Grădinile zoologice m‑au întristat întotdeauna. De asta am și evitat să le trec pragul, oricâtă reclamă li s‑ar fi făcut. În rarele ocazii când am vizitat una, am plecat apăsat de imaginea animalelor închise în țarcuri, părându-mi-se că în ochii lor am văzut tristețea ființei care știe că nu va gusta niciodată libertatea. Și nu-mi spuneți că umanizez animalele, că le atribui sentimente și trăiri pe care doar oamenii le au. Pentru că nu‑i așa. Animalele simt. Dacă nu credeți luați-vă un câine sau o pisică și priviți cu atenție felul in care se atașează de voi, cum vă răspunde afecțiunii, cum se bucură sincer de mângâierea prietenoasă.
Și, până la urmă, de ce ne trebuie grădini zoologice? Aud din când în când știri despre unele aflate în localități complet neînsemnate geografic sau economic. Există grădini zoologice la Caracal, Tecuci, Buhuși, Onești sau Bârlad — niște biete orășele care abia se susțin pe ele însele de la o zi la alta, de unde bani și pentru hrana unor animale? Și cam toate știrile vorbesc despre lipsa de fonduri, despre condițiile mizere în care sunt ținute, despre bolile lor și imposibilitatea tratamentelor adecvate. Dacă nu le putem finanța, de ce le dorim?
Utilitatea lor pedagogică mi se pare nulă. Să duci niște copii la grădina zoologică pentru a vedea un urs costeliv, pe jumătate mort de foame sau un leu răpciugos și bolnav nu servește nici unui scop didactic. Prin comparație filmele de pe nenumăratele canale TV de știință sunt mult mai educative — cel puțin acolo poți vedea animalul respectiv în libertate, e drept de la distanță, dar așa e și normal, să manifești decență și respect față de el. Până la urmă nu ar trebui să ne dorim să creăm copiilor noștri imaginea greșită că animalele sălbatice sunt niște creaturi jalnice, care trebuie ținute în cuști pentru amuzamentul oamenilor. Ar trebui să le explicăm că sunt parte a lumii în care trăim și că merită respectul nostru și dreptul la libertate.
Dacă pedagogic nu ajută, la ce sunt totuși bune grădinile zoologice? Aflu că în alte țări astfel de instituții ajută la prezervarea unor specii pe cale de dispariție — se prea poate, dar avem la Bârlad astfel de opțiuni? Și dacă nu, atunci de ce ne străduim atât să le ținem deschise? Răspunsul s‑ar putea să fie extrem de simplu: acolo sunt câțiva angajați care își câștigă existența de pe urma animalelor. Îngrijitorii, contabilul, directorul și medicul veterinar sunt speciile pe cale de dispariție pentru a căror salvare plătim. Poate ar fi mai simplu să eliberăm animalele în sălbăticie și să‑i păstrăm doar pe ei. Ne-ar costa sigur mai puțin și cel puțin am avea conștiința curată că nu chinuim niște nevinovați.
Lasă un comentariu