Vplay versus Voyo

Urmă­resc de ceva timp ști­rile des­pre așa-numitul răz­boi Vplay-Voyo, pen­tru că sunt curios să văd care va fi dez­no­dămân­tul lui. Până acum am asis­tat doar la acțiuni ini­țiate de insti­tu­ții ale sta­tu­lui sau de repre­zen­tanți ai mari­lor case de software, așa că prima încă­ie­rare între firme pri­vate nu poate fi decât inte­re­santă.

Nu sunt un spec­ta­tor neu­tru. Am cont pe Vplay și une­ori mă bucur să găsesc acolo seri­ale și filme pe care pot să le văd și să le revăd ori­când am chef. Din punct de vedere legal, e inco­rect, știu. Și de aceea aveam o oare­care strân­gere de inimă să afirm că țin pum­nii pen­tru Vplay, spe­rând să aibă sediul în vreo insulă din Paci­fic, unde legi­sla­ția româ­nească nu poate ajunge. Îi urăsc pe cei de la Voyo pen­tru că îmi cer bani pen­tru a vedea orice răhă­țel de clip video, iar acum îi urăsc și mai mult pen­tru că vor să închidă Vplay.ro. Dar insis­tența lor e aco­pe­rită legal și nu pot să pro­tes­tez cu voce tare, pen­tru că aș pro­testa împo­triva legii, toc­mai eu care scriu aici, chiar pe acest blog, că legea nu e res­pec­tată în țara asta.

Din­tre toate legile, cea cu drep­tu­rile de autor în muzică și film mi se pare cea mai insu­por­ta­bilă. Nu prea reu­șeam să găsesc argu­men­tele care să-mi explice aver­siu­nea, poate doar fap­tul că inven­ta­to­rii nu bene­fi­ci­ază nici pe departe de ast­fel de tra­ta­ment — nu plă­tesc drep­turi de autor de fie­care dată când folo­sesc aspi­ra­to­rul sau auto­mo­bi­lul sau atâ­tea alte lucruri utile — și că nu văd de ce atâ­tea drep­turi și atâ­ția bani pen­tru un artist, în timp ce ști­ința nu pri­mește nici un sfert din această recu­noș­tință mate­rială. Ca să nu mai spun că foarte mulți din­tre cei ce pre­tind bani nici nu pot fi con­si­de­rați artiști.

Răs­pun­sul îndo­ie­lii mele a venit de curând. Ascul­tam radi­oul în timp ce pre­gă­team ceva de mân­care, era o emi­siune des­pre monde­ni­tăți și mă gân­deam să schimb pos­tul, pen­tru că nu mă inte­re­sează genul ăsta de infor­ma­ții. Până să fac asta, ocu­pat fiind cu învâr­ti­tul în tigaie, o domniță foarte emo­țio­nată și pasio­nată de subiec­tele pe care le aborda, ne-a poves­tit tutu­ror cum că Beyoncé este foarte atentă cu hai­nele sale de scenă. Cu titlu de exem­plu repor­te­rița ne-a poves­tit că juna cân­tă­toare a plătit o sută de mii de dolari pe un nou cos­tum de scenă, for­mat dintr-o pere­che de colanți și un sutien. Apoi a mai cum­pă­rat o geantă de o sută cinci­zeci de mii de dolari, iar pen­tru iubi­tul ei a cum­pă­rat o mașină de două mili­oane de dolari.

Indi­fe­rent ce mi-ați spune, indi­fe­rent cât de bine ar cânta, nu mi se pare nor­mal să dis­pui de sumele astea de bani pen­tru un sim­plu sho­pping. Lumea artis­tică — o anu­mită parte a ei — a ajuns prea departe. O armată de mana­geri, coa­feze și mani­chiu­riste per­so­nale înca­sează sume incre­di­bile în jurul unei ast­fel de per­so­nuli­tăți, doar pen­tru că noi tre­buie să plătim pen­tru orice spec­ta­col, clip sau mp3. Nu mi se pare moral să înca­sezi bani din repe­ta­rea ace­lu­iași act artis­tic. De aia am să declar răs­pi­cat: legea asta am s-o încalc ori de câte ori am să pot s-o fac fără să fiu prins!

Crăpi Voyo!  😆


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant


Dacă ai ceva de spus...

  1. Ionut

    Foarte tare :)) Fie­care cu modul lui de gan­dire.

