Balconul la români

Mer­gând pe stradă nu mă pot ab­ține să nu casc gura prin ogră­zile pe lângă care trec, în­cer­când să în­țe­leg cine sunt pro­pri­e­ta­rii, în func­ție de fe­lul în care arată casa, cur­tea și gar­dul. Pen­tru că amă­nu­n­tele re­levă obi­ce­iu­rile și edu­ca­ția stă­pâ­nu­lui și mi se pare foarte amu­zant să ob­serv, să pre­su­pun și apoi să ve­ri­fic — atunci când pot — dacă m‑am în­șe­lat sau nu. Bi­ne­în­țe­les această mică dis­trac­ție per­so­nală se des­fă­șoară pe stră­zile din ve­ci­nă­ta­tea ca­sei mele, pe lângă care trec des, în drum spre sală sau la piață. Am deci po­si­bi­li­ta­tea să re­pet ob­ser­va­ți­ile, să com­par și să stu­diez fără să fiu sus­pec­tat a fi alt­ceva de­cât un trecător.

Dar din toate de­ta­li­ile pe care le-am ob­ser­vat, azi vreau să vă po­ves­tesc des­pre unul anume: bal­co­nul. Mi se pare că ro­mâ­nii au o re­la­ție spe­cială cu acest ele­ment ar­hi­tec­tu­ral al unei con­struc­ții, fi­ind ire­me­di­a­bil în­dră­gos­tiți de el și — drept con­se­cință — adăugându‑l fără ex­cep­ție ca parte obli­ga­to­rie a ca­sei pro­prii. De unde acest amor față de bal­coane? Cân­dva bal­coa­nele erau un ele­ment or­na­men­tal, fi­ind de­co­rate sculp­tu­ral în ar­mo­nie cu clă­di­rea — nu e ca­zul nos­tru, pen­tru că le fa­cem urâte. O altă des­ti­na­ție era aceea de a privi strada și de­fi­lă­rile sau pro­ce­siu­nile care tre­ceau — ia­răși nu, am re­nun­țat de mult la pa­rade și, ori­cum, ace­lea se țin nu­mai pe străzi mari, nu pe ulițe lă­tu­ral­nice din Oto­peni. Atunci de ce un bal­con la stradă?

S‑ar pu­tea ca ex­pli­ca­ția să vină din tre­cu­tul re­cent. Blo­cu­rile co­mu­niste erau foarte eco­no­mice ca spa­țiu, iar con­for­tul era ul­tima pre­o­cu­pare a pro­iec­tan­ți­lor. De aceea bal­co­nul ajun­gea să în­de­pli­nească ro­luri din­tre cele mai di­verse, su­pli­nind alte spa­ții mai adec­vate pe care pro­pri­e­ta­rul și le-ar fi do­rit. Cum blo­cu­rile dă­i­nuie și azi, uti­li­za­rea bal­coa­ne­lor s‑a per­pe­tuat și ea. Bal­co­nul este us­că­to­rie de rufe, că­mară de pro­vi­zii, ex­ten­sie a su­fra­ge­riei prin în­chi­dere cu ter­mo­pan, gră­dină sau seră, ga­raj pen­tru bi­ci­cletă și de­po­zit de lu­cruri vechi. Este mul­ti­func­țio­nal și plu­ri­va­lent. Fără el viața în Ber­ceni sau Mi­li­tari — ca să dau doar două exem­ple — nu poate fi concepută.

Îmi amin­tesc că, acum mai bine de pa­tru ani, um­blând îm­pre­ună cu Car­men după un apar­ta­ment pe care să‑l cum­pă­răm, am gă­sit unul care ni se pă­rea foarte po­tri­vit ca di­men­siuni. Era la par­ter și pe cale de con­se­cință nu avea bal­con. În rest, to­tul pă­rea exact ce am fi vrut: su­pra­față, lo­ca­li­zare, fi­ni­saje, preț. Ne-am fâ­țâit prin el, ima­ginându-ne cum ar veni mo­bila, unde pu­nem pa­tul, unde du­la­pul, dar ori­cât ne-am fi în­vâr­tit în ju­rul co­zii până la urmă am ajuns la în­tre­ba­rea fun­damen­tală: unde us­căm ru­fele? Asta era o formă voa­lată de a în­treba ce ne fa­cem fără bal­con. Există viață fără bal­con? Răs­pun­sul a fost nu, nu există. Așa că până la urmă am luat alt apar­ta­ment, pe care am dat cu vreo do­uă­zeci de mii de euro mai mult și care nici el nu avea bal­con (e tot la par­ter), dar are o mică gră­dină de pa­tru­zeci de me­tri pă­trați. Una peste alta însă, bal­co­nul ne‑a cos­tat mai mult de­cât mașina 🙂

Însă cul­mea în­drăz­ne­lii au avut‑o dezvol­ta­to­rii de la As­mita Gar­den, care au stâr­nit un scan­dal imens in­ter­zi­când pro­pri­e­ta­ri­lor de apar­ta­mente să usuce rufe în bal­coane sau să-și de­po­zi­teze borca­nele cu mu­ră­turi. Păi, frate, atunci la ce bun să mai ai un bal­con? Bine, nu‑i vorbă, la ce scan­da­luri s‑au is­cat ul­te­rior în ju­rul clă­di­ri­lor ălora de 25 de etaje, a că­ror struc­tură s‑ar pă­rea că nu e chiar cum tre­buie, bal­coa­nele sunt ul­tima pro­blemă a ce­lor ce lo­cu­iesc acolo.

Și uite așa ajung să în­țe­leg de ce ro­mâ­nii își con­stru­iesc bal­coane la ca­sele lor. De­si­gur, nu le mai fo­lo­sesc ca să usuce rufe, pen­tru că au o curte în­treagă la dis­po­zi­ție. Au gră­dină și ga­raj și dres­sing pen­tru haine noi și vechi, au și că­mară, ba chiar și piv­niță unii din­tre ei. Toate sunt la lo­cul lor, așa că bal­co­nu­lui nu i‑a mai ră­mas nici una din­tre în­tre­bu­in­ță­rile tra­di­țio­nale. Dar ro­mâ­nii con­ti­nuă să le do­rească. Le fac mes­chin de mici, urâte și ne­func­țio­nale, dar le fac pen­tru că nu se cade să nu ai un bal­con. Nu­mai să­răn­to­cii n‑au.

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...