Acum patru ani și jumătate, când am scris primul articol, nu m‑am gândit prea mult la social media. În sensul că nu m‑am gândit deloc. Nici nu cred că auzisem termenul la vremea aia și n‑am de gând s‑o fac pe firoscosul spunând că “am intrat în media pentru a‑mi expune opiniile”, bla, bla, bla. Aveam ceva de povestit și mi s‑a părut că e nimerit să scriu aici, ca să îmi aduc aminte și mai târziu despre întâmplările din viața mea. Mult mai târziu am observat amploarea fenomenului și faptul că blogurile au devenit o sursă alternativă de informație, pe care nu puțini o utilizează zi de zi. Atunci am început să realizez două lucruri: că mass-media își pierde treptat importanța socială și că oamenii simt nevoia de mai multă comunicare. Cred și acum că aceste două idei rămân valabile, dar cu anumite nuanțe.
Că mass-media își pierde importanța socială e doar parțial adevărat. Presa scrisă se îndreaptă spre dispariție în favoarea presei on-line. Probabil că în curând n‑o să mai vedem prea multe ziare și reviste. Televiziunea continuă însă să fie în top, e parte a vieții noastre cotidiene și nu prea pare să dea înapoi. Ca să-și mențină poziția în atenția noastră recurge tot mai mult la senzațional, la reality show. Dincolo de sticlă nu mai sunt actori, nu mai sunt cântăreți, nu mai sunt regizori. Suntem tot noi. Și fascinația noastră narcisistă pare nesfârșită.
Cu toate astea mass-media își pierde treptat credibilitatea. Faptul că în spatele celui care ne spune povestea este cineva care îi șoptește pe care să ne‑o spună și cu ce cuvinte, pentru ca el să obțină mai multe voturi și profit, ne dă frisoane tot mai multora. Într-un fel asta ne-am dorit de la social media: o informație necontrolată politic și comercial, liberă să circule între noi pentru a ne dezvălui adevărul, în măsura în care suntem capabili să‑l descoperim și dispuși să‑l cunoaștem. Din nefericire lăcomia nu doarme nici ea – a înțeles că polul de putere se mută și că se formează o clasă internet-ctuală, pe care nu o controlează nimeni, dar care tinde să devină formatoare de opinie. Prostimea de rând stă lipită de reclamele de la televizor, dar cu ăștia care se ocupă de social media ce facem?
Așa au apărut reclamele din rețelele de socializare și ideile de a face bani din blog – vine un producător și te plătește să lauzi, direct sau indirect, produsele lui. Mai mereu se adaugă și o așa zisă componentă benefică, cum ar fi sponsorizarea unor cursuri pentru copii sau pentru persoane cu dizabilități, cauze la care oamenii aderă aproape necondiționat. La pachet li se servește și numele brandului, ca să le intre bine în cap: brandul X este bun și darnic – cumpără acum și primești 15% discount. Pentru că esența societății de consum nu constă în cât cheltuiești pe un produs, ci cât economisești dacă‑l cumperi ACUM. Încet, dar sigur, modelul de comunicare dirijată de pe mass-media se mută și în social-media, iar criza credibilității va lovi și aici. N‑o să ne mai credem între noi, pentru că ne vom suspecta că în spatele fiecăruia dintre noi e o companie care ne dictează opiniile. Internet-ctualitatea, hélas, trece și ea prin stomac.
Nevoia de comunicare a crescut – e adevărat – dar mai ales nevoia de comunicare unidirecțională, egocentrică. Fiecare dintre noi dorește să se exprime, dar e mai puțin dispus să asculte. Social media ne dă posibilitatea asta. Pe Facebook poți să intri într‑o comunitate formată din oameni pe care îi alegi chiar tu (și te acceptă și ei), după care pentru foarte mulți continuarea este autistă – postezi filmulețe, poze, jocuri, link-uri care îți trec prin fața ochilor, întâmplător sau nu. Termenul utilizat este sharing — eu însă îl contest: asta nu e partajare, este spaghetti. Este într‑o anumită măsură o formă de desconsiderare, o declarație destul de explicită: nu-mi pasă la ce te gândești, ce te frământă, ce îngrijorări sau bucurii ai – eu am o listă de chestii care mă interesează și o să ți le vâr pe gât, indiferent ce crezi tu despre ele.
Poate că asta se întâmplă din cauza excesului de unidirecționalitate inversă care s‑a manifestat în trecut: până acum media vorbea/scria și noi puteam doar asculta/citi. Lumea s‑o fi săturat să i se servească informație în formate predefinite și pe teme prestabilite. E nevoie de mai multă diversitate, de idei noi. Dar părem să sărim în cealaltă extremă, aceea a logoreei generalizate. Chiar și dialogurile – comentariile pe bloguri – sunt unidirecționale, nimeni nu se străduie să contribuie la discuție în mod constructiv, ci să-și afirme opinia proprie cu cât mai multă vehemență. Urmăresc diverse bloguri, mai profesioniste sau nu și observ aceeași problemă: adesea comentariile nu sunt contribuții la discuție, în sens aprobator sau critic, ci articole de sine stătătoare. Am văzut de pildă persoane care și-au făcut propriul blog parazitând un altul, mult mai vizitat și mai faimos. Stau acolo de dimineața până seara și orice scrie cineva, hop și ei cu “comentariul”. Ce metodă bună de a‑ți promova propriile teorii, parazitismul prin comentarii!
Se spune că există trei faze ale beției. Prima e cea în care, pe rând, fiecare vorbește și ceilalți îl ascultă. Nimeni nu e beat, nici măcar amețit, dar la un moment dat devine plictisitor, pentru că nu prea poți influența cursul discuției spre zonele care te interesează cu adevărat. Așa că în a doua fază se constituie grupuri care vorbesc fiecare altceva. E faza aia mișto când nu te-ai îmbătat, însă ți-ai depăsit inhibițiile și ai chef să povestești și să asculți despre anumite subiecte, care te interesează. Identifici sau constitui un grup interesant din punctul tău de vedere. Ești în vervă, ai idei, ai conversația la tine. A treia fază este cea în care lumea s‑a pilit bine de tot, toți vorbesc și nu mai ascultă nimeni. Nu mai contează ce spui, oricum nimeni nu te bagă în seamă și, dacă totuși vei trezi vreun interes, se vor găsi destui să te contrazică zgomotos, chiar dacă habar n‑au la ce te referi. Discuțiile deviază aberant de la un subiect la altul, până când, răpuși de băutură, participanții colapsează cu nasurile în friptura rece.
Cum naiba a ajuns social media de la prima fază direct la a treia? Faza aia mișto, a doua, când s‑a întâmplat?
21:02
Inegalitatile se combina.