Dacă urmărești emisiunile de pe Discovery sau DigiLife — mai nou RDS ne‑a cadorisit cu propriile sale programe cultural-științifice, în locul celor create de BBC — este imposibil să nu remarci preponderența temei protejării animalelor. Mesajul este transmis în fel și chip, dar extrem de insistent, cât mai convingător, eventual însoțit de imagini ușor manipulative. Eu unul simt că e ceva greșit în toată această preocupare obsesivă și m‑am tot întrebat ce, pentru că nu puteam explica foarte limpede ce îmi displace.
Să nu mă înțelegeți greșit: n‑am nimic împotriva animalelor. Dimpotrivă, sunt un suporter al ideii că au și ele locul lor pe Pământ și că ar trebui să le acordăm mai mult respect, chiar dacă ne sunt inferioare din punct de vedere intelectual. Sunt foarte mulți — nu îi susțin, dar nici nu îi contrazic — care afirmă răspicat că animalele ne sunt superioare din punct de vedere moral, iar dovezile sunt îndestulătoare ca să determine pe oricare dintre noi la un dram de meditație pe tema asta. Poate că aici se găsește explicația vehemenței cu care unii concetățeni apără dreptul la viață al maidanezilor. Ceea ce mă face să mă întreb: plătim darul conștiinței de sine și al inteligenței prin pierderea moralității?
Nu cred că metodele pe care le văd promovate pe canalele TV științifice sunt ceea ce trebuie să facem. Am luat‑o complet razna: maternități de suricate, spitale de crocodili, parcuri de ocrotire a animalelor sălbatice unde le domesticim, de fapt. Urangutanii sunt crescuți în cuști și eliberați în păduri sub supravegherea celui care i‑a crescut, pentru că nu e sigur că se vor descurca de unii singuri. Câți crocodili, rinoceri și șerpi vom salva astfel? O sută? O mie? Așa se presupune că va arăta viitorul biodiversității, ca un uriaș incubator în care sunt înmulțite exemplare de animale ce sunt apoi eliberate în rezervații naturale? Și câte legi va trebui să elaborăm pentru a le proteja de braconaj și de devastările produse de tăvălugul economic numit profit?
Am văzut de curând un scurt film despre o fermă unde se practica permacultura, iar tipa care povestea despre cum a ajuns să aplice aceste concepte de agricultură ecologică pomenea foarte des cuvântul biodiversitate. La un moment dat a menționat faptul că au încercat ca pe suprafața fermei să dea posibilitate vulpilor să circule liber și să trăiască natural, pentru că — spunea ea — și ele au o contribuție la reușita fermei (prind șoareci și alte rozătoare, care distrug culturile). În timp ce vorbea despre asta, camera de filmat s‑a întors cu vreo 90º pentru a arăta o vulpe la 50 de metri distanță, care se plimba netulburată de prezența umană. Sigur, mă bucur că era parte din habitat, dar oare mai era o vulpe sălbatică sau devenise doar un alt animal domesticit?
De fapt, într-un fel sau altul repetăm istoria omenirii, aplicându-le‑o și animalelor împotriva voinței lor. Noi am renunțat la selecția naturală, ca proces de progres al speciei și suntem pe cale să o facem și pentru animale, injectându-le antibiotice când sunt bolnave, dându-le vitamine, controlându-le reproducția și oferindu-le un mediu de viață artificial și tehnologizat. Nu pot să nu remarc faptul că planeta asta a dus‑o bine-mersi timp de milioane de ani fără deosebita noastră contribuție, iar diversitatea și adaptabilitatea speciilor de plante și animale — care nu încetează să ne uimească — nu este nicidecum rodul muncii sau gândirii noastre, n‑a depins de tehnologiile umane. Așa că, după mintea mea, nu de spitale și maternități au nevoie animalele, ci de un pic de spațiu, în sensul în care ne-am mai putea restrânge pretențiile teritoriale, lăsându-le și lor loc de a exista fără să trebuiască să ne suporte. Cel mai eficient mod de a ne îngriji de animale este să le scutim de tehnologiile noastre mirobolante, să le redăm intimitatea naturală. De restul se ocupă ele.
