dova, are un bă­iat tâ­năr, stu­dent în ma­na­ge­ment și eco­no­mist în­năs­cut pe care îl cheamă La­che. Și ce mân­drețe de bă­iat! Deș­tept, fru­mos, ma­nie­rat, toate ca­li­tă­țile, ce mai ca­lea-va­lea! Are și MBA (nu știi dum­ne­ata ce e aia, dar e de bine) și li­pici la no­rod, care‑l as­cultă și‑l ur­mează ori­unde s‑ar duce. Așa că e nu­mai bun de pus în față, la te­j­ghea, să‑l vază muș­te­rii, să le vândă măr­fu­rile – să com­bată, cum s‑ar zice — în timp ce Ma­che șade și-și ră­su­cește mus­tă­țile și bea tutun.

E drept că La­che nu prea știe cum e cu ne­go­țul la pră­vă­lie, că acasă îl ți­neau mai mult să dea mân­care la gă­ini și să pască va­cile, dar e cu­ra­jos peste mă­sură și are mână de fier: Spi­ri­don nici nu crâc­nește în fața lui. A mai adus La­che la pră­vă­lie și alte aju­toare, mai lu­mi­nate la minte de­căt Spi­ri­don, dar tot el e de nă­dejde că ori­cât i‑ar pune la treabă mi­to­ca­nii tot gre­șesc. De aia și stă cu ochii pe ei cât e zi­ulica de lungă – să vină di­mi­neața de­vreme la pră­vă­lie, să frece po­de­lele lună, când or veni muș­te­rii să lu­cească to­tul ca nou! Rafturile‑s goale ce‑i drept, muș­te­rii cam pleacă fără să tăr­gu­iască ni­mic, dar dacă mi­to­ca­nii sunt dis­ci­pli­nați și as­cul­tă­tori până la urmă or vinde ceva-ceva. Și-apoi muș­te­ri­lor nu le dai chiar ce cer, ci ce se mai gă­sește la în­demână: îi mo­mești mai în­tâi cu cu­vinte meș­te­șu­gite și-apoi îi aduci fru­mu­șel la vorba ta.

Ma­che se mi­nu­nează cât e ziua de lungă ce mân­drețe de te­j­ghe­tar are. Cum îi aran­jează pe muș­te­rii, cum îi muș­tru­lu­iește pe bă­ie­ții de pră­vă­lie! Bașca își face timp să‑i spună și lui, de șapte ori pe zi, cum merge ne­go­țul și ce is­prăvi mai fac nă­tă­răii de an­ga­jați. E pu­țin în­gri­jo­rat Ma­che că nu merge vân­za­rea prea bine, dar acuma știe și de ce, că i‑a ex­pli­cat La­che: moftan­gii de an­ga­jați în­târ­zie di­mi­neața la pră­vă­lie și nu le stă min­tea la treabă. Auzi dum­ne­ata, cică nu le arde de muncă pen­tru că nu le‑a dat sâm­bria de trei luni! Păi ce, ăsta‑i mo­tiv? De unde sâm­brie? Și-așa e cam mare și‑a vor­bit el cu La­che s‑o mai aducă din con­dei nițel, mă­car cu un sfert mai jos de­cât acum.

Dar ce să‑i faci nene Ian­cule, astea‑s vre­mu­rile. Ne­gus­to­ria nu‑i treabă ușoară, însă cu La­che la te­j­ghea o să răz­bească pră­vă­lia lui Ma­che până la urmă. Și dac‑o fi și‑o fi să nu mai vină muș­te­rii, are să se ducă dom’ Ma­che iară la Pro­to­po­pescu, să aran­jeze de-un con­tract. Sau la Ti­pă­tescu, sau la Ca­ța­vencu. De unde, de ne-unde, tre­buie să se ivească ceva că nu se poate lăsa un fa­mi­list și un om de onoare pre­cum Ma­che, stâlp al ne­go­țu­lui ță­rii, să pi­ară dim­pre­ună cu ami­cul său La­che. Pen­tru că, vorba ami­cu­lui Emi­ne­scu, “la tre­cutu-ți mare, mare viitor!”.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Nechiz

    Am ci­tit şi eu La­che și Ma­che de I.L.Caragiale.Mi‑a plă­cut la nebunie,e o po­veste sim­plă des­pre doi buni prieteni.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.