Îmi amintesc că eram licean când bunicul meu îmi spunea că sunt patru meserii care vor fi întotdeauna sigure: popă, doctor, notar și inginer silvic. Și că de aia e bine să îți alegi una dintre ele dacă vrei să ai un trai asigurat, indiferent ce vremuri vin. Născută din experiența modului de viață rural ante-comunist, povața bunicului s‑a dovedit în mare parte corectă. S‑a înșelat doar în privința inginerului silvic, care uite că nu e chiar așa de indispensabil, după ce conductele de gaze au început să strabată România în lung și‑n lat, aducându-ne energie ușor de utilizat – doar o răsucire de robinet – făcându-ne însă dependenți de puseurile politico-economice ale Maicii Rusia. Din câtă pădure mai aveam, aproape jumătate am împărțit‑o foștilor proprietari, fărămițând‑o ca pe tarlalele agricole – ingineria silvică nu se poate face pe sferturi de hectare.
Totuși, celelalte trei meserii rezistă în topul celor de care e întotdeauna nevoie. Și dacă statul român nu se prea poate băga peste biserică (care oricum a colaborat cu comuniștii și colaborează și cu orice ideologie care îi protejează interesele economice), iar cu notarii treaba deja e reglementată, rămăsese sănătatea care trebuia pusă și ea la punct. Adică eficientizată din punct de vedere politic. Trebuia făcut ceva ca să nu mai genereze acuzații la adresa puterii executive, ci profit pentru clientela ei. Și așa a apărut nevoia de o nouă lege a sănătății.
Acuma să nu mă înțelegeți greșit: reforma în sănătate e necesară. Sistemul actual e într-adevăr dezastruos. Doar că nu văd nicăieri enunțate principiile pe care eu le consider corecte pentru un astfel de sistem. Ceea ce am găsit este expunerea de motive a noii legi, care conține câteva lămuriri cu privire la ce a determinat conținutul ei. Și lucrurile stau cam așa:
Spitalele. Unde vine românul doar când trage să moară.
Spitalele românești consumă mai bine din 50% din fondurile publice alocate. Ceea ce e rău, ni se spune, pentru că media europeană e de 40%. Dar, vin eu și întreb, 50% din cât față de 40% din cât? Că în sume absolute, probabil că suntem la coada clasamentului… Deci procentul ăsta nu e prea relevant pentru mine. Se mai face referire și la șpăgile care se dau la doctori, ca să te bage în seamă, cărora li se găsește și un rol nobil de “raționalizare a serviciilor”.
Ceea ce aș fi vrut să aud aici este că românii fac prea puțină prevenție – nu se îngrijesc de sănătatea lor și vin când lucrurile sunt grave și necesită spitalizare. Și că prevenția se face primordial cu finanțare personală (cel puțin ca medicație), ceea ce ar scădea presiunea pe fondurile publice și ar îmbunătăți și calitatea vieții oamenilor. Românul bea mult, fumează ca un șarpe, mănâncă nesănătos și face prea puțină mișcare (în mediul urban), ceea ce‑l predispune la boli. Nu-și face analize decât dacă îl doare rău ceva. Își ignoră cu seninătate corpul și apoi vine la spital când e bolnav în ultimul hal și-și pune toate speranțele în dom’ doctor, pe care îl asemuie cu un magician capabil să facă minuni și să‑l salveze. Cum încearcă noua lege să schimbe acest comportament? În nici un fel.
Medicamentele. Sau cum să ne tratăm colesterolul în timp ce murim de cancer.
În jurul medicamentelor sunt probabil cele mai mari interese financiare. Pentru că am idee despre afacerile care se fac în zona asta, nu pot decât să fiu îngrijorat de perspectivele viitoare. Profiturile care se fac prin medicamente sunt scandaloase, dacă stai să te gândești că miza este sănătatea oamenilor. Scuza cea mai des întâlnită este nevoia de a finanța cercetarea, dar pe mine nu mă convinge argumentul ăsta. Avem încă nevoie de medicamente pentru boli grave și incurabile, iar producătorii de medicamente studiază cum să obțină noi substanțe active pentru colesterol, impotență și depresii nervoase. Pentru că aceste boli sunt mult mai răspândite, au o piață de desfacere mai mare. Boli pe care le dobândim din cauza mâncării nesănătoase și a stress-ului crescând, generat de o societate bazată pe lăcomia de a obține un profit tot mai mare. Nu vi se pare că e un pic cretină abordarea asta? Unii ne vând otravă, alții ne muncesc până cedăm fizic și nervos și alții ne dau pastilele ca să ne vindece?
