Pe vre­mea când eram stu­dent, în lu­mea în­tre­prin­de­ri­lor so­ci­a­liste și a pro­pri­e­tă­ții în­tre­gu­lui po­por no­țiu­nea de afa­ce­rist era ab­so­lut ne­cu­nos­cută. Ni­meni din­tre co­le­gii mei nu visa să de­vină an­tre­pre­nor sau pa­tron de firmă, pen­tru că nici nu ne în­chi­pu­iam că așa ceva ar fi po­si­bil. To­tuși, de un­deva din adân­cu­rile fi­rii umane, ne­în­do­ios în­cli­nată spre co­merț, răz­beau por­ni­rile in­ci­piente ale unui  des­tin de în­tre­prin­ză­tor, ce se în­fi­ripa în min­tea unor co­legi. În că­mi­nele stu­den­țești bra­șo­vene de pe strada Me­mo­ran­du­mu­lui în­flo­rea biș­nița, ruda să­racă și ui­tată a mul­ti­na­țio­na­le­lor de azi.

Se vin­dea aproape orice se pu­tea găsi în co­mer­țul so­ci­a­list sau se pu­tea pro­cura “pe sub mână”: blugi, ți­gări, deo­do­rante stră­ine, bere, tri­co­uri. Anun­țu­rile puse în ho­lul can­ti­nei te in­for­mau ra­pid unde poți să gă­sești ce ai ne­voie. De pildă BRRC 5/64. Unui bo­boc de anul I tre­buia să i se ex­plice, dar les con­nai­s­se­urs știau că asta în­seamnă că la că­mi­nul 5, ca­mera 64 poți să cum­peri bere rece. Adică aveau fri­gi­der Fram, de-ăla mic. Asta în­semna că be­rea era cel pu­țin 10 lei sti­cla. La ali­men­tara Va­lici, la dis­tanță de o sta­ție de tro­leu, o cum­pă­rai caldă cu 5 lei. Când gă­seai… Când nu, luai cu trei lei cinci­zeci de-aia ne­pas­te­u­ri­zată, care avea avan­ta­jul că dura mai mult: cinci mi­nute o beai și cinci­zeci și cinci de mi­nute te cu­fu­reai și te ju­rai că nu mai pui gura în viața ta.

Din­tre co­le­gii mei de an mulți au bă­tut la por­țile afir­mă­rii an­tre­pre­no­ri­ale. Dar nici unul nu a ajuns la per­for­man­țele și no­to­ri­e­ta­tea lui Mike. Nu, nu era en­glez, nici ame­ri­can. Era un săt­mă­rean neaoș, pe care îl chema Do­rin Mic și — printr‑o iro­nie a ono­mas­ti­cii — avea aproape doi me­tri înăl­țime. Nu pu­team să‑i zi­cem Mi­cuțu la di­men­siu­nile as­tea. Așa că l‑am bo­te­zat Mike. Ei bine Mike s‑a lan­sat în afa­ceri mai în­tâi cu blugi. Avea un pri­e­ten stu­dent la Ti­mi­șoara, care avea un pri­e­ten sârb, care avea un pri­e­ten… în fine, lan­țul de pri­e­teni se sfâr­șea la un fur­ni­zor de blugi. Mike mer­gea cu tre­nul Ti­mi­șoara, cum­păra blu­gii de la sârb, apoi ve­nea în Bra­șov și îi vin­dea. Se pare însă că pri­ce­pe­rile sale în ma­te­rie de stil ves­ti­men­tar lă­sau tare mult de do­rit, pen­tru că — dintr-un mo­tiv sau al­tul — mai nici­o­dată nu ni­me­rea tren­du­rile zi­lei: când ve­nea cu pen­sați se ce­reau cu fer­moare, când adu­cea pres­pă­lați se că­u­tau cu bu­zu­nare apli­cate. Așa se face că vin­dea cu 1200 de lei blu­gii cum­pă­rați cu 1400, iar după o vreme Mike s‑a de­cla­rat în­vins de in­dus­tria de fa­shion, care‑l du­cea în sapă de lemn, de ajun­sese să-și vândă car­tela de can­tină ca să aco­pere pierderile.

