P[r]etenții

Din când în când găsesc pe Face­book invi­ta­ții de a mă ală­tura unei cauze oare­care. Pri­e­te­nii mei vor să mă opun comer­țu­lui cu fil­deș din Thai­landa, să opresc Codex Ali­men­ta­rius, să redes­chid spi­ta­lul de onco­lo­gie din Bra­șov, să creez un cena­clu lite­rar online, să dăm per­soa­ne­lor han­di­ca­pate din Româ­nia drep­tu­rile acor­date în Uniu­nea Euro­peană, să opresc pro­mo­va­rea medi­o­cri­tă­ți­lor, să înfi­in­țez un nou spi­tal de copii în Timi­șoara și să con­ving Japo­nia să nu mai vâneze o spe­cie de del­fini. Ce să zic?!? Se pare că sunt des­tul de ocu­pat zilele astea…

Pe vre­mea comu­nis­mu­lui exista o teo­rie care cir­cula prin­tre așa‐zișii inte­lec­tu­ali ai soci­e­tă­ții mul­ti­la­te­ral dezvol­tate, care sus­ți­nea că par­ti­dul – prin secu­ri­tate, bra­țul său ato­tpu­ter­nic – îngă­duia pe ici, pe colo câteva mani­fes­tări cri­tice la adresa sa, doar ca să cre­eze niște supape de supra­pre­siune și să eli­be­reze frus­tră­rile care s‐ar fi putut acu­mula peri­cu­los în anu­mite zone ale popu­la­ției. Ban­cu­rile poli­tice, mai cu seamă cele cu Ceau­șescu și Leana lui, erau o formă de miș­to­că­re­ală facilă și ine­fi­cientă – dar îți dădeau sen­za­ția tem­po­rară a dizi­den­ței, mani­fes­tată cu un subit curaj și redes­co­pe­rită dem­ni­tate dea­su­pra celui de‐al n‐șpelea pahar de vin. Nu pro­du­ceau nici un efect, dar îți dădeau sen­za­ția că ești impli­cat până peste cap în  con­tes­ta­rea regi­mu­lui, în dez­vă­lu­i­rea nedrep­tă­ți­lor.

Nu‐mi pot ascunde sen­ti­men­tul de dez­a­mă­gire pe care aceste cauze de pe Face­book mi le stâr­nesc. E ca și cum am spune ban­curi cu Ceau­șescu. E ca și cum am încerca să ne min­țim pe noi înșine că facem ceva, că ne spu­nem păre­rea, că opi­ni­ile noas­tre con­tează. Dar știm că nu e așa. Chiar dacă spe­răm cu nai­vi­tate că cineva uti­li­zează într‐un mod prac­tic rezul­ta­tele aces­tor pseudo‐referendumuri, rea­li­ta­tea este că uti­li­ta­tea lor este cvasi‐nulă. Iar noi știm asta, dar pre­fe­răm să nu ne gân­dim.

Și, până la urmă, de ce n‐ar fi impor­tante click‐urile noas­tre de sus­ți­nere? Dintr‐un motiv foarte sim­plu: iden­ti­ta­tea noas­tră pe inter­net este neve­ri­fi­ca­bilă. Nu poți pre­zenta nimă­nui o listă de alias‐uri de face­book, pre­tin­zând că ai în spa­tele lor un număr egal de per­soane reale, dis­puse să sus­țină cauza pe care o expui. E nevoie de date de iden­ti­fi­care, e nevoie de dez­vă­lu­i­rea iden­ti­tă­ții, iar oame­nii devin extrem de rezer­vați când vine vorba de aceste infor­ma­ții. Dacă cau­zele de pe Face­book ar pre­tinde și CNP‐ul sau numă­rul actu­lui de iden­ti­tate pen­tru a le sus­ține, numă­rul celor care ar par­ti­cipa ar scade dra­ma­tic. Dacă ar tre­bui să fie de acord cu veri­fi­ca­rea date­lor fur­ni­zate – printr‐o metodă sau alta – numă­rul ar scă­dea și mai mult.

Până când nu se va inventa o metodă de a uti­liza prac­tic aceste ade­ziuni digi­tale, voi con­ti­nua să‐i dez­a­mă­gesc pe pri­e­te­nii mei prin nepar­ti­ci­pare. Pen­tru că eu cred că, atunci când faci un gest inu­til cu pre­me­di­tare, nu faci parte din­tre peten­ții care luptă în favoa­rea unei cauze, ci din­tre cei ce au pre­ten­ții că se implică social.


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Dacă ai ceva de spus...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Meniu