Guță versus Pavarotti

Eu mai des­carc câte un film, un album de muzică sau o carte, așa cum face aproape toată lumea și pe cuvânt de onoare că nu mă simt vino­vat deloc. Recu­nosc că aș fi dez­a­mă­git să se intro­ducă niște legi urâte pe tema asta și pro­ba­bil că m-aș gândi de două ori îna­inte s-o mai fac. Nu mă încântă ideea că niște băieți ar sta cu ochii pe ce tranzi­tez eu pe net și m-ar pândi să vadă când am căl­cat pe bec. De aia m-am ală­tu­rat moral pro­tes­tu­lui de la Wiki­pe­dia și m-am bucu­rat să văd că și dexonline.ro au avut o ini­ția­tivă simi­lară. Nu sun­tem puțini.

Dar se cuvine să jus­ti­fic de ce în pre­zent am o mare seni­nă­tate când des­carc cul­tură de pe net – nu, n-ați ghi­cit nu e doar pen­tru că nu pățesc nimic (deși con­tează și asta după cum toc­mai am măr­tu­ri­sit). Moti­vul e cu totul altul. Eu cred că pro­blema e pre­țul cul­tu­rii, care mi se pare exor­bi­tant. Un DVD cu un film de ultimă oră este peste 30€, iar dacă te duci la cinema poți să vezi fil­mul plă­tind de 8–10 ori mai puțin. Și declar aici ofi­cial că dacă un film ar costa în copie elec­tro­nică cât un bilet la cinema, l-aș cum­păra cu drag.

Pre­tex­tul cel mai des întâl­nit e că, dacă ai DVD, poți să-l vezi de șapte ori sau de o sută de ori. Corect, dacă e vorba de vreo capo­do­peră pe care simt nevoia să o revăd, dar s-ar putea în egală măsură să-mi pară rău că l-am cum­pă­rat – nu-mi garan­tează nimeni că îmi va place fil­mul, în cazul ăsta îmi va da cineva banii îna­poi pe DVD și even­tual o des­pă­gu­bire pen­tru tim­pul pier­dut? Cul­tura nu are spe­ci­fi­ca­ții teh­nice pe care să le poți veri­fica în pre­a­la­bil și să te asi­guri că e ceea ce dorești, așa că eu îmi iau niște ris­curi cum­pă­rând un bilet sau un DVD. Pro­du­că­to­rii de cul­tură ar tre­bui să accepte și ei că un cum­pă­ră­tor s-ar putea să vadă fil­mul de o mie de ori. Sau, dacă nu acceptă acest risc, să le pot cere banii îna­poi dacă ches­tia aia e o porcă­rie.

Urmă­to­rul pre­text e că un DVD poți să-l împru­muți pri­e­te­ni­lor sau să-l vezi împre­ună cu un grup mai mare – nu iau aici în cal­cul cine­ma­to­gra­fele clan­des­tine, care pot fi con­tro­late prin alte instru­mente legale. E ade­vă­rat, aș putea. Dar toc­mai asta e poanta, nu e sigur că am să fac asta. Și-atunci care e replica pro­du­că­to­ru­lui? Mă taxează din prima ca și cum aș face-o? Hee­e­lo­ooo! Pre­zum­ția de bună inten­ție unde e? Păi dim­po­trivă, dacă îmi iei atâ­ția bani, chiar mă încu­ra­jezi să fac asta. Și cum vor con­trola copi­ile de DVD? Ne per­che­zi­țio­nează pe stradă? Că alea nu cir­culă pe Inter­net…

Apoi ar mai fi fap­tul ca există o can­ti­tate imensă de pro­duc­ții artis­tice de valoare care au o anu­mită vechime, dar nu sunt libere pen­tru public, pen­tru că mai sunt niște flă­căi care vor să mai mulgă niște bani pe ele. Nu mi se pare moral să men­ții res­tric­ții pe  opere artis­tice, ori­cum ar fi rea­li­zate, pen­tru că sunt niște moș­te­ni­tori ai drep­tu­ri­lor inte­lec­tu­ale. Oame­nii ăia nu au nici o con­tri­bu­ție, de cele mai multe ori. Artis­tul a murit? Dum­ne­zeu să-l ierte, opera lui trece în patri­mo­niul public. În fond nu asta ne dorim, să răs­pân­dim cul­tura, să pro­gre­săm spi­ri­tual ca spe­cie? Cum dracu’ facem asta dacă nu poți citi o carte scrisă acum cinci­zeci de ani fără să plă­tești?