12:01
Departe de a combate ideea de a aloca spațiu pentru animale — al cărei susținător sunt. Și aici nu vreau să combat ci să ne uităm altfel la situație: din câte îmi aduc aminte, la selecția naturală este vorba de supraviețuirea celui mai adaptat biologic; cred că asta include adaptat morfologic, fiziologic, și … intelectual.
Cred că, dintr-un punct de vedere, aplicând selecția naturală între specii, s‑ar putea zice că situația de acum este chiar rezultatul selecției naturale, care a pus omul în față datorita intelectului superior — fapt ce l‑a făcut cel mai adaptat/adaptabil la condițiile de existență. În interiorul speciei selecția a fost aproape eliminată.
E nasol pentru animale, noi am modificat mediul astfel încât să ne fie noua bine; însă așa face și molidul care acidifică solul în jur astfel încât puieții de molid să fie favorizați; sau castorul care modifică curgerea apelor ca să-și creeze un mediu propice lui. (nu știu dacă exemplele sunt cele mai bune — asta mi‑a venit rapid în minte).
E adevărat, omul a ajuns deja să modifice mediul la o scară planetară — însă mi se pare extrem de mai trist că problema nu a fost conștientizată ca fiind modificarea mediului în sine, ci faptul că efectele acestor modificări au ajuns deja negative pentru om prin distrugerea resurselor de hrană, apă potabilă și spațiu. Ne-am trezit că avem nevoie să avem grijă de biodiversitate (și să o studiem) pentru că nu o putem crea artificial, și astfel nu facem decât să ne creștem hrană naturală. Avem grijă de animale/plante/mediu ca să avem ce mânca și unde mânca în viitor. Altfel din ce mai producem hrană ? din hidrocarburi ? Unde vom disloca milioane de oameni atunci când nivelul mărilor va crește semnificativ odată cu topirea calotei glaciare? Aceștia ne vor înghesui pe tot mai puține resurse.
Overall, rămân adeptul faptului că nu avem voie să distrugem ce nu putem (re)construi — astfel că sunt convins că programele de conservare a naturii sunt necesare pe suprafețe mult mai mari decât în prezent, chiar dacă asta va duce la aplicarea selecției naturale în interiorul speciei umane. Până nu putem crea organisme în stare să se reproducă, până nu putem crea condiții de mediu controlat pe scară largă, până nu suntem în stare să recreăm biodiversitatea naturală în ansamblul ei, până atunci trebuie să conservăm și să studiem.
14:01
Două observații:
— molidul și castorul au pe altcineva care se îngrijește să le corecteze erorile când exagerează (vântul în primul caz, dușmanii naturali în al doilea), ceea ce nu e valabil în cazul oamenilor, pe care nu‑i stăvilește nimeni în exagerările lor
— nu ne‑a obligat nimeni să ne înmulțim până la limita la care avem probleme de supraviețuire (vezi absența hranei) și nu e normal ca alte specii (care s‑au supus întotdeauna unei “înțelepciuni” biologice superioare, selecția naturală) să plătească lipsa noastră de rațiune
Este foarte greu să dezbați acest subiect fără să ajungi la aspecte delicate, cum este eugenia, care poate părea imorală, dar s‑ar putea să fie singurul răspuns logic pentru a controla o specie care nu are dușmani naturali. Unii ar putea spune că varianta “morală” este pandemia sau războiul…
14:01
Corect. Și cam rămân 2 posibilități logice:
— ori mama natură a uitat să prevadă un mecanism care să se îngrijească de specia umană (sau de vreo specie semnificativ mai inteligentă) când exagerează (cu înmulțitul, cu mediul favorabil, etc.)
— ori mecanismul nu s‑a declanșat încă — poate e mai radical; sau poate nu am atins totuși nivelul de sensibilitate al “trigger-ului”.
Căci de înmulțit, orice specie de pe lumea asta va tinde să se înmulțească fără măsură, și să înlăture orice alte specii obstacol. Însă, după cum ai remarcat, doar noi se pare ca nu avem un mecanism de control.
Ahhh, ce ne-ar trebui acum un Seldon (v. I. Asimov, seria Fundației) cu matematicile lui legate de dinamica maselor și a evoluției în timp …