Mall me, baby (III)

Au tre­cut anii re­pede după nuntă, aproape că nu-și mai amin­teau ani­ver­sa­rea lor, apoi a ve­nit și co­pi­lul și tim­pul a zbu­rat și mai iute. Ea se tot plân­gea că și‑a sa­cri­fi­cat ca­riera stând doi ani acasă ca să cre­ască co­pi­lul, el re­marca des­tul de acru că nu era cine știe ce ca­rieră să fii spe­cia­list mar­ke­ting fără po­si­bi­li­ta­tea de a avansa peste șef, care era fata pa­tro­nu­lui, iar ea se enerva și‑l fă­cea ne­sim­țit și bă­dă­ran și în­cre­zut și‑i re­peta că să nu-și în­chi­puie el că ajun­gea sa­les ma­na­ger dacă nu avea ea grijă de casă și de toate. El râ­dea ușor gro­so­lan, se mai cion­dă­neau nițel, apoi se du­ceau în mall, să bea o ca­fea. “E gro­zav” — spu­nea ea — “că au or­ga­ni­zat ăș­tia un loc de joacă unde poți să lași co­pi­lul și să bei și tu o ca­fea ca omu’ !”, iar el aproba dis­trat, cu gân­dul la pi­cioa­rele uneia care tre­cea pe lângă ei, “bună bu­că­țică!”.

Luau co­pi­lul de la joacă și își fă­ceau tu­rul obiș­nuit de ma­ga­zine, în­tre­rupți de re­pri­zele de aler­gă­tură după ăla micu’, care o ru­pea la fugă în­dată ce se ivea oca­zia. Ur­mau in­va­ri­a­bil smu­ci­tu­rile din mâna ei, puștiul voia li­ber­tate, el îl ame­nința cu palma în aer, iar ea îl certa pe el: “co­pi­lul nu se educă cu bă­taia, că nu mai ești în epoca de pia­tră!”. Co­pi­lul sim­țea ten­siu­nea din­tre ei și în­ce­pea să urle cu su­ghi­țuri, ea în­cerca mai în­tâi să se po­to­lească, apoi sfâr­șea prin a urla și ea “taci dra­cu­lui din gură, că te plez­nesc”, iar el îi ex­plica iro­nic că un co­pil nu se educă cu bă­taia. O vreme nu-și vor­beau, se plim­bau prin­tre raf­tu­rile ma­ga­zi­nele ab­senți unul față de ce­lă­lalt, cu plo­dul atâr­nând de mâna ei, smu­cindu-se me­reu spre ieșire.

In­va­ri­a­bil ajun­geau în ma­ga­zi­nul de ju­că­rii, ca să‑l po­to­lească pe cel mic, ne­go­ci­ind în­de­lung care ju­că­rie s‑o cum­pere și care nu, el in­te­resându-se cât costă, atent ca ea să nu pro­mită ceva prea scump. Ar­mis­ti­țiul în­che­iat se ce­rea în­tot­dea­una săr­bă­to­rit cu o masă la food co­urt, bu­r­geri sau pizza pen­tru ei doi și un me­niu kids pen­tru ju­nior, ea se vă­i­că­rea de fi­e­care dată “uite cât am pus pe mine“, el o con­ce­dia cri­tic “la cât de grasă ești, nu mai con­tează un bu­r­ger“. Ea îl pri­vea dis­pre­țu­i­tor, “uită-te mai bine la bu­rta ta” și ia­răși nu-și vor­beau o vreme, pri­vind la mas­ti­ca­ția ge­ne­ral-bo­vină din ju­rul lor.

Îna­inte de a pleca acasă tre­ceau prin hy­per­mar­ket, să facă cum­pă­ră­tu­rile săp­tămâ­nale, el lua un coș mare, ea in­sista me­reu să ia un coș mic pen­tru co­pil, “să în­vețe să-și cum­pere lu­cru­rile, vrei să fie un săl­ba­tic, să nu știe ni­mic?”, apoi de­fi­lau prin­tre raf­turi, cum­pă­rând me­reu ace­leași pro­duse, dar cân­tă­rind din ochi și în mână cel pu­țin alte trei îna­inte de a‑l lua pe cel uzual, în­tre­rupți pe­ri­o­dic de cel mic, care dă­râma niște bis­cu­iți din raf­turi sau își pu­nea prea multe bom­bo­ane în coș. Ea do­je­nea co­pi­lul, “nu cum­pă­răm atâ­tea bom­bo­ane că te doare bu­rta”, puștiul vo­ci­fera ve­he­ment, până când el se bu­rzu­luia se­ver și con­flic­tul se stin­gea. Apoi se în­drep­tau spre case pă­șind agale, îm­pin­gând co­șu­rile pline, plic­ti­siți și to­tuși mul­țu­miți de încă un we­e­kend în mall. Unde altundeva?

În loc de epilog

Po­ves­tea ei și a lui nu se in­spiră din per­so­naje cu­nos­cute mie. Is­to­ri­si­rea aceasta vine din cei câ­țiva ani de ob­ser­va­ții a ce­lor care gra­vi­tează în ju­rul mall-uri­lor, fă­când din ele cen­trul vie­ții lor, la fel cum odi­ni­oară viața unei co­mu­ni­tăți gra­vita în ju­rul bi­se­ri­cii din sat. Ce au adus bi­se­ri­cile în cul­tura noas­tră — cu bune și rele — știm. Ce va aduce mall-ul și fi­lo­zo­fia con­su­ma­to­rist-he­do­nistă rămâne să răs­pun­dem chiar noi. Ceea ce deo­cam­dată con­sta­tăm e că sun­tem tot mai su­per­fi­ci­ali și mai alienați.

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...