La capitolul medicație aș fi vrut să văd cum se gândește statul român să se implice într‑o îmbunătățire a alimentației populației – apropo de conservanți, aditivi alimentari și alte chimicale din mâncarea noastră, pe care i‑ar putea controla mai ferm ca să ne îmbolnăvim mai puțin și mai rar. Sau măcar să putem putrezi după ce murim, că aud că nici asta nu se mai întâmplă de-atâtea chimicale înghițite, de ne scot neamurile după șapte ani și arătăm precum ne-au băgat acolo. Aș fi vrut să văd cum accizează în draci țigările, ca să le sară românilor cheful de a se sinucide lent. Aș fi vrut să văd impozitare crescută a profitului obținut din vânzarea de medicamente, pentru că se speculează o piață de consumatori captivi: nu ai alternativă la sistemul de sănătate, un bolnav nu poate alege să se vindece altfel decât prin acest sistem. Poate doar să aleagă producătorul de medicamente, deși de fapt nici alegerea asta nu este a lui, ci fie a medicului, fie a farmacistului, în funcție de cui i se dă dreptul de a nominaliza denumirea comercială a produsului recomandat.
Asistența medicală primară.
Sub denumirea asta se vorbește de fapt despre medicii de familie. În expunerea de motive se spune că lucrurile s‑au îmbunatățit după ‘89, dar nu s‑a încurajat asocierea medicilor, ceea ce ar fi redus costurile lor, compensând finanțarea insuficientă. Păi, lămuriți-mă și pe mine: dacă se uneau mai mulți ce puteau partaja? Stăteau toți într‑o singură cameră și-și treceau stetoscopul de la unul la altul?
Ca să fiu corect, aici văd o îmbunătățire prin definirea asistenței medicale ambulatorii – teoretic ar trebui să ducă la o integrare a sistemului informatic și la o rezolvare mai rapidă și mai ieftină a cazurilor simple. Se pare însă că îmbunătățirea e doar teoretică, veți vedea acuși de ce.
Asigurările private de sănătate. Cum ne vom negocia bolile.
Ei, abia aici treaba se încurca rău cu noua lege a sănătății… Va să zică între CNAS și furnizorii de sănătate se vor interpune casele de asigurări private și ele vor fi cele care vor avea rolul de a echilibra medicina ambulatorie și spitalizările. Dar, atenție, nu toate casele private vor avea contract cu toți furnizorii – deci vor echilibra între spitalele cu care au contract și medicii de familie cu care colaborează. S‑a terminat cu faimosul medic X care e cel mai bun în specialitatea Y – dacă nu are contract cu casa de asigurări private la care ai subscris, nu pupi decât cu bani mai mulți.
De fapt eu n‑am auzit despre reclamații referitoare la CNAS decât cele referitoare la decontări întârziate pe medicamentele compensate, dar asta erau cauzate de guvern, nu de casă. Deci, de ce privatizăm asigurările de sănătate?
Din experiența altor tări, altoită peste cutumele românești, intuiesc că vom ajunge în situații în care ne vom țigăni cu casa de asigurări private asupra câte unui tratament, încercând să‑i convingem că e inclus în asigurare, iar ei suținând contrariul. Noi o să‑i amenințăm că‑i dăm în judecată, ei ne vor amenința că o să câștige și între timp poate ne curățăm de boala pe care o voiam tratată, ca să existe și un happy-end. Tot pentru ei.
Și, în fine, medicina de urgență…
…care e recunoscută de mulți români drept unul din puținele lucruri care funcționează în România de azi, urmează să fie demontată pentru a fi privatizată. Doctorul Raed Arafat a demisionat, un pic cam repede după părerea mea, pentru că putea să se mai bată nițel înainte de a pleca. În fond legea e doar în stadiul de dezbatere publică. De aia nu înțeleg de ce a renunțat așa iute la funcție, eu i‑aș mai fi șicanat puțin înainte de a le întoarce spatele.