  2. Sorin Sfirlogea

    Con­clu­zia mea: let's agree to disa­gree 😉
    Eu vor­besc des­pre schim­ba­rea soci­e­tă­ții, voi (Alice și Augus­tin) des­pre cea exis­tentă, ca fiind dată și impo­si­bil de modi­fi­cat. Din punct de vedere prac­tic, la scara exis­ten­ței noas­tre, pro­ba­bil aveți drep­tate. Pri­vind însă la scara isto­riei, la ce a creat banul ca uni­tate de măsură a valo­rii, cred că eu am drep­tate. Din păcate nu voi putea nici­o­dată demon­stra asta. Așa că îmi șterg con­tul de Vplay și încep să plă­tesc la Voyo ca să par­ti­cip ast­fel la selec­ta­rea valo­ri­lor mondi­ale :)) Just kid­ding…

  3. Alice

    În această clipă, visul unui copil moare. Pen­tru că părinţii săi îi spun că va muri de foame cu arta sa. Pen­tru că oame­nii nu sunt dis­puşi să plă­tească pen­tru munca sa.
    Poate fi băi­a­tul tău sau fiica pri­e­te­nu­lui tău.

    • Sorin Sfirlogea

      Eu spun că nu sunt dis­pus să plă­tesc la infi­nit pen­tru o sin­gură muncă. De ce ți se pare dife­rită arta de ști­ință? Cum ar fi să îți spun că tre­buie să-i dai bani urma­și­lor lui Edi­son de câte ori aprinzi becul?

      Visul care moare, copi­lul… astea-s teh­nici de per­su­a­siune, nu argu­mente. Dă-mi o sepa­ra­ție clară între artă și gunoi și sunt dis­pus să plă­tesc arta, nu guno­iul. Dar dacă le ames­teci și încerci să mi le vinzi la pachet și-mi spui că banul e dife­ren­ți­a­to­rul, atunci sigur guno­iul e cel care va câștiga. Pen­tru că pros­ti­mea vrea gunoi. Pune-ți între­ba­rea: cine ar fi fost Mozart dacă ar fi trăit într-un sis­tem bazat pe bani? Cine îi cum­păra munca? Câți l-ar fi pre­fe­rat în detri­men­tu­lui lui Guță sau al lui Jus­tin Bie­ber? O mie de per­soane? Două mii? Cât să plă­tească acești puțini ca să supra­vie­țu­iască un geniu? Deci nu banul e măsura valo­rii.

      Dife­ren­ți­a­to­rul e edu­ca­ția, pro­mo­va­rea ade­vă­ra­te­lor valori, fără limi­tări. Artis­tul tre­buie să mănânce, ok, înțe­leg. Un an, doi sau trei poate să facă bani din cre­a­ția sa, dar apoi ar putea să fie lăsată liberă pen­tru ori­cine, în scop edu­ca­tiv. Evi­dent mă refer la artele care se bazează pe reda­rea repe­ti­tivă a actu­lui artis­tic: muzică, film, carte, foto­gra­fie.

      Ți se pare nor­mal să nu poți citi pe inter­net o carte a unui autor de mult dis­pă­rut? Dacă pui un roman al lui Camil Petrescu pe net te tre­zești cu nu știu ce edi­tură care te dă în jude­cată că ei avea drep­tu­rile de publi­care. Ce merit are edi­tura?

      În fine… aș putea con­ti­nua la infi­nit. Ideea fun­damen­tală e totuși sim­plă: dacă folo­sim banul ca uni­tate de măsură a valo­rii spi­ri­tu­ale, să nu ne aștep­tăm la vreun fel de pro­gres.

      • Augustin Moga

        Nu există decât fix doi moti­vanți uni­ver­sali: banul și sexul (as in fuc­king, not repro­duc­tion… sorry for being so spe­ci­fic :-)). Aș zice c-ar fi mai coșer să ne dorim o soci­e­tate care pro­gre­sează bazându-se pe pri­mul din­tre aces­tea.

        Nu există nici un mod de a decela care sunt „ade­vă­ra­tele” valori cul­tu­rale ale unei soci­e­tăți. Tu și cu mine pre­fe­răm poate paha­rul de vin roșu c-un Pink Floyd în sur­dină. Dar pe lângă noi doi mai sunt apro­xi­ma­tiv șapte mili­arde de suflete-n spe­cia pe care o popu­lăm. Ce ne face să cre­dem că și aceste mili­arde au ace­leași afi­ni­tăți ca și noi doi? Abso­lut nimic. Dacă la patru mili­arde le place DJ Bobo atunci poate opțiu­nea lor dă măsura „ade­vă­ra­te­lor” valori. Nu? Dacă pleci în a demon­stra că există un sin­gur set de valori (pe care le botezi ade­vă­rate), o să sfâr­șești ine­vi­ta­bil cu tira­nia majo­ri­tă­ții. Și-atunci nu-ți rămâne decât să accepți guno­iul pros­ti­mii, ca să folo­sesc expri­ma­rea ta, ca măsură a ade­vă­ra­te­lor valori.

