Por­nind de la una din bi­ne­cu­nos­cu­tele ani­ma­ții de la RSA, am as­cul­tat în­treaga pre­le­gere a lui Dan Ariely des­pre com­por­ta­mente ne­cin­stite ale oa­me­ni­lor și des­pre fe­lul in­te­re­sant în care ne ra­por­tăm la aceste com­por­ta­mente pen­tru a ne păs­tra apa­rența de oa­meni buni, co­recți. Și, dacă ne gân­dim la ne­voia fi­e­că­ruia din­tre noi de a ne au­to­li­niști că fa­cem parte din­tre cei co­recți, re­a­li­zăm că ea este pe de o parte me­ca­nis­mul care ne rea­duce la sta­rea de co­rec­ti­tu­dine după ce am co­mis câ­teva mici mă­gă­rii, dar și mo­ti­va­ția foarte ra­țio­na­li­zată a re­de­fi­ni­rii stan­dar­du­lui de cin­ste. Pen­tru că avem două căi de a ne simți bine des­pre noi: fie ne ali­niem unui stan­dard una­nim ac­cep­tat de com­por­ta­ment cin­stit și co­rect, fie re­de­fi­nim acest stan­dard aliniindu‑l la com­por­ta­men­tul nostru.

Mă gân­deam în acest con­text la sin­tagma pe care o uti­li­zăm când apre­ci­e­rile noas­tre ne­ga­tive ar pu­tea să amen­deze com­por­ta­men­tul cuiva din pro­xi­mi­tate: per­soa­nele de față se ex­clud. Evi­dent, este o con­ve­niență so­ci­ală me­nită să evite un ne­do­rit con­flict. Este o de­cla­ra­ție de non-com­bat. Dar în egală mă­sură poate con­sti­tui și o mo­da­li­tate de a re­de­fini com­por­ta­men­tul co­rect: dacă un grup, în care un in­di­vid par­ti­cipă mai mult sau mai pu­țin im­pli­cat, dez­bate stan­darde com­por­ta­men­tale de la care chiar el s‑a abă­tut, fără a‑i fi amen­date des­chis ac­țiu­nile ne­con­forme, atunci ac­cep­ta­bi­li­ta­tea fap­te­lor sale crește an­te­ri­oare, de­vin mai pu­țin grave, mai pu­țin con­dam­na­bile. Am asis­tat și par­ti­ci­pat de des­tule ori în ast­fel de dis­cu­ții, de pildă cu an­tre­pre­nori care uti­li­zează re­la­ții și mită pen­tru a ob­ține con­tracte (deci pro­fit) dar care, aflați într-un grup de dis­cu­ții des­pre co­rup­ție eco­no­mică, se simt ex­cluși de la ju­de­cata mo­rală pen­tru că per­soa­nele de față se ex­clud, ceea ce este in­ter­pre­tat de ei ca o va­li­dare a com­por­ta­men­tu­lui lor: ei nu fac lu­cruri (chiar așa de) grave, nu aveau de ales, nu pu­teau face alt­fel în această lume de ne­cin­stiți… Până la urmă nu e atât de grav că avem un mi­nis­tru al eco­no­miei min­ci­nos și in­com­pe­tent, cât mai ales că o mul­țime de pa­troni de firme an­ga­jează la ne­gru, oferă mită și în­calcă le­gile. Suma ne­cin­stei mă­runte are efecte mai pu­ter­nice de­cât un sin­gur mare ticălos.

Una din con­clu­zi­ile mele este des­tul de amară, deși nu ne­a­pă­rat nouă: pro­blema de co­rup­ție a Ro­mâ­niei nu vine de la ma­rii de­la­pi­da­tori sau po­li­ti­cieni, ci de la uri­așa sumă a fap­te­lor mă­runte pe care le fa­cem fi­e­care din­tre noi. Vă las să as­cul­tați pre­le­ge­rea, atră­gându-vă aten­ția și asu­pra câ­torva teme in­te­re­sante de re­flec­ție: ima­nența min­ciu­nii umane, mo­ti­va­ți­ile com­plexe care o po­ten­țează, me­ca­nis­mele pe care so­ci­e­ta­tea le in­clude în nor­mele ei pen­tru a ate­nua sau po­tența necinstea.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.