Eu nu aș fi pu­tut fi me­dic, pen­tru că nu pot să tră­iesc zi de zi în mij­lo­cul su­fe­rin­ței al­tora. Poate că din ego­ism, pen­tru că ar în­semna să dau prea mult din mine ce­lor­lalți, ne­pu­tându-mă dis­tanța emo­țio­nal de du­re­rile lor. Poate că nu pot din lipsa tă­riei psi­hice de a crede că din­colo de du­rere există în­tot­dea­una spe­ranță. Nu știu și nici nu vreau să aflu. Mă im­pre­sio­nează ve­de­rea bo­li­lor, mă te­ri­fi­ază sân­gele și umo­rile cor­pu­lui uman, iar toate as­tea în­tu­necă pro­ba­bil buna ju­de­cată a unui me­dic efi­cient. Tre­buie să rămâi lu­cid și ra­țio­nal dacă vrei să ajuți pe cei din ju­rul tău, cred…

Se spune des­pre chi­rurgi că de­vin imuni la su­fe­rința umană, din ca­uza de prea mult sânge care le curge sub pri­viri. Nu știu cât de ade­vă­rat e, dar au o anume ră­ceală cu care te pri­vesc, de parcă te-ar ima­gina cu ma­țele scoase în afară, com­plet autop­siat. Sunt niște oa­meni ci­nici – îmi amin­tesc de Oprescu care spu­nea cân­dva unui in­di­vid “nu râde dom’le, că eu știu și cum arăți pe di­nă­un­tru”. Ipo­te­tica evis­ce­rare mi s‑a pă­rut grotescă.

Dar dacă me­di­ci­lor le-aș pu­tea în­gă­dui să rămână dis­tanți și lo­gici în fața su­fe­rin­ței, nu pot să în­țe­leg asta la asis­tente și in­fir­mi­ere. Ele sunt acolo toc­mai ca să asiste bol­na­vul, să‑l ajute să se vin­dece, să‑l  in­cu­ra­jeze în vin­de­care. Iar pen­tru că sunt de obi­cei fe­mei, mă aș­tept la un plus de com­pa­siune și tan­drețe în com­por­ta­men­tul lor, mai ales atunci când au de a face cu co­pii. Însă în nici un caz nu mă aș­tept la asta. Să păl­mu­iești un co­pil bol­nav pen­tru că tușește nu are nici o le­gă­tură nici cu ac­tul me­di­cal, nici cu com­pa­siu­nea ce­lui ce îngrijește.

Da, e greu să vezi su­fe­rința în fi­e­care zi. E greu să mai vezi par­tea plină a pa­ha­ru­lui când oa­me­nii din ju­rul tău mor. Dar nu, Ka­ri­oka, nu din ca­uza ba­ni­lor pu­țini bat asis­ten­tele co­piii, deși e ade­vă­rat că nu sunt bine plătite. Nici din ca­uza lip­sei de per­so­nal din spi­tale nu‑i bat. Iar po­li­tica gu­ver­nu­lui în pri­vința să­nă­tă­ții e me­reu fa­li­men­tară, dar nu îm­pinge pe ni­meni la vi­o­lență, nici fi­zică, nici verbală.

Dar tre­buie să pri­vești și din punc­tul lor de ve­dere. Tre­buie să faci un efort și să în­țe­legi. Ele n‑au in­trat în sis­te­mul sa­ni­tar pen­tru că nu mai pu­teau de grija ta sau a alt­cuiva, nici pen­tru că sim­țeau do­rința de a alina su­fe­rința din jur. N‑au avut vo­ca­ția mi­los­te­niei și com­pa­siu­nii, ni­meni n‑a în­tre­bat des­pre asta la an­ga­jare. Cum s‑ar zice, nu s‑a ce­rut. Au in­trat în sis­tem pen­tru că știau că se fac șpăgi bune, pen­tru că se câștigă gras. Și tre­buie să in­țe­legi că ele în­sele au dat șpagă vreo zece mii de lei ca să prindă pos­tul res­pec­tiv – e vre­mea să-și re­cu­pe­reze chel­tu­ie­lile. Nu sunt mai rele de­cât ma­jo­ri­ta­tea in­și­lor pe care îi vezi în fi­e­care zi pe stradă: pune‑i pe ăia în lo­cul lor și foarte pro­ba­bil vei ve­dea ace­lași comportament.

În­țe­legi deci că — din punc­tul lor de ve­dere — ele nu sunt acolo pen­tru a alina, ci pen­tru a câștiga ușor niște bani. Pen­tru că nici­când nu poți să sto­rci bani mai ușor de la alt­ci­neva ca atunci când e bol­nav și vul­ne­ra­bil și-și pune toate spe­ran­țele în în­gri­ji­rea ta. Nu e ră­u­tate, e prag­ma­tism eco­no­mic con­tem­po­ran și nu e oare lu­mea noas­tră con­stru­ită pe te­me­iul lui? Nu ne vin­dem re­ci­proc min­ciuni în fi­e­care zi? Asis­ten­tele nu fac de­cât să-și exer­cite drep­tul la pro­priul plan de afa­ceri. Iar dacă un oa­re­care co­pil bol­nav le iro­sește tim­pul pre­țios în care ar fi pro­dus ceva fir­fi­rei, o palmă e toc­mai ni­me­rită ca să-și verse frustrările.

Nu asis­ten­tele idi­oate și ne­sim­țite sunt de vină, Ka­ri­oka – lu­mea e plină de in­di­vizi ca ele, de oa­meni că­rora nu le pasă de­cât de bi­nele pro­priu, gata să calce pe ca­da­vre ca să-și atingă sco­pu­rile per­so­nale. Dacă am de­clara ne­sim­ți­