N‑am scris nimic în ultima vreme. Nu mi‑a venit nimic important în minte sau, dacă m‑am gândit la unele lucruri, n‑am găsit modalitatea prin care să le povestesc într-un mod interesant. Mă întrebam singur zilele trecute dacă tot ceea ce pun aici ar trebui să fie interesant, să aibă un tâlc sau un mesaj. Cred că așa mi-ar place, dar nu poți să ai în fiecare zi idei, subiecte, inspirație. Pe de altă parte dacă vrei să ai cititori, trebuie să scrii. Suntem în mijlocului unei epoci consumatoriste. Dacă nu produci, nu se consumă. Mai exact nu se consumă de la tine. Se consumă de la alții. Așa că m‑am uitat ce fac alții în blogurile lor. Și am descoperit că alții scriu.
Doar că mulți dintre cei pe care îi urmăresc scriu scurt. Atunci când scrii puțin în cantitate poți să pui doar gânduri trecătoare, impresii de moment și opinii despre știrile momentului. Ai libertatea de a reveni, de a insista cu încă un post, de a repeta. Trei sferturi din ceea ce scriu ei nu e prea interesant, cel puțin nu pentru mine. De ce îi mai urmăresc? În cazul unora, renunț. Alții au câte o strălucire temporară pentru care merită să aștept.
Sunt destui blogger‑i care afirmă că trăiesc din activitatea asta, iar alții vor să o transforme în afacere. Nu am studiat prea mult subiectul ăsta – nu mă interesează să scriu pentru câștig – dar, din câte pricep eu, lucrurile s‑ar desfășura așa: aduni întâi un număr semnificativ de cititori, adică generezi trafic. Când ai devenit vizibil și suficient de important te adresezi unor potențiali sponsori: eu am o audiență de x persoane și pot transmite mesaje favorabile vouă, dacă mă plătiți. Bați palma cu ei și începi să pui banner-ele lor, să scrii articole favorabile, să le faci reclamă. Evident, trebuie să renunți la orice subiect care ar putea să‑i deranjeze sau să vină în contradicție cu interesele lor. Dacă faci reclamă la Activia, nu poți să scrii despre toate nenorocirile de aditivi și coloranți pe care îi găsești în produsele lor, ci spui că iaurtul lor înseamnă viață sănătoasă. Dacă faci reclamă pentru Nokia, nu te legi de plecarea lor de la Jucu, zici că e dreptul lor să facă profit în orice mod, cu orice preț.
Eu am ales să scriu altfel. Las ideile să se adune, să coaguleze, să prindă legături. Aștept să găsesc direcția din care un subiect trebuie abordat. Uneori trec zile și nu găsesc răspunsul. Am învățat să am răbdare, întotdeauna se întâmplă ceva care completează piesa lipsă, care deschide perspectiva nedescoperită până atunci. Nu scriu scurt pentru că nu pot să scriu scurt. Vreau să fiu sigur că am spus o poveste. Eu nu vreau să postez. Eu vreau să scriu mici povești. Știu, nu toate sunt reușite. Asta nu mă oprește să încerc de fiecare dată.
Am citit ultimul editorial al lui Cristian Tudor Popescu despre meseria de jurnalist. Despre nevoia unui cod deontologic al jurnalistului. Despre cum ar trebui să fie impus un astfel de cod. Argumentele lui m‑au convins, mi-au dat perspectiva pe care încă nu o găsisem: medicii își pierd dreptul de a practica pentru malpraxis, profesorii sunt pedepsiți pentru comportament nepotrivit, avocații sunt excluși din barou dacă greșesc flagrant. În toate aceste cazuri există un organism profesional care aplică sancțiunea. Nu se așteaptă nimeni că publicul să sancționeze un profesor care bate un elev, un doctor care își mutilează pacienții sau un avocat care te vinde procurorului. Jurnaliștii însă refuză orice control profesional, sub pretextul libertății de exprimare. Dar oare despre libertatea de exprimare este vorba aici?
Fiecare dintre noi ne putem exprima individual. Fiecare dintre noi putem avea opinii, mai întemeiate sau nu, după cât de informați și capabili de reflecție suntem. Există oameni proști ale căror opinii nu valorează nici doi bani. Asta nu înseamnă că vocea lor nu trebuie să se audă. Ceea ce însă nu trebuie să se întâmple este ca proștii să se adreseze tuturor din postura de jurnaliști. Proștii pot să se reprezinte pe sine, nu pot fi însă formatori de opinie. În momentul în care pretinzi bani pentru ceea ce spui și scrii, trebuie să te conformezi unor standarde profesionale. Iar dacă le încalci trebuie să fii pedepsit. La fel ar trebui să se întâmple și cu blog-urile comerciale. Dacă vrei să faci bani scriind pe Internet, prea bine! dar regulile sunt următoarele…
Zilele trecute am primi un mail prin care eram invitat să particip la o cauză: să închidem Antenele. Sunt la modă cauzele. O mulțime de cauze zboară in toate direcțiile: românii din diaspora susțin Piața Universității, hai să închidem Antena 1 și Antena 3, haideți să haidem. Simple exerciții de dat clicuri – accept, join, agree. N‑au nici o relevanță, nici o consecință. Și totuși există cauze pentru care ar merita să ne batem. Cea mai importantă cauză ar fi aceea de a impune jurnaliștilor un cod deontologic cu sancțiuni concrete. Să împiedicăm proliferarea prostiei în România prin neștiință, prin servilism față de de clasa politică și de oligarhiile economice. Să limităm capacitatea Voiculeștilor, Diaconeștilor, Vânturilor și altora ca ei de a ne tâmpi treptat și iremediabil, luându-le instrumentele cu care lucrează: proștii autointitulați jurnaliști.
PS Dacă nu s‑a înțeles din subtext, sunt scandalizat de povestea filmulețului cu Boc la sala de sport. Iar explicația pe care a dat‑o gunoiul ăla de individ – căruia nu vreau să‑i pomenesc numele ca nu cumva să-mi indexeze Google pagina cu această etichetă – cum că îl frământa securitatea națională, ar trebui sancționată cu o excludere permanentă și definitivă din mass-media. Pentru nesimțirea de a utiliza astfel de imagini și tupeul de a ne insulta inteligența cu explicațiile lui mincinoase.
11:02
Nici tu n‑ai mai scris, dar nici noi n‑am mai citit. Aşa, în general. Ultimele luni au fost destul de agitate cu revoluţii, guverne şi zăpezi.
S‑a scris mult, s‑a citit destul. E vremea pentru puţină tihnă. Să ne odihnim la umbra celor zero grade care ne vizitează. Apoi, să pornim din nou, o dată cu firul ierbii.
11:02
Mă tot întreb, jurnalist fiind, cum să îţi câştigi existenţa în timp ce redacţiile se restrâng, mogulii domnesc, iar tu nu ştii să faci altceva şi nici nu vrei, că doar pentru asta te-ai pregătit şi asta e ceea ce îţi place cel mai mult pe lume. Te refugiezi într-un blog şi e normal să vrei să câştigi bani. Nu e tocmai vina ta că modelul de business mass-media funcţionează pe bază de publicitate — ceea ce mi se pare un scandal.
Însă atunci când noi, ceilalţi, consumatori de conţinut vom fi dispuşi să plătim pentru acest conţinut, poate că publicitatea va dispărea. Şi cu ea şi problema etică ce o alimentează.
Înţeleg că se încearcă construirea unei platforme independente, cu plata conţinutului.
http://www.tolo.ro/2012/02/16/7‑din-media/