Azi mi-am făcut puțin timp pentru o mică investigație: să aflu ce s‑a mai întâmplat în domeniul educației în ultima vreme. Auzisem despre Legea Educației Naționale (LEN), pe care unii o contestă vehement, alții o laudă. Aveam propriile mele dubii referitoare la acest subiect, bazate pe calitatea altor legi scoase de Guvern și Parlament, așa că am plecat la drum în această lectură cu orecari prejudecăți, spre rușinea mea. Ca să nu mă suspectez de nici un partie-pris, am decis să lecturez textul legii înainte de a parcurge orice alte comentarii, mai mult sau mai puțin avizate.
Spre plăcuta mea surpriză am descoperit o lege care răspunde multora dintre neajunsurile pe care eu le găseam actualului sistem de învățământ. Principiile enunțate sunt corecte. Reformele sunt profunde, din punct de vedere teoretic. Noua structură a ciclului de educație mi se pare mai potrivită, iar reintroducerea școlilor profesionale – benefică. Legea adresează și problema celor cu performanțe excepționale, dar și alte probleme ale societății moderne, cum ar fi “after school”. Consiliile de administrație ale școlilor sunt embrionul unui management de calitate – mă gândesc că acolo vor pătrunde și părinți care vor avea pregătirea necesară pentru a evalua calitatea managementului practicat de director. Definitivarea cadrelor didactice e mai bine reglementată, iar obligativitatea studiilor superioare pentru a fi cadru didactic – o reîntoarcere la normalitate.
Mi‑a plăcut foarte mult conținutul articolului 68, care enumeră competențele cheie pe care trebuie să le dobândească un elev, mai ales includerea celor sociale și civice, antreprenoriale și de informatică. Aștept să văd cum vor arăta curiculele respective, ca să mă conving că treaba e făcută până la capăt. Pentru deplină edificare, îi dau cuvântul domnului Vlaston, care explică aici, dar și la HotNews care sunt principalele schimbări aduse de LEN.
Uite însă că a trecut un an de la promulgarea legii și încă nu se văd semnele schimbării. Și tare mi‑e teamă de ce se va întâmpla dacă se schimbă puterea la următoarele alegeri: domnul Ponta a denunțat deja această lege ca fiind proastă, iar doamna Andronescu (a se citi Abramburica, după porecla dată de chiar subalternii ei când era ministru) o va ciopârți cu mult entuziasm, ca s‑o facă după chipul și asemănarea domniei sale.
Dincolo de dificultățile previzibile ale unei reforme atât de profunde, mă întreb dacă această lege este tot ceea ce ne lipsea în materie de educație națională. Am continuat documentarea și am încercat să aflu ce este educația, ca să știu dacă ea e cuprinsă integral în LEN. Conform cu DEX-ul, educația este un “ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor și ale tineretului sau, p. ext., ale oamenilor, ale societății etc.”. Hmmm… Nu foarte cuprinzător, aș spune. Puțin mai jos, ceva mult mai complet (în opinia mea): “activitate socială cu caracter fundamental de transmitere a experienței de viață, a culturii către generații tinere, de influențare sistematică și conștientă a dezvoltării intelectuale, morale sau fizice; totalitatea acestei acțiuni”.
Și-atunci vă invit să meditați la următoarea întrebare: cine ne transmite în mod sistematic și conștient experiența de viață și cultura, începând de la cele mai fragede vârste? Părinții sau, într-un sens mai larg, familia. Școala, de acord. Dar oare nu cumva și mass-media? Televiziunea, presa scrisă nu ne transmit sistematic și conștient informații menite să facem alegeri sociale, politice, economice și culturale? Dacă tratăm cu seriozitate modalitățile în care perpetuăm anumite valori și principii de la o generație la alta, nu ar trebui oare să luăm în considerare rolul educațional jucat de mass-media? Și, pe cale de consecință, să îi pretindem competențele adecvate acestui rol?
Un exemplu — Gândul a publicat un articol despre cei care au devenit predominanți în audio-vizual: țăranul cu Maserati, perversul de pe Târgu Ocna, Cristi Borcea zis și “Butelie”, Irinel Columbeanu, Monica Tatoiu, Oana Zăvoranu… Aș putea continua. Întreb: de ce ar fi absurd să cerem presei de orice fel să controleze accesul la exprimare publică al unor astfel de personaje, care transmit sistematic și conștient alte valori și principii decât cele pe care le dorim promovate? Ce folos ne va aduce o școală reformată atunci când media abundă de exact opusul celor predate acolo?
Următorul pas în educație este readucerea și promovarea valorii în mass-media. În paralel cu implementarea cât mai rapidă a legii educației naționale, pentru care îi iert orice alt păcat domnului Funeriu.
Lasă un comentariu