Din fericire există muzica. Există lucruri la care poți să te întorci oricând simți că nu mai găsești cheița resortului de la propriul sistem de iluzii. Și astăzi am să vă invit într‑o călătorie conceptuală despre spațiu, o odisee spațială dedicată misiunii Apollo 11. Este vorba despre albumul To our children’s children’s children al trupei The Moody Blues. Mărturisesc că am o slăbiciune foarte mare pentru el și că sper din toată inima să mai “racolez” câțiva adepți.
S‑a spus despre album că ar avea ceva aluzii despre consumul de droguri, încurajându‑l prin metafore legate de plutire și zbor. Îmi este imposibil să confirm sau nu, dar nu în sensul acesta interpretez versurile și muzica. Așa că, dacă auziți astfel de bârfe, nu le legați de preferința mea muzicală :-). Acest al patrulea album al celor de la The Moody Blues, lansat în 1969 (da, ați citit bine, 1969!), este o capodoperă a genului progresiv, o compoziție profund conceptuală în care piesele se înlănțuie foarte strâns, creând o curgere firească a temei de la un capăt la altul. E un album de studio, cu influențe psihedelice și numeroase efecte speciale gen overdubbing, care la vremea aceea erau aproape imposibil de obținut pe scenă, de aceea piesele nu au fost incluse niciodată în concertele live ale formației.
În esență tema este aceea a călătoriei către Lună, ca omagiu adus misiunii spațiale care a reușit performanța aselenizării. Da, știu, știu, unii nu credeți chestia cu Luna, dar — de dragul acestui album — să acceptăm ideea că așa s‑a întâmplat. Piesele se înlănțuie cursiv: Higher and higher descrie lansarea rachetei Saturn V și începutul călătoriei, Eyes of a child ne deschide perspectiva unui copil asupra călătoriei în spațiu, sugerând că umanitatea este doar în copilăria sa la nivelul întregului Univers. Miracolul rezidă în simplitate și frumusețe, iar pentru a‑l percepe e nevoie de inocență. Floating e o explorare a plutirii imponderabile, cu o sonoritate ușor corală a refrenului, după care urmează continuarea temei copilului, de data aceasta într-un ritm mult mai aproape de rock. I never thought I’d live to be a hundred este o foarte scurtă baladă în care apare un controversat vers, ce trimite la teme religioase:
“I never thought I’d ever have my freedom
An age ago my maker was refusing me
The pleasure of the view”
Urmează Beyond, o scurtă și ritmată repriză instrumentală, care nu face decât să introducă piesa centrală (după părerea mea) a albumului: Out and in. După care desfășurarea albumului părăsește povestea misiunii spațiale și continuă într‑o direcție mai degrabă onirică: Gypsy, Eternity road, Candle of light și Sun is still shining sunt povestea unei călătorii fără drum de întoarcere, idee introdusă încă din prima piesă a părții a doua, “Left without a hope of coming home”.
Ultima piesă a albumului — Watching and waiting — are un sound ce amintește de Nights in white satin, o altă piesă celebră a trupei, probabil datorită sunetului melotronului. Versurile încheie albumul în spiritul generației flower-power:
‘Cause here there’s lot of room for doing
The things you’ve always been denied
So look and gather all you want to
There’s no one here to stop you tryingWatching and waiting
For someone to understand me
I hope it won’t be very long
Moody Blues — Higher and higher
Moody Blues — Eyes of a child I
Moody Blues — Floating
Moody Blues — Eyes of a child II
Moody Blues — I never thought I‘d live to be a hundred
Moody Blues — Beyond
Moody Blues — Out and in
Moody Blues — Gipsy
Moody Blues — Eternity road
Moody Blues — Candle of life
Moody Blues — Sun is still shining
Moody Blues — I never thought I‘d live to be a million
Moody Blues — Watching and waiting
Until we meet again…
Lasă un comentariu