Am un prieten care se pricepe la finanțe. Și, când spun că se pricepe la finanțe, nu mă gândesc la speculații pe bursă sau la investiții în afaceri tip tun, ci la priceperea profesională de a mânui banii pentru a finanța munca într-un mod economicos și profitabil. De când l‑am cunoscut — nu sunt chiar mulți ani în urmă — am avut ocazia să‑l aud vorbind adesea despre profesia lui cu pasiune și am înțeles ce înseamnă să fii economist, nu doar un simplu contabil. Dar România este plină de contabili — meseriile economice erau îmbrățișate preponderent de femei, probabil atrase de ideea că e o muncă “curată”, cu reguli clare, deci ușor de practicat dacă le memorezi. În anii ’90 rectorul ASE-ului bucureștean a stârnit un adevărat scandal spunând că vrea să schimbe lucrurile, să transforme facultățile de fete tocilare în facultăți de băieți deștepți. Tipul a fost catalogat misogin, dar efectele spuselor lui s‑au produs imediat: examenul de admitere a devenit mai greu, s‑a înlocuit toceala la geografie cu probleme de matematică.
Cu toate astea nu văd că s‑ar fi produs o schimbare majoră în privința profesiei de economist. Îmi pare că în continuare comportamentul este acela de contabil — economiștii din firme doar poartă această titulatură, dar sunt departe de a mânui instrumentele potrivite pentru a fi demni de meseria lor, iar asta se vede în economia românească. Pe vremea comunismului situația era, într-un anume sens, mai bună. Se întâmplă să știu cum funcționau lucrurile pentru că socrul meu era inspector în bancă — de la el am aflat care îi erau atribuțiile și, păstrând proporțiile dintre economia comunistă și cea capitalistă, rolul său era exact acela de consilier financiar. Avea un număr de întreprinderi de stat în “portofoliu”, pe care le vizita, lucrând împreună cu directorul și contabilul șef, sfătuindu‑i despre ce credite să ia de la bancă și ce să finanțeze cu ele. Sigur, deasupra tuturor erau indicațiile de partid, deci nu putem vorbi de principiile finanțării în întreaga lor anvergură — ce vreau să spun este că exista cineva care se preocupa de eficiența cheltuielilor. Banca era un fel de partener pentru economie, pentru că nu urmărea propria îmbogățire, ci finanțarea muncii. Repet, ca să nu se înțeleagă greșit: nu laud principiile comuniste, discut doar despre distribuirea rolurilor.
Azi nimeni nu mai joacă rolul acesta în firmele mici și mijlocii. Băncile sunt interesate să creeze profit, deci se implică prea puțin în economie în sensul tehnic al meseriei de economist, adică nu sunt interesate să înțeleagă viabilitatea unei investiții din punct de vedere practic, ci doar solvabilitatea celui care vrea să împrumute. Dacă are bunuri cu care să garanteze astfel încât riscul băncii să fie zero, este eligibil pentru orice trăznaie trece prin cap patronului sau acționarilor. Nu contează că afacerea finanțată este o ilegalitate sau o tâmpenie absolută, atât timp cât se pun garanție valori corespunzătoare. În firmă nimeni nu practică meseria de economist. Patronii știu prea puține despre asta și, adesea, nici nu vor un economist inteligent, pentru că “sunt banii lor” și știu ei mai bine cum să‑i cheltuie. Cum să reușesti în afaceri? Desigur, doar prin tunuri — acolo nu se cere decât viteză de execuție cu o finanțare minimă.
M‑am gândit la toate astea văzând mulțimea de declarații și articole din ultima vreme despre politica de austeritate din România. Unii afirmă că trebuie să o abandonăm imediat și subit, să începem o sarabandă de reduceri de taxe și de facilități fiscale, afirmând că așa repronim economia românească. Alții, dimpotrivă, spun că trebuie să continuăm să fim super-precauți, să tăiem cheltuielile și să trăim foarte modest, pentru că în fața noastră vin greutăți și mai mari. Și atunci îmi amintesc de prietenul meu, care lucrează într-un conglomerat de firme românești, aparținând aceluiași acționariat, care semănau foarte bine cu România: tot felul de firme și firmulițe cumpărate de‑a lungul ultimilor zece ani, cu obiecte de activitate eterogene și neclare, cu competitivități discutabile, cu probleme de organizare și finanțare. Amicul meu a propus un plan de restructurare a întregului grup, omogenizând activitățile în firme nou create, eliminând activitățile neprofitabile, refinanțând totul pe noile principii. Pare simplu, dar e al dracului de complicat din câte am reușit eu să înțeleg. Și, cumva, simt că exact ăsta e răspunsul și pentru România: nu e vorba nici de abandonarea austerității, nici de adâncirea în zgârcenie, ci de restructurarea statului, făcută de niște economiști pricepuți. Dar din ăștia nu prea avem, după cum vă spuneam…
Iar patronii României — citește clasa politică — nu prea vor economiști inteligenți, ci niște contabili pricepuți în bălmăjirea balanței, pentru că știu ei mai bine cum să manevreze bugetul spre buzunarele cui trebuie.
7:11
Coruptia elimina orice avantaj ti-ar putea aduce un economist bun; la fel legislatia schimbatoare sau neclara.
O spaga data cui trebuie, un contract de jupuit statul fac cat 10 economisti de talie mondiala 🙂
8:11
Pe termen scurt, în logica afacerii tip țeapă. Pe termen lung, când vrei să construiești ceva ce rămâne copiilor tăi, s‑ar putea ca șpaga să nu fie o idee grozavă…