Acum că Voiculescu a demisionat din Senat, la nici o săptămână după ce depusese — cu întârziere — jurământul, se cuvine să medităm puțin la semnificația acestui gest. Sunt câteva concluzii care se pot desprinde din acest gest, interpretându‑l în contextul altor declarații recente pe care tot domnul în cauză le‑a făcut.
Prima concluzie este că alegerea procurorului general și al celui pentru DNA nu merge conform planurilor lui Voiculescu. Lucrurile sunt blocate și durează prea mult, creându‑i riscuri suplimentare. Într-un fel sau altul Consiliul Superior al Magistraturii rezistă presiunilor noii puteri. Trebuie să recunosc că nu știu prea multe despre motivațiile acestei rezistențe — se insistă foarte mult pe ideea că ar fi oamenii lui Băsescu — dar pentru mine ca simplu cetățean, interesat de o justiție mai bună, faptul că oameni ca Năstase ajung la închisoare și că lui Voiculescu îi tremură chiloții este un semnal pozitiv. N‑or fi toți magistrații ăștia niște Feți Frumoși și Ilene Cosânzene, dar dacă au efectul ăsta asupra clasei politice tot e ceva.
A doua concluzie este că între PSD și PNL nu există o înțelegere clară referitoare la cazul Voiculescu. Mie mi se pare că e foarte evidentă rezerva lui Ponta de a se solidariza cu senatorul PC, deși ici-colo a mai dat câte o declarație anemică ce îi era aparent favorabilă mogulului media. Pe un plan mai larg însă, Ponta a înțeles că miza politică pe care o are în fața sa este mult mai importantă decât salvarea unui individ căruia nu‑i datorează mare lucru în materie de popularitate. De altfel același lucru îl sesiza și Voiculescu de curând, referindu-se la coabitarea Băsescu-USL, într‑o intervenție pe una din Antenele sale: “Sunt atent ca această coabitare să nu se transforme în fraternitate. Mi‑e teamă ca nu cumva să nu existe un alt pact, nu de coabitare, ci de iertare a păcatelor. Unii membrii ai USL să nu încerce să-şi rezolve problemele lor rezolvând altele. Mi‑e frică de proverbul românesc: o mână spală pe alta şi amândouă obrazul…”. Este, evident, o trimitere la Ponta.
Dovada e chiar reacția premierului care, într‑o demonstrație futilă de independență, îi anunță pe cei doi dușmani — Băsescu și Voiculescu — că nu fraternizează cu nici unul dintre ei. Deși pare echidistantă și politic corectă, afirmația este un mesaj destul de clar de nesusținere a lui Voiculescu. Chiar dacă și-ar fi propus să fraternizeze pe anumite subiecte și în anumite condiții cu Băsescu (ceea ce cred că se va întâmpla când va începe bătălia internă a dizolvării USL), Ponta n‑ar anunța în gura mare așa ceva. Deci această parte a declarației este nulă ca valoare informațională. Faptul că nu fraternizează cu Voiculescu, până nu de mult un aliat politic, este însă o declarație importantă, ce transmite adevăratele sale intenții. Cum spuneam, Ponta nu‑i datorează mai nimic lui Voiculescu, deci n‑are a da seamă și nici a‑i ține parte.
A treia concluzie este că influența lui Voiculescu trebuie să dispară dacă șî când va intra la închisoare. Ori forța acestuia rezidă în mașinăria media a Antenelor, mai exact în trâmbițele sale propagandistice: trioul Gâdea — Badea — Ciutacu. Deci, dacă dom’ profesor va ajunge la mititica — ceea ce sper din toată inima — cei trei fie vor fi reduși la tăcere, fie vor fi “prelucrați” corespunzător cu necesitățile noii puteri. Ce înseamnă asta în mod concret este dificil de spus, dată fiind paleta foarte largă de posibile soluții la care se pot preta și cei care vor să‑i belească, și cei care vor să‑i refolosească. Dar, vorba lui Mircea, toți trei trăiesc în România și asta le ocupă tot timpul. Nici n‑au idee ce ocupați vor fi dacă dom’ profesor se duce la odihnă câțiva ani…
Lasă un comentariu