Pentru conformitate, găsiți aici informații despre semnalele trase de Arafat asupra implicării privaților în medicina de urgență. Veți găsi și argumentele lui (în film) pe care eu le găsesc logice și pertinente. La fel ca mine le găsesc foarte mulți alții – am fost impresionat să văd că s‑a mobilizat o comunitate semnificativă în susținerea SMURD-ului, ba chiar e și un eveniment pe Facebook, iar câțiva clujeni au ieșit în stradă. La București e liniște. O să ne întrebăm despre medicina de urgență doar atunci când, Doamne ferește, vom avea nevoie de ea și, înainte de a interveni, antreprenorii acelor firme ne vor tăia întâi o factură, întrebându-ne dacă plătim sau nu. Iar noi o să zicem că da, ce dracu’ să facem, că e situație de urgență!
În loc de concluzii
Poanta noii legi a sănătății este că o mare parte din banii publici pe care noi îi plătim pentru acest sistem vor fi vărsați de stat în buzunare private, sub pretextul că așa creștem competitivitatea, deci creștem calitatea și scădem costurile. Dacă ați uitat cumva, vă reamintesc eu: sisteme private de sănătate există și acum, deci dacă cineva dorește medicina privată nu îl împiedică nimic. Dar ca să faci bani serioși din sănătate trebuie să pui mâna pe fondurile publice, pe spitale gata echipate ca să nu trebuiască să investești în echipamente și construcții, pe personal gata format și cu experiență. Și uite așa, din aceeași bani, doar cu o mică coplată suplimentară, cică o să avem și servicii medicale de o calitate mai bună, și personal medical mai bine plătit și antreprenori fericiți că realizează profit. Și marmota învelea ciocolata… Secretul e că acea coplată suplimentară nu va fi mică, ci nițel mai mare, atât de mare cât să dea un profit care să mulțumească și medicul, și proprietarul de spital, și proprietarul de casă de asigurări private.
Ce vă propun eu: uitați-vă la industria petrolului unde am privatizat tot – a scăzut prețul benzinei? Nu. De ce? Pentru că economia nu funcționează fără transporturi, deci firmele vor plăti oricât va costa și vor transfera costul către consumatorii finali. Așa că petroliștii se înțeleg între ei, iar Consiliului Concurenței îi va fi foarte greu să demonstreze asta. Credeți că în sănătate va fi altfel? Pe cât facem pariu că nu?
Clasa politică românească a găsit o metodă foarte ingenioasă de a scăpa de toate responsabilitățile care i‑ar fi revenit prin autoritatea de a guverna: privatizarea. Totul se privatizează, pentru că așa e la modă, pentru că în asta constă reforma, pentru că n‑au chef să-și asume răspunderea față de lucruri complicate și delicate. Când privatizarea va da greș ne vor spune că nu se pot băga, că trebuie să lăsăm piața liberă, că se reglează prin mecanismele ei proprii. Între timp ei vor trage foloasele prin firmele lor și ale clientelei lor.
Ce urmează la privatizat? Poliția? Că și aici sunt niște complicații care dau bătăi de cap…
15:01
După părerea mea, legea a fost retrasă nu de frica maselor din stradă sau din virtual, ci pentru că începuse dezbaterea și descoperirea, că oamenii gândesc, își pun întrebări și înțeleg. Că urmau să iasă la iveală lucruri pe care nici măcăr un președinte jucător-reformator nu are chef să le audă.
Iar orgoliul lui Arafat părea blândă umilință pe lângă aroganța domnului Cristian Vlădescu.
Dar cel mai mare pericol era acela de a releva un mod de guverna, de a face polică și politici publice.
Tot omul putea pricepe, aha, deci așa se face politica, dezbătând, aflând și noi despre CE ni se pregătește, despre CINE ne pregătește, UNDE ne proiectează asta și CUM urmează să ajungem acolo.
Adică exact ceea ce PDL nu a făcut în tot acest răstimp, prin asumarea răspunderii.
Orice discuție și dezbatere ar fi accelerat acel barometru care măsoară punctele PDL ce dau să se scurgă până la ultima picătura.