        Pe urmă… n-avem de unde știi că Mozart, Sha­kes­peare, etc. sunt cele mai gro­zave genii care s-au năs­cut vreo­dată. Sunt doar cei mai buni din­tre cei care au supra­vie­țuit sis­te­mu­lui de selec­ție spe­ci­fic vre­mi­lor lor. Poate alte genii, încă și mai mari, au rămas ano­nimi neîn­sem­nați pen­tru că nu au cunos­cut pe cine tre­buie la cur­tea rege­lui sau n-au cân­tat ode zeu­lui zilei. Poate-n bibli­o­teca de la Ale­xan­dria au ars cărți de-o-nsemnătate mai mare decât Biblia. N-avem de unde știi. Ideea e că orice mod de tri­ere alegi, n-ai cum dovedi că e cel care-ți pro­duce maxi­mul de genii per uni­tate de timp. Banul s-ar putea să fie la fel de bun pre­cum ori­care altul.

        În sfâr­șit, că prea mă-ntind, uite aci un exem­plu: Cărți impor­tante ale Lumii Occi­den­tale (http://en.wikipedia.org/wiki/Great_Books_of_the_Western_World). Fie­care din căr­țile aces­tea sunt ade­vă­rate neste­mate ale cul­tu­rii umane (a celei occi­den­tale, cel puțin) și cred că toate sunt în dome­niul public, deci pro­cu­ra­bile cvasi-gratuit, fără a nece­sita o plată a drep­tu­ri­lor de autor. Ei bine, câți oameni le-au citit pe toate (sau măcar pe o majo­ri­tate a lor)? Eu pun pariu pe ori­cât că e un pro­cent infim din popu­la­ție (sub 0,001%) care se poate lăuda cu o ast­fel de per­for­manță. Ce vreau să spun: nu-mi pare că banii ar fi pie­dica prin­ci­pală din calea cul­tu­rii; mai degrabă e însăși natura umană, care pur și sim­plu nu pare a avea o nevoie exis­ten­ți­ală pen­tru cul­tură.

  4. Augustin Moga

    Cam șubred argu­ment ăsta cu extravaganțele-n mate­rie de sho­pping ale artiș­ti­lor ca jus­ti­fi­care a pira­te­riei digi­tale. Dacă nu-ți place com­por­ta­men­tul (pe scenă sau în afară) unui artist ar tre­bui să-l pena­li­zezi prin ne-cumpărarea pro­duc­ți­i­lor sale și atât. (Cum, îmi închi­pui, faci cu pro­du­sele Coca-Cola, de exem­plu.) Dar NU ar tre­bui ca în ace­lași timp să dai bani altora care pira­tează cu bună ști­ință artistu-n c'estiune. Nu-i okay.

    Ideea e că banii sunt cel mai efi­cient instru­ment de „vot” — încu­ra­jezi acti­vi­tă­țile pe care alegi să-i chel­tui (deci și ile­ga­li­tă­țile pe care, înţe­leg, le fac cei de la Vplay.ro), des­cu­ra­jezi cele de la care te abții. It's that sim­ple!

    ps/ Ca fapt divers, ar fi fost mai bine dacă Beyonce în loc să fi inves­tit cele două mili­oane într-o mașină ar fi cum­pă­rat opera asta de artă: http://www.bookofjoe.com/2007/01/etroits_sont_le.html ?

    • Sorin Sfirlogea

      Uite asta îmi place mie la tine, Augus­tin, că vii cu argu­mente, cu alte puncte de vedere. Pe bune, chiar îmi place.

      Care va să zică să nu dau bani. Corect, de alt­fel nici nu dau pe porcă­rii gen Beyonce. Doar că există niște nuanțe — în mate­rie de muzică pot să hotă­răsc, pen­tru că aud piesa la radio — e gra­tuit — apoi decid că vreau sau nu să cum­păr. Dar la film cum fac? Că nu mă lasă nimeni să-l văd și pe urmă să decid dacă dau banii sau nu…

      În aproape ori­care artă, ai mai întăi posi­bi­li­ta­tea să apre­ciezi valoa­rea și abia apoi să cum­peri: pic­tură, sculp­tură, muzică. Doar în lite­ra­tură și film ți se cere să dai banii îna­inte, fără să vezi nimic. Cum ar fi să cum­peri un tablou aco­pe­rit cu o pânză și să ți se arate doar un colț, apoi să ți se spună: dă banu' dacă vrei să-l vezi tot!

