Au trecut anii repede după nuntă, aproape că nu-și mai aminteau aniversarea lor, apoi a venit și copilul și timpul a zburat și mai iute. Ea se tot plângea că și‑a sacrificat cariera stând doi ani acasă ca să crească copilul, el remarca destul de acru că nu era cine știe ce carieră să fii specialist marketing fără posibilitatea de a avansa peste șef, care era fata patronului, iar ea se enerva și‑l făcea nesimțit și bădăran și încrezut și‑i repeta că să nu-și închipuie el că ajungea sales manager dacă nu avea ea grijă de casă și de toate. El râdea ușor grosolan, se mai ciondăneau nițel, apoi se duceau în mall, să bea o cafea. “E grozav” — spunea ea — “că au organizat ăștia un loc de joacă unde poți să lași copilul și să bei și tu o cafea ca omu’ !”, iar el aproba distrat, cu gândul la picioarele uneia care trecea pe lângă ei, “bună bucățică!”.
Luau copilul de la joacă și își făceau turul obișnuit de magazine, întrerupți de reprizele de alergătură după ăla micu’, care o rupea la fugă îndată ce se ivea ocazia. Urmau invariabil smuciturile din mâna ei, puștiul voia libertate, el îl amenința cu palma în aer, iar ea îl certa pe el: “copilul nu se educă cu bătaia, că nu mai ești în epoca de piatră!”. Copilul simțea tensiunea dintre ei și începea să urle cu sughițuri, ea încerca mai întâi să se potolească, apoi sfârșea prin a urla și ea “taci dracului din gură, că te pleznesc”, iar el îi explica ironic că un copil nu se educă cu bătaia. O vreme nu-și vorbeau, se plimbau printre rafturile magazinele absenți unul față de celălalt, cu plodul atârnând de mâna ei, smucindu-se mereu spre ieșire.
Invariabil ajungeau în magazinul de jucării, ca să‑l potolească pe cel mic, negociind îndelung care jucărie s‑o cumpere și care nu, el interesându-se cât costă, atent ca ea să nu promită ceva prea scump. Armistițiul încheiat se cerea întotdeauna sărbătorit cu o masă la food court, burgeri sau pizza pentru ei doi și un meniu kids pentru junior, ea se văicărea de fiecare dată “uite cât am pus pe mine“, el o concedia critic “la cât de grasă ești, nu mai contează un burger“. Ea îl privea disprețuitor, “uită-te mai bine la burta ta” și iarăși nu-și vorbeau o vreme, privind la masticația general-bovină din jurul lor.
Înainte de a pleca acasă treceau prin hypermarket, să facă cumpărăturile săptămânale, el lua un coș mare, ea insista mereu să ia un coș mic pentru copil, “să învețe să-și cumpere lucrurile, vrei să fie un sălbatic, să nu știe nimic?”, apoi defilau printre rafturi, cumpărând mereu aceleași produse, dar cântărind din ochi și în mână cel puțin alte trei înainte de a‑l lua pe cel uzual, întrerupți periodic de cel mic, care dărâma niște biscuiți din rafturi sau își punea prea multe bomboane în coș. Ea dojenea copilul, “nu cumpărăm atâtea bomboane că te doare burta”, puștiul vocifera vehement, până când el se burzuluia sever și conflictul se stingea. Apoi se îndreptau spre case pășind agale, împingând coșurile pline, plictisiți și totuși mulțumiți de încă un weekend în mall. Unde altundeva?
În loc de epilog
Povestea ei și a lui nu se inspiră din personaje cunoscute mie. Istorisirea aceasta vine din cei câțiva ani de observații a celor care gravitează în jurul mall-urilor, făcând din ele centrul vieții lor, la fel cum odinioară viața unei comunități gravita în jurul bisericii din sat. Ce au adus bisericile în cultura noastră — cu bune și rele — știm. Ce va aduce mall-ul și filozofia consumatorist-hedonistă rămâne să răspundem chiar noi. Ceea ce deocamdată constatăm e că suntem tot mai superficiali și mai alienați.
14:10
Absolut superb … Felicitări, Sorin !
17:10
Prea sec epilogul. Meritau si oamenii astia o urma de pasiune in descrierea zbaterilor cu rata la credit, prietenii cu X5, copilul prost crescut, cafeaua la mall care devine prea scumpa, somajul, amanta/ul…etc
Buna comparatia intre biserica si mall, parerea mea e ca reprezinta acelasi lucru pentru noi, doza necesara de opium, locul unde te duci si nu-ti pui nici o intrebare. Stai, casti gura si apoi la sfarsit platesti distractia.
21:10
Îndurare, măria ta. E prima oară când mă aventurez într‑o scriere cu mai multe episoade. Am vrut să văd ce interes stârnește, în caz că m‑aș gândi să repet isprava. Cu speranța că repetând, devin mai consistent, mai coerent, mai crocant 🙂
10:10
Sunt eu prea critic, mi‑a placut mult comparatia intre mall si biserica, nu ma gandisem pana acum la ea.