În plus sunt stu­pe­fiat de câte tâm­pe­nii se pot pro­duce sub numele de cul­tură. Des­chi­deți orice canal de muzică și urmă­riți o oră ce se întâm­plă acolo – dacă aia e muzică, cul­tură, artă, eu sunt preot irlan­dez. Bani arun­cați cu lopata pe tot felul de para­șute vop­site în toate culo­rile pămân­tu­lui, aproape dez­bră­cate, cu vocile pre­lu­crate elec­tro­nic ca să sune cât de cât. Dau din fund și din țâțe și pre­tind că asta e artă și tre­buie plătită. Eu cred că ar tre­bui să sepa­răm noțiu­nea de diver­tis­ment de cea de cul­tură. Dacă asculți ce com­pune de pildă Sting – rafi­na­men­tul muzi­cal, ori­gi­na­li­ta­tea, fru­mu­se­țea și sem­ni­fi­ca­ția pro­fundă a ver­su­ri­lor – nu poți să accepți că e din ace­eași clasă cu Andreea Bănică (nu știu ce mi-a venit cu indi­vida asta, e pri­mul nume de nuli­tate care mi-a tre­cut prin minte). Iar dacă e vorba de diver­tis­ment pen­tru gus­turi îndo­iel­nice să nu poată fi taxat la ace­eași bani ca și cul­tura auten­tică. Un fel de mer­cu­rial: dacă nu e cul­tură, atunci e low cost. Tare aș fi curios în cazul ăsta ce Porsche Cayenne or să mai con­ducă nuli­tă­țile astea care acum se pre­tind artiști de talie mondi­ală. Pen­tru că e abso­lut obs­cen, și la noi și în orice țară, modul în care tră­iesc și se com­portă așa-zisele vedete și pro­du­că­to­rii din spa­tele lor. Și din­colo de obs­ce­ni­tate, au reu­șit să inducă mul­tor tineri că asta e rețeta de suc­ces – nu-i nevoie de talent, ci de tupeu și pro­mo­vare. Ia uitați-vă de pildă la ăștia. Cică ar fi unii care îi aștep­tau să revină. Din nou.

La fel se întâm­plă și cu cine­ma­to­gra­fia. Cred că dacă am aduna toate pro­duc­ți­ile anu­ale mondi­ale și am avea timp să le vedem pe toate, ne-am pune mâi­nile în cap. Câți bani iro­siți, cât timp pier­dut ca să faci tot felul de idi­oțe­nii de peli­cule care nu au nici un fel de valențe artis­tice. Majo­ri­ta­tea lor însă le găsești pe raf­tu­rile maga­zi­ne­lor de spe­cia­li­tate și o să-mi spu­neți că or să zacă acolo. Poate, dar s-au con­su­mat incre­di­bile resurse cu ele și, în plus, s-ar putea ca un număr de spec­ta­tori să cre­adă că aia e cul­tură, că așa arată arta: niște mor­mane de mușchi fără cre­ier, care împart pumni și gloanțe și se măce­lă­resc între ei. În schimb dacă ar fi la cate­go­ria low cost s-ar gândi de mai multe ori dacă își scot banii din porcă­ria pe care vor s-o arunce pe piață.

Îmi ima­gi­nez un fel de liga supe­ri­oară de cul­tură, unde accezi numai după ce demon­strezi în mod con­stant că ai un talent real. Nu-mi dau seama cum s-ar putea apre­cia dacă un show­man e artist – poate printr-o comi­sie spe­cială, poate pe baza unor cri­te­rii artis­tice clar defi­nite, îmi dau seama că e greu, dar ceva tre­buie făcut, alt­min­teri copiii noș­tri vor con­clu­ziona că Nico­lae Guță e un artist mai mare decât Pava­rotti, pen­tru că vinde mai bine și place mai mul­tora. Par­don, corect era “place la mai mulți”. Că e vorba de Guță, nu de Pava­rotti.


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant


Dacă ai ceva de spus...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Meniu