Ho­tă­rât să treacă la un mo­del de afa­ceri mai pro­fi­ta­bil, Mike a in­trat în in­dus­tria be­ve­ra­ges. Adică biș­niță cu bere. Lu­cru­rile mer­geau ca pe roate, avea un mic fri­gi­der, be­rea era rece, muș­te­rii ve­neau, iar Mike pu­tea so­coti câști­gu­rile în fi­e­care zi. Ca să‑i fie mai ușor la con­ta­bi­li­ta­tea com­pli­cată afe­rentă bu­si­ness-ului, mai chema câte un pri­e­ten-doi și se apu­cau de evi­den­țele con­ta­bile: la fi­e­care bere cum­pă­rată cu 5 lei și vân­dută cu 10 lei, o altă bere era echi­va­len­tul pro­fi­tu­lui. Pe care o desfă­ceau vo­ioși și în­chi­nau în cin­stea unei afa­ceri în­flo­ri­toare. Pro­blema e că, spre seară, pier­deau nițel evi­dența vân­ză­ri­lor și nu mai știau dacă au băut tot pro­fi­tul sau a mai ră­mas ceva. Ca să iasă din în­cur­că­tura cre­ată din ne­a­ten­ție și ne­bă­gare de seamă, ho­tă­rau de co­mun acord că mai beau două-trei și le scad din pro­fi­tul de mâine. In­e­vi­ta­bil, la un mo­ment dat fri­gi­de­rul se go­lea, iar ba­nii din vân­zări nu prea ajun­geau pen­tru o noua re­um­plere, așa că Mike um­bla la por­to­fel și mai in­tro­du­cea un pic de ca­pi­tal ru­lant, pen­tru a ține afa­ce­rea pe pi­cioare. Când se go­lea și por­to­fe­lul, con­ta­bi­lii ad­juncți se re­tră­geau pe la ca­me­rele lor, apro­bând în cor ju­ră­min­tele lui Mike cum că de-acum îna­inte nu se mai bea pro­fi­tul, ci se ca­pi­ta­li­zează. Pro­blema cu Mike era că n‑avea ți­nere de minte…

Cum și eu aveam un mic fri­gi­der în ca­meră, m‑am gân­dit să ur­mez exem­plul an­tre­pre­no­rial al lui Mike, dar ducându‑l pe cul­mile per­fec­țiu­nii ope­ra­țio­nale. Eu n‑aveam să fac gre­șe­lile lui Mike, mi-am pro­mis so­lemn. Deci, am pus la cale un plan de bu­si­ness im­ba­ta­bil care se baza pe pri­e­te­nia cu Mișu, cel care avea un unchi șef de po­potă la Casa Ar­ma­tei. Care po­potă pri­mea une­ori Pepsi, un fel de Mecca a bă­u­tu­ri­lor ră­sco­li­toare din vre­mea odi­oa­sei dic­ta­turi și si­nis­trei sale so­ții. Iar noi — eter­nul meu pri­e­ten Flo­rin (care nu pu­tea să nu fie parte a pla­nu­lui de îm­bo­gă­țire) și cu mine — ne du­ceam și luam doi ruc­saci de sti­cle, le in­de­sam în fri­gi­der și pu­neam anun­țul. Cli­en­ții apă­reau mai ales la ceas de seară, când orișice stu­dent care se res­pecta aprin­dea și el un Kent, un Ca­mel sau mă­car un BT, la care se ce­rea în­so­ți­rea bi­ne­cu­vân­tată a unui Pepsi rece. Treaba mer­gea din plin. Bu­cu­roși de re­u­șita în­tre­prin­de­rii noas­tre, ca doi aso­ci­ați de suc­ces ce ne aflam, des­chi­deam câte o sti­clă de Pepsi rece pen­tru bu­cu­ria pro­pri­i­lor noas­tre bu­rți. Și încă una, că n‑o fi foc. Și-apoi încă una. După un ceas ne aflam amân­doi răs­tur­nați pe spate, um­flați ca niște cim­poaie de atâta acid car­bo­nic în­ghi­țit, con­tem­plând ta­va­nul cu ex­pre­sia mo­fluză a ce­lui care era cât pe ce să de­vină noul Do­nald Trump, dar a ra­tat de pu­țin, toc­mai când să dea lovitura.

Po­ves­tea asta e un mod mai oco­lit de a vă face să în­țe­le­geți de ce nu mă apuc să cul­tiv cannabis.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.