Eu cred că atunci când nu ac­cepți de­cât un sin­gur tip de mu­zică și când orice alt­ceva ți se pare ne­in­te­re­sant, e un semn că n‑ai prea în­țe­les la­tura spi­ri­tu­ală a aces­tei arte. Să rămâi fi­xat într‑o sin­gură ca­te­go­rie de ritm, într‑o sin­gură zonă de ex­pri­mare, e un pă­cat pen­tru pro­pria ta cul­tură mu­zi­cală.  N‑aș vrea să fiu greșit în­țe­les: nu spun prin asta că orice ma­ni­fes­tare so­noră este demnă de apre­ci­ere. Când spun mu­zică mă re­fer la arta mu­zi­cală, la cre­a­ția de va­loare, la ac­tul ar­tis­tic prin care co­mu­nici emo­ții, me­saje. Mă re­fer la ca­li­tate, nu la pro­duc­ți­ile de showbiz.

Ca să-mi ar­gu­men­tez punc­tul de ve­dere vă pro­pun o in­cur­siune în lu­mea tango-ului, acolo unde el se în­tâl­nește cu alte sti­luri mu­zi­cale: fu­sion tango. Sper să vă con­ving că mu­zica de ca­li­tate se poate în­tâlni in­di­fe­rent de cul­tu­rile lo­cale, de mode și ten­dințe tem­po­rare. În ca­zul nos­tru tango-ul rămâne pa­sio­nal, chiar și atunci când este mi­xat cu orice alt stil…

Mai în­tâi Go­tan Pro­ject — un grup care mi­xează tango-ul cu ele­mente din mu­zica electronică:

Apoi un clip des­pre fu­zio­na­rea din­tre tango și R&B:

Evi­dent, tango-ul merge per­fect în com­bi­na­ție cu jazz-ul:

Ceva mai sur­prin­ză­tor poate, tango-ul poate fi o mo­da­li­tate de re­in­ter­pre­tare a unor piese cla­sice de rock:

Sau cu rit­muri de rock mai recente:

Elec­tro­tango? De ce nu…

Ar fi fost, nu‑i așa, pă­cat să lip­sească în­tâl­ni­rea din­tre tango și blues:

Și un ma­riaj fe­ri­cit în­tre două cul­turi ve­cine: tango și bossanova.

El Ma­es­tro Paco ne arată cum se com­bină tango și flamenco:


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Alice

    Cred că, ceea ce spui tu în­tru în­ce­put e va­la­bil pen­tru orice zonă de fi­inţare, vi­eţu­ire: ide­a­tică sau fap­tică. Când nu ac­ce­pţi de­cât un sin­gur set de idei, şi ace­lea fixe, când crezi că lu­cru­rile pot fi fă­cute doar într-un sin­gur fel, şi acela mu­sai al tău, e semn că nu prea ai înţe­les cum e cu vi­aţa. Te zbaţi în­tre cli­şee şi pre­ju­de­căţi cu un aer vic­to­rios, care nu‑i, în­drăz­nesc să spun, de­cât pă­ca­tul de a nu‑i acorda vi­eţii mi­ra­cu­loa­sele forme de ex­pri­mare, al­tele de­cât ale tale, ceea ce nu în­seamnă ne­a­pă­rat mai bune sau mai rele, ci doar fap­tul că se poate trăi şi alt­fel. Şi de aici în­colo se poate na­şte to­le­ranţa, mo­des­tia şi libertatea.

    • Sorin Sfirlogea

      Și to­tuși, dacă în pri­vința opi­ni­i­lor so­ci­ale și po­li­tice ni se im­pun stan­darde de gân­dire care pun di­ver­si­ta­tea în cen­trul aten­ției, în ma­te­rie de emo­ție ar­tis­tică nu există nici un fel de ghi­dare. So­ci­e­ta­tea mo­dernă spune că tre­buie să ac­cep­tăm punc­tul de ve­dere al ho­mo­se­xu­a­li­lor, al opo­nen­ți­lor po­li­tici, al con­ce­tă­țe­ni­lor noș­tri. S‑a in­ven­tat chiar și ter­me­nul de “po­li­ti­ca­lly cor­rect” pen­tru mo­da­li­tă­țile în care ne ex­pu­nem punc­tele de ve­dere. Doar în do­me­niul ar­tei am ră­mas fără nici o re­gulă pen­tru di­ver­si­tate, nu ni s‑a spus ce este “ar­tis­ti­ca­lly cor­rect”. Sun­tem dre­sați ci­vic și po­li­tic, dar nu și ar­tis­tic. De aceea ni se pare nor­mal să fim pro­ze­li­ții unui gen de mu­zică, al unui anume ar­tist, al unui anume cu­rent. Nu avem ar­gu­mente, nu ni se oferă edu­ca­ția pen­tru a ju­deca ac­tul ar­tis­tic, ci sun­tem în­cu­ra­jați a ne fixa ob­se­siv într-un șa­blon cul­tu­ral: ma­ne­liști, hip-ho­peri, ro­c­keri, depeșari…

      Și nu te poți îm­pie­dica să nu te în­trebi de ce tre­buie să gân­dim “po­li­ti­ca­lly cor­rect”, dar nu avem ne­voie să fim “ar­tis­ti­ca­lly correct”.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.