      • Alice

        Ba şi în lite­ra­tura şi film poţi apre­cia. Cu con­di­ţia să mai fi citit, vizio­nat ceva la viaţa ta. Ştiu, e mai greu prima oară. Dar aşa se for­mează spi­ri­tul cri­tic. Văzând, plăcând-neplăcând. Doar că tre­buie să acce­pşi că în lite­ra­tură şi film îţi antre­nezi şi alte simţuri, alte jude­căţi, nu doar acela de a vedea. Când vrei să ajungi într-un loc, ghi­nion, plă­teşti bile­tul de drum. Nu prea ştii întot­dea­una ce te aşteaptă acolo. Nu-l vezi încă şi totuşi por­neşti într-acolo. Expe­rienţa ta de om te lasă să-ţi ima­gi­nezi. Iar alte­ori tre­buie să te laşi con­dus. Ce far­mec ar avea dacă am ştii totul dina­inte.

        • Sorin Sfirlogea

          Fru­moasă argu­men­ta­ție. Demnă de o cauză mai bună. Doar că de o parte avem dorința de cul­tură, setea de a citi, de a auzi și de a vedea, iar de par­tea cea­laltă avem pro­fi­tul. Vrei cul­tură? Marcă banu'! Alt­min­teri, niet kul­tura!

          Să zicem că n-am bani de con­turi la Voyo și nici de DVD-uri cu filme cele­bre. Dar aș vrea să aflu, să văd, să aud. Nu cer ches­tii luxoase, doar acces la spi­ri­tu­a­li­tate, ca să îmi îmbo­gă­țesc min­tea și să nu devin un alt auro­lac cre­ti­noid. Nu se poate pen­tru că n-am plătit pre­țul călă­to­riei spre necu­nos­cut? Asta e lumea pe care ne-o dorim?

          Nu sunt soci­a­list. Când vine vorba de cul­tură, ismele sunt nere­le­vante. Până la urmă doar edu­ca­ția, deci cul­tura, ne mai poate scoate la liman. Dar dacă e pe bani… puțin pro­ba­bil.

      • Augustin Moga

        Cărți, muzică și filme (plus acces Inter­net) — toate sunt acce­si­bile prin inter­me­diul bibli­o­te­cii de car­tier a ora­șu­lui în care stau (Toronto), pen­tru care plă­tesc indi­rect (taxe locale), deci am sen­za­ția că-s gra­tu­ite :-). Nu sunt nea­pă­rat ulti­mele apa­ri­ții, dar au o selec­ție des­tul de decentă.

        Pe urmă sunt pos­tu­rile radio/TV gra­tu­ite, unde pot avea acces la o oare­care selec­ție (de obi­cei nu pe gus­tul meu) audio/video, pre­să­rată gene­ros cu reclame comer­ci­ale.

        M-aș feri însă să ames­tec arta (tablo­uri, sculp­turi, etc.) cu diver­tis­men­tul (cărți, muzică, filme). La cea din­tâi e, de regulă, vorba de uni­cate în timp ce la cea din urmă se comer­ci­a­li­zează copii. Ca atare, pre­țu­rile sunt dife­rite, și „asi­gu­ră­rile” că chiar cum­peri ceea ce vrei sunt dife­rite. (Deși… când mă uit la ches­tia aia decla­rată operă de artă din link-ul pe care l-am lăsat mai sus… parcă-mi vine a crede că s-a făcut de cineva legat la ochi :-)… unde mai pui că cică a cos­tat mili­oane!)

        În sfâr­șit, mie-mi pare că atunci când cum­peri o copie de ceva (carte, film, cân­tec) cum­peri mai degrabă drep­tul de a-l con­suma ori­când (și ori de câte ori), decât pe acela de a avea acces la întreg.

        • Sorin Sfirlogea

          Copia unui film pe care o cum­păr pen­tru mine este ori­gi­na­lul, la fel ca un tablou. Nu mă inte­re­sează tru­fia de a fi unic pose­sor, ca în cazul pic­tu­ri­lor cele­bre, ci acce­sul la artă. Dacă eli­min dorința de exclu­si­vi­tate și păs­trez doar setea de cul­tură, cred că un DVD cu un film care costă peste 20€ e un preț prea mare față de un bilet la cinema, care e 2–3€. Plă­tesc de zece ori mai mult pen­tru că pot să revăd fil­mul ori de câte ori vreau. Ce efort face artis­tul în acest caz? Zero. Sim­plul replay îi dă drep­tul la o taxă supli­men­tară.

