Din când în când gă­sesc pe Fa­ce­book in­vi­ta­ții de a mă ală­tura unei ca­uze oa­re­care. Pri­e­te­nii mei vor să mă opun co­mer­țu­lui cu fil­deș din Thai­landa, să opresc Co­dex Ali­men­ta­rius, să re­des­chid spi­ta­lul de on­co­lo­gie din Bra­șov, să creez un ce­na­clu li­te­rar on­line, să dăm per­soa­ne­lor han­di­ca­pate din Ro­mâ­nia drep­tu­rile acor­date în Uniu­nea Eu­ro­peană, să opresc pro­mo­va­rea me­di­o­cri­tă­ți­lor, să în­fi­in­țez un nou spi­tal de co­pii în Ti­mi­șoara și să con­ving Ja­po­nia să nu mai vâ­neze o spe­cie de del­fini. Ce să zic?!? Se pare că sunt des­tul de ocu­pat zi­lele astea…

Pe vre­mea co­mu­nis­mu­lui exista o te­o­rie care cir­cula prin­tre așa-zi­șii in­te­lec­tu­ali ai so­ci­e­tă­ții mul­ti­la­te­ral dezvol­tate, care sus­ți­nea că par­ti­dul – prin se­cu­ri­tate, bra­țul său ato­tpu­ter­nic – în­gă­duia pe ici, pe colo câ­teva ma­ni­fes­tări cri­tice la adresa sa, doar ca să cre­eze niște su­pape de su­pra­pre­siune și să eli­be­reze frus­tră­rile care s‑ar fi pu­tut acu­mula pe­ri­cu­los în anu­mite zone ale po­pu­la­ției. Ban­cu­rile po­li­tice, mai cu seamă cele cu Ceau­șescu și Leana lui, erau o formă de miș­to­că­re­ală fa­cilă și ine­fi­cientă – dar îți dă­deau sen­za­ția tem­po­rară a di­zi­den­ței, ma­ni­fes­tată cu un su­bit cu­raj și re­des­co­pe­rită dem­ni­tate dea­su­pra ce­lui de-al n‑șpelea pa­har de vin. Nu pro­du­ceau nici un efect, dar îți dă­deau sen­za­ția că ești im­pli­cat până peste cap în  con­tes­ta­rea re­gi­mu­lui, în dez­vă­lu­i­rea nedreptăților.

Nu-mi pot as­cunde sen­ti­men­tul de dez­a­mă­gire pe care aceste ca­uze de pe Fa­ce­book mi le stâr­nesc. E ca și cum am spune ban­curi cu Ceau­șescu. E ca și cum am în­cerca să ne min­țim pe noi în­șine că fa­cem ceva, că ne spu­nem pă­re­rea, că opi­ni­ile noas­tre con­tează. Dar știm că nu e așa. Chiar dacă spe­răm cu nai­vi­tate că ci­neva uti­li­zează într-un mod prac­tic re­zul­ta­tele aces­tor pse­udo-re­fe­ren­du­muri, re­a­li­ta­tea este că uti­li­ta­tea lor este cvasi-nulă. Iar noi știm asta, dar pre­fe­răm să nu ne gândim.

Și, până la urmă, de ce n‑ar fi im­por­tante click-urile noas­tre de sus­ți­nere? Dintr-un mo­tiv foarte sim­plu: iden­ti­ta­tea noas­tră pe in­ter­net este ne­ve­ri­fi­ca­bilă. Nu poți pre­zenta ni­mă­nui o listă de alias-uri de fa­ce­book, pre­tin­zând că ai în spa­tele lor un nu­măr egal de per­soane re­ale, dis­puse să sus­țină ca­uza pe care o ex­pui. E ne­voie de date de iden­ti­fi­care, e ne­voie de dez­vă­lu­i­rea iden­ti­tă­ții, iar oa­me­nii de­vin ex­trem de re­zer­vați când vine vorba de aceste in­for­ma­ții. Dacă ca­u­zele de pe Fa­ce­book ar pre­tinde și CNP-ul sau nu­mă­rul ac­tu­lui de iden­ti­tate pen­tru a le sus­ține, nu­mă­rul ce­lor care ar par­ti­cipa ar scade dra­ma­tic. Dacă ar tre­bui să fie de acord cu ve­ri­fi­ca­rea da­te­lor fur­ni­zate – printr‑o me­todă sau alta – nu­mă­rul ar scă­dea și mai mult.

Până când nu se va in­venta o me­todă de a uti­liza prac­tic aceste ade­ziuni di­gi­tale, voi con­ti­nua să‑i dez­a­mă­gesc pe pri­e­te­nii mei prin ne­par­ti­ci­pare. Pen­tru că eu cred că, atunci când faci un gest inu­til cu pre­me­di­tare, nu faci parte din­tre pe­ten­ții care luptă în fa­voa­rea unei ca­uze, ci din­tre cei ce au pre­ten­ții că se im­plică social.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.