Indiferent de miza politică a referendumului, indiferent dacă USL are dreptate sau nu să încerce demisia lui Băsescu, există ceva mai serios și mai îngrijorător în ceea ce se întâmplă acum. S‑a născut o solidaritate în ură, ale cărei cauze trebuie descifrate pentru a înțelege mecanismele care au creat‑o și o alimentează. Pentru că încep să cred că ne confruntăm tot mai mult cu un sistem perpetuu, sofisticat și eficient de manipulare politică.
Pe eContext s‑a publicat recent o interesantă statistică referitoare la bilanțurile mandatelor președinților de până acum. Adaug și aici tabelul respectiv, pentru a‑l putea păstra — mi se va părea interesant să‑l compar mai târziu cu performanțele următorului președinte.
Este vizibil că, în termeni statistici, mandatul lui Băsescu este cel mai bun pentru România. Că nu e meritul lui, e foarte adevărat și fiți siguri că nu‑i atribui nici o clipă aceste rezultate. Cu excepția perioadei de criză, când au fost afectați bugetarii și pensionarii, președenția lui Băsescu a fost de departe cea mai prosperă din istoria post-decembristă. Să spunem că putem înțelege nemulțumirea celor cărora li s‑au scăzut veniturile, deși dacă intrăm în detalii în privința bugetarilor… don’t get me started! Dar toți ceilalți nemulțumiți n‑au nici un motiv să se plângă.
Sunt însă destui de mulți cei care își doresc să‑l trântească pe Băsescu la referendum nu pentru că au dus‑o atât de prost în mandatul lui încât cred că le va fi mai bine altminteri, ci pentru motive mult mai puțin personale: episodul cu țiganca împuțită, alegerea fiicei lui ca reprezentant în Parlamentul European, afirmația că românilor nu le place munca etc. Aceștia de fapt înclină balanța către demiterea președintelui, pentru că — din nou statistic — nemulțumiții autentici sunt minoritari. Toate aceste aspecte comportamentale ale lui Băsescu sunt chestiuni reale, dar secundare. Ele nu țin de interesul imediat, economic, de implacabila “trecere prin stomac” a deciziilor politice, pe care românii le utilizează — hélas - în judecățile lor de valoare, ci de aspecte eminamente morale. Băsescu a fost, este și va fi un mitocan. Nu trebuia să vorbească urât despre jurnalista care insista (prostește) cu niște întrebări la ieșirea din hypermarket. Ar fi trebuit să îi interzică fiicei sale să candideze la Parlamentul European (cu toate că nici interdicția nu era foarte corectă, mai degrabă recomandarea publică de a nu candida). Ar fi trebuit să se abțină să arate poporului român propriile sale defecte. Întru totul de acord — comportamentul este al unui necioplit. Dar n‑am aflat asta acum, în 2004 și în 2009 era exact același personaj. Atunci l‑au ales președinte pentru că avea tupeu și un discurs direct cu expresii “plastice”, acum îl condamnă pentru aproximativ același lucru. Atunci era semnul puterii, acum e simbolul mitocăniei.
Dacă le pasă atât de mult de comportamente, românii ar trebui să condamne și derapajele morale ale tuturor celor implicați în acest conflict politic. Ar trebui să penalizeze plagiatul lui Ponta, falsele lui masterate, procesele pe rol ale lui Dan Șova care o face pe analistul politic pe la televiziuni, votul în parlament al lui Cătălin Voicu care e deja condamnat la închisoare pentru trafic de influență. Și așa mai departe, aș putea continua pe încă o sută de rânduri. De ce nu o fac?
Răspunsul mi se pare destul de limpede: nimeni nu i‑a convins să o facă. O mare parte a celor care vor să‑l trântească pe Băsescu nu sunt, în realitate, niște performeri ai moralismului. Nu îi frământă utilizarea moralei ca fundament al practicii politice. Sunt doar marionetele unei elaborate mașini de manipulare, sclavii unor înlănțuiri de imagini și afirmații repetate cu obstinație propagandistică. Anii îndelungi de privit la antenele lui Voiculescu și de citit presa anti-pedelistă își dau acum roadele. Mașina de manipulare a domnului Felix își arată valoarea, cu prețul creării unei incredibile solidarități în ură, îndreptată cu măiestrie în favoarea intereselor unui anumit grup. Împotriva ei luptă de mai mulți ani câțiva intelectuali șî jurnaliști care cred cu naivitate că logica argumentelor și ascuțimea raționamentelor lor poate combate tehnicile clasice de propagandă: omniprezența și repetiția aceluiași mesaj.
Conflictul actual se va stinge, într-un fel sau altul. Consecințele sale le vom suporta toți, chiar dacă doar o minoritate va decide cine are dreptate — minoritatea formată din cei manipulați. Ceea ce însă mă îngrijorează și mai mult este mecanismul acesta de inducere a solidarității în ură, minciună și hoție, care ne-ar putea fi fatal. Pentru că în esența lui nu este decât o machiavelică mixare a prostiei, dezinformării și democrației pentru a servi interesele unui grup. Rețeta lui Voiculescu — înlocuirea ideologiei și acțiunii politice cu o supermașină de manipulare a maselor — se apropie de perfecțiune. Care va fi următorul ei obiectiv?
Lasă un comentariu