          Ce ai spune des­pre o limită maximă a câști­gu­ri­lor din film? Dacă ai un venit de un milion de euro pe an (ca să pro­nunț o cifră), pro­duc­ți­ile care au creat veni­tul devin gra­tu­ite pen­tru public. Îi e de ajuns artis­tu­lui dacă pri­mește un milion pe an? Nu? De ce? Nu poate să-și cum­pere mașină de două mili­oane?

          (Mă bat, nu mă las, că dacă învingi tu, tre­buie să-mi cum­păr cont la Voyo… și nu vreau :lol:)

          • Augustin Moga

            Des­chizi o cutie a Pan­do­rei… Dacă e să limi­tezi câști­gu­rile maxime într-o indus­trie (film), de ce nu ai face la fel și pen­tru altele? Sau, de ce nu?, pen­tru orice câștig pe care-l pro­duce cineva vreo­dată.

            Închi­pu­ieți urmă­to­rul sce­na­riu: cal­cu­lezi care e cîș­ti­gul mediu la nivel de comu­ni­tate (oraș, țară, ali­anță, glob) și decre­tezi apoi că orice venit care este peste dublul aces­tei sume se impo­zi­tează 100% — adică-l ia mult-iubitul nos­tru Stat întru pro­mo­va­rea sco­pu­ri­lor decla­rate nobile de însăși comu­ni­ta­tea cu pri­cina. Crezi c-ar putea func­ționa un ast­fel de aran­ja­ment? Eu am maa­ari dubii. O ast­fel de soci­e­tate ar aduce mai degrabă a soci­a­lism ști­in­ți­fic decât a capi­ta­lism, ca atare m-aș aștepta s-apară caren­țele ce au dus la eșe­cul colo­sal al celei din­tâi filo­zo­fii.

            Eu cred că e bine să existe mira­jul câști­gu­lui neli­mi­tat, chiar dacă poate genera per­so­naje pre­cum Salam și Copi­lul Minune. Asta e! Pe lângă ei mai pro­duce și câte un Edi­son șau un Jobs, așa că per total aș zice că-i okay.

            ps/ DVD-ul ăla de peste 20€, va să fie sub 5€ peste un an de zile. Deci pre­țul său include și „taxa de nerăb­dare”… care-ți rămâne ție să decizi de vrei a o plăti sau nu. 🙂

  5. Alice

    Să luăm un exem­plu, hai două, ca să pri­cep şi eu, te rog.
    Ex1. Eşti Lars von Trier sau pro­du­că­to­rul lui şi faci Dog­vi­lle.
    Ai adus nişte bani de acasă sau de la bancă şi ai cam vrea să-i recu­pe­rezi, even­tual să-ţi rămână şi ceva de buzu­nar, ca să mai ai chef să faci şi Melan­cho­lia. Cam cum să facem?
    (merge şi cu Mungiu/Dupa dea­luri)
    Ex2. Eşti Aurel Stroe, de pre­fe­rinţă în viaţă. Scrii o sim­fo­nie. Întîm­plă­tor, cam tot ceea ce ai com­pus ţine de dome­niul ino­va­ţiei com­po­nis­tice. Că aşa eşti tu, atins de geniu, dar mai vrei să şi tră­ieşti. Cam cum să facem?

    • Anto

      Facem asa: astep­tam ca pro­vi­de­rii de net sa riste sa piarda niste cli­enti, oprind acce­sul catre vplay si res­tul de ase­me­nea, torenti si dc++, de la sine sau obli­gati. Apoi astep­tam cam un an asa sa apara itu­nes movies in RO, Hulu ori voyo sa-si imbu­na­ta­teasca con­sis­tent con­ti­nu­tul. In tim­pul asta vedem fil­mele doar la cinema. Apoi, ori apare con­ti­nut de cali­tate la pret decent, rapor­tat la pute­rea de cum­parre din RO ori inver­cam din nou sa gasim alter­na­ti­vele actu­ale. Nici noi n-o sa ne sinu­ci­dem daca timp de un an nu avem acces la con­ten­tul din pre­zent, pre­cum nici Lars nu cred ca era atat de afec­tat de inca­sa­rile ce-i sca­deau din cauza pira­te­riei din RO, atata timp cat se mar­jeaza pe pro­fi­tul facut in pri­mul wee­kend de pre­zen­tare in cinema, apoi inca doar cateva si un 5% din ce se vin­dea apoi pe DVD/BR. Cineva tre­buie sa rupa pisica si n-o vor rupe cei care au acce­sul facil de acum.

    • Sorin Sfirlogea

      Am și eu o opi­nie: cum ar fi dacă am pro­ceda ca la paten­tele de medi­ca­mente? Un an de zile îți vinzi pro­duc­ția pe bani, iar după un an intră în patri­mo­niul cul­tu­ral gene­ral și e liberă pen­tru toată lumea. Că nici tu — Lars von Trier — cât ai fi tu de dat dra­cu­lui de talen­tat, nu te-ai năs­cut cu cul­tura de la mama și de la tata. Ți-ai format-o citind cărți, văzând filme și piese de tea­tru, ascul­tând muzică, care te-au des­tu­pat la cre­ier și ți-au poten­țat pro­pria cre­a­ti­vi­tate. Adică munca altora te-a for­mat și te-a sti­mu­lat. Și nu te pune nimeni să plă­tești pen­tru fap­tul că, dato­rită cre­a­ției altora, poți la rân­dul tău să cre­ezi. Cel mult ai plătit pen­tru vizio­nare sau audi­ție, dar nu pen­tru inspi­ra­ție.

      Nu trăim sin­guri pe pământ, depin­dem unii de alții și răs­plata talen­tu­lui nu poate fi eternă. Oare câte drep­turi de autor se duc spre loa­zele putu­roase ale unor foste genii? Ce merite au ăia? Că au ori­gi­nat din ovu­lul potri­vit? De ce tre­buie să plătim la nesfâr­șit ace­lași efort?

      Un alt unghi de a privi pro­blema: ca spe­cie inte­li­gentă, care își dorește pro­gre­sul spi­ri­tual (cel puțin la nivel decla­ra­tiv), de ce limi­tăm acce­sul la cul­tură, făcându-l acce­si­bil doar celui ce poate să plă­tească?

      • Augustin Moga

        Fix aşa se şi-ntâmplă: orice cre­a­ție (artă, ști­ință) intră-n dome­niul public după o peri­oadă de timp. Din păcate, pen­tru cei avizi să con­sume pro­duc­ți­ile „la zi”, peri­oada asta de timp nu e de un an, cum suge­rezi, ci ceva de genul 50 sau 75 de ani (nu mai rețin exact, și-mi pare că diferă de la legi­sla­ție la legi­sla­ție, plus că se schimbă din când în când).

        Dacă crezi că e injustă o atât de lungă peri­oadă de pro­tec­ție a copyright-ului ar tre­bui să-ncerci a o schimba via repre­zen­tan­ții pe care-i ai în foru­rile legi­sla­tive (i.e. altă lege). Good luck with that! 🙂

        Alter­na­tiva e, desi­gur, să pira­tezi. Dar faci vic­time cola­te­rale, pen­tru că e impo­si­bil ca în pro­ces să nu „moară” și artiști mai puțin cunos­cuți cărora le tai orice șansă de a se auto-susține prin actul de cre­a­ție artis­tic.

        Nu tre­buie să plă­tești la nesfâr­șit pen­tru o cre­a­ție artis­tică oare­care. Pur și sim­plu nu tre­buie să plă­tești nici­când, dacă nu vrei s-o faci. Ai o ale­gere, care-ți aparține-n tota­li­tate, în acest pro­ces de con­sum pro­duc­ții artistice/divertisment.

        Cel puțin la nivel decla­ra­tiv, toată legi­sla­ția care ține de copyright/pantents/trademarks există pen­tru a încu­raja pro­gre­sul uman. (I.e. aduci moti­va­ția pen­tru artist/inventator/inovator de a crea.) Cât de efi­ciente sunt aceste legi e, desi­gur, un subiect de dis­cu­tat. Însă –dac-ar fi să facem cum zice popa, nu cum face el– schim­ba­rea ar tre­bui să vină prin schim­ba­rea legi­sla­ției, nu prin pira­te­riei. Pro­blema e că schim­ba­tul legi­lor e un pro­ces atât de ane­vo­ios încât nu prea are nimeni moti­va­ția de a se-nhăma la așa ceva. Mult mai ușor c-un uTor­rents, DC++, Vplay.ro, etc.

Meniu