Despre sex, cu sinceritate

Hrana este o nece­si­tate fizio­log­ică. Mâncăm pen­tru a trăi. Dar nu numai. Cu tim­pul am dez­voltat o întreagă ști­ință în jurul ali­mentelor, am rafi­nat tehni­cile de a găti, am inven­tat rețete de preparare, metode de con­ser­vare. Am devenit tot mai sofisti­cați în gas­tronomie, am creat com­bi­nații de arome, ală­turări de gus­turi — unele inedite și spec­tac­u­loase, altele bizare și con­trari­ante. Pen­tru că ne place să inovăm, să creăm, să ne uti­lizăm imag­i­nația. Plus un pic de hedo­nism: căutăm plăcerea în sen­za­ți­ile olfac­tive, vizuale și gus­ta­tive pe care hrana ni le poate oferi.

Nu mâncăm nicio­dată sin­guri, dacă ni se oferă posi­bil­i­tatea alegerii. Ne place să savurăm gus­turile și aromele bune împre­ună cu alții, să le comen­tăm, să ampli­ficăm plăcerea descriind‑o. Ne place să însoțim hrana cu un pahar de vin, prilej de con­ver­sație și de amuza­ment. Gus­tul aceleiași hrane se schimbă sub vraja unei povești fasci­nante, a unei glume savuroase sau a unui mis­ter puțin infricoșă­tor. Aromele se com­bină cu rit­mul poveștii, cadențându-și tări­ile în intrigă, des­fășu­rare și dezn­odământ. Șeherezada este hrana spir­i­t­u­lui, ală­tu­rată hranei tru­pești.

Dacă e ceva ce detestăm cu sig­u­ranță este să mâncăm mereu ace­lași fel de mân­care. Sigur, toți avem prefer­ințele noas­tre, rețetele la care ne întoarcem mereu pen­tru sat­is­facția gus­tu­lui cunos­cut, a con­fir­mării aromei. Dar nimeni nu poate să se hrănească la nes­fârșit doar cu gră­tar de porc și cartofi prăjiți — cei care pretind asta cu sig­u­ranță n‑au încer­cat nicio­dată con­cret expe­riența. Aproape toți îmbrățișăm diver­si­tatea hranei ca pe un sim­bol al cal­ității vieții noas­tre — să mănânci doar fasole cu câr­nați e hrăn­i­tor și prob­a­bil sufi­cient pen­tru a supraviețui, dar nu e dezirabil.

Ino­vație, comu­ni­une, diver­si­tate. Trei dimen­si­uni ale cul­turii umane în priv­ința hranei, alt­minteri o pură nece­si­tate fizio­log­ică. Aceste sofisti­cate plăceri sunt, desigur, inutile fiziolo­giei. Nu avem neapărat nevoie de curry, piper sau corian­dru, nici de tehni­cile com­pli­cate de fer­mentare a brânzei, nici de mat­u­rarea cărnii sau de marinarea peștelui. Am putea mânca crud, fiert sau fript. De ce atunci toată tevatura gas­tro­nom­ică? Sim­plu, pen­tru că ea face parte din cul­tura umană, exprimă fap­tul de a fi om, de a fi cre­ativ, de a avea imag­i­nație.

* * *

Sexul este o nece­si­tate fizio­log­ică. Facem sex pen­tru a ne repro­duce. Dar nu numai. Cu tim­pul am dez­voltat o intreagă ști­ință în jurul sex­u­lui, am rafi­nat pre­ludiul, am inven­tat jocuri și metode de pre­lun­gire a plăcerii. Am devenit tot mai sofisti­cați în sex­u­al­i­tate, am intro­dus arome și gus­turi prin par­fumuri și gas­tronomii ero­tice — unele inedite și spec­tac­u­loase, altele bizare si con­trari­ante. Pen­tru că ne place să inovăm, să creăm, să ne uti­lizăm imag­i­nația. Plus un pic de hedo­nism: căutăm plăcerea în sen­za­ți­ile olfac­tive, vizuale și gus­ta­tive pe care sexul ni le poate oferi.

Nu facem sex nicio­dată sin­guri, stricto senso. Deși astăzi nu e tehnic imposi­bil. Ne place să savurăm plăcerea fiz­ică împre­ună cu un partener, să o comen­tăm, să ampli­ficăm plăcerea descriind‑o. Ne place să însoțim sexul cu un pahar de vin, prilej de con­ver­sație pre­lu­dică și de amuza­ment postlu­dic. Sen­za­ția aceleiași par­tide de sex se schimbă sub vraja unei povești fasci­nante, a unei glume savuroase sau a unui mis­ter puțin infricoșă­tor. Exci­tația se com­bină cu rit­mul poveștii, cadențându-și inten­si­tatea în intrigă, des­fășu­rare și dezn­odământ. Șeherezada este sexul spir­i­t­u­lui, ală­tu­rată sex­u­lui tru­pesc.

Dacă e ceva ce detestăm cu sig­u­ranță este să facem mereu ace­lași fel de sex. Sigur, toți avem prefer­ințele noas­tre, sce­nari­ile la care ne întoarcem mereu pen­tru sat­is­facția plăcerii cunos­cute, a con­fir­mării potenței. Dar nimeni nu poate să facă la nes­fârșit sex doar în întuner­icul unui dor­mi­tor, în poz­iția mision­aru­lui — cei care pretind asta cu sig­u­ranță n‑au încer­cat nicio­dată altceva. Aproape toți îmbrățișăm diver­si­tatea sex­u­lui ca pe un sim­bol al cal­ității vieții noas­tre — să te împre­unezi în aceeași unică zi a săp­tămânii cu graba de a obține un mediocru orgasm e poate sat­is­făcă­tor pe moment și prob­a­bil sufi­cient pen­tru a supraviețui, dar nu e dezirabil.

Ino­vație, comu­ni­une, diver­si­tate. Trei dimen­si­uni ale cul­turii umane în priv­ința sex­u­lui, alt­minteri o pură nece­si­tate fizio­log­ică. Aceste sofisti­cate plăceri sunt, desigur, inutile fiziolo­giei. Nu avem neapărat nevoie de pre­ludiu, par­fumuri sau lenjerii comestibile, nici de tehni­cile elab­o­rate descrise de Kama­su­tra, nici de jocuri sex­u­ale sau de exci­tația pornografiei. Am putea face sex ani­malic. De ce atunci toată tevatura ero­tismu­lui? Sim­plu, pen­tru că ea face parte din cul­tura umană, exprimă fap­tul de a fi om, de a fi cre­ativ, de a avea imag­i­nație.

* * *

Dacă am reușit să dau vreun înțe­les aces­tui text atunci veți fi pri­ceput de ce a da buzna peste niște oameni adunați să vadă un film (alt­minteri foarte bun), pen­tru a le impune pro­pri­ile viz­iuni reli­gioase asupra sex­u­al­ității, este echiva­lent cu a năvăli într-un restau­rant franțuzesc de bună cal­i­tate, zbierând că toți ar tre­bui să înghițim doar terci de grâu pen­tru că asta a mân­cat Mân­tu­itorul.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Felix

    Adi Hădean avea o idee foarte mișto legată de ora de religie din școli care suna cam așa: De ce să nu în locuim ora de religie cu o materie numită Edu­cația culi­nară.
    Încer­cați numai să vă imag­i­nați reper­cur­si­u­nile după vreo 2–3 gen­er­ații sau doar cât să ajungă copiii acasă să își întrebe părinții ce dracu mănâncă ei în far­furie.

  2. Augustin

    Poate dacă‑n școală s‑ar face la fel de multe ore de sex­olo­gie pre­cum cele de religie (și la fel de fac­ul­ta­tive și puse‑n mijlocul oraru­lui), s‑ar putea să fie ole­cuț' mai greu să se strângă atâția năval­nici pre­cum cei din povestea de la Muzeul Țăran­u­lui Român.

    Zic și eu, nu dau cu Bib­lia…

    • Sorin Sfirlogea

      Unde mai pui că am avea și con­cetățeni mai puțin com­plex­ați / frus­trați de inabil­itățile lor sex­u­ale… 😉


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu