Am căpătat în ultima vreme o alergie eruptivă la cuvântul “decât”. Sunt atât de scos din sărite de utilizarea greșită a acestui cuvânt încât nu mă pot abține să nu corectez cu voce tare pe oricine, chiar și în situații în care nu este socialmente acceptabil să faci astfel de remarci. Am corectat‑o pe recepționista de la clinica Regina Maria, pe vânzătoarea de la supermarketul din colțul străzii, cât despre colegii de la servici nici nu mai vorbesc — probabil că unii preferă să nu mai vorbească cu mine, ca să nu mai fie criticați. Așa că, dragii mei cunoscuți sau necunoscuți, nu puteți decât (sic!) să vă obișnuiți cu meteahna mea. De la mine lucrurile se văd așa: ori vorbiți corect, ori suportați corecțiile mele.
Până la urmă e chiar așa de important să vorbim corect? M‑am întrebat asta gândindu-mă la faptul că limba română este, în principiu, o limbă complicată, cu foarte multe reguli și cu foarte multe excepții. Succesul englezei ca limbă internațională probabil că vine și din simplitatea gramaticală — dar oare îți poți exprima la fel de bine ideile atunci când operezi cu mai puține subtilități lingvistice? Și dacă avem un instrument sofisticat și oarecum complicat la îndemână, trebuie să ne străduim să‑l simplificăm prin amputarea nuanțelor? Eu cred că nu. De aceea lupt cu îndârjire și fără speranță împotriva lui “decât” (în propozițiile afirmative, atunci când are sens restrictiv — ca să fie limpede).
Este adevărat că suntem într‑o epocă în care viteza este totul. Fast food, high speed. Generațiile tinere sunt seduse de sintaxa succintă a englezei, care din socotelile mele economisește cam 20–30 la sută din cuvinte pentru a exprima aceeași idee. Asta în cazul în care comunicarea este pur materială, o simplă transmitere de informații factuale sau stări nerafinate — cool, wow, lol. Dar dacă luăm un alt exemplu, al unei comunicări cu mult mai multă substanță, nu cred că engleza e mai laconică. S‑ar putea să fie pe dos — ca să exprimi ceva complex cu cuvinte simple îți trebuie o frază mai lungă pentru a putea acomoda toate semnificațiile pe care vrei să le sugerezi. Încercați să puneți în engleză, în mai puține cuvinte, propoziția “Spațiul subtil dintre suveranitate și subordonare este materia însăși a libertății umane.” (Andrei Pleșu — “Despre frumusețea uitată a vieții”). Mă îndoiesc că veți reuși fără a pierde din semnificație. Heideger avea dreptate când spunea că “limba îl vorbește pe om, nu invers”. Suntem ceea ce putem exprima că suntem.
Ce vreau să spun e că o limbă complexă și poate mai complicată este un continuu exercițiu pentru creier. Este sala de fitness a creierului nostru ca popor. Și cu cât vom face exercițiile mai ușoare, cu atât “mușchii” intelectuali ni se vor atrofia. Până la urmă când simplifici ceea ce exprimi, ceea ce simți, te simplifici ca ființă.
19:12
Dupa cum bine spuneti, romana este „o limbă complexă și poate mai complicată”. Sunt alaturi de demersul Dvs. de curatire a limbii de … decat-uri stridente.
Pentru a sublinia frumusetea limbii, trebuie sa atrag atentia ca … pot exista totusi exceptii, chiar cu … decat-ul in propozitii afirmative „cu sens restrictiv”. De exemplu: „decat sa gresesc, mai bine masor de doua ori” sau celebrul „mai bine golan, decat comunist”.
21:12
Exemplele dvs. sunt propoziții afirmative unde e folosit în sens comparativ (ceva e mai bine/frumos/mare/etc decât altceva), ceea ce e corect gramatical. Nu vă lăsați înșelat de inversarea sintaxei cu scop stilistic (fraza simplă ar fi “Mai bine măsor decât să greșesc”). Oricum, mulțumesc pentru susținere.
14:12
http://www.decatorevista.ro/
10:12
Te pomenești că în curând am să aud pe vreun agramat de-ăsta mic citându-mi numele revistei drept argument pentru corectitudinea exprimării lui. E periculos să faci glume subțiri între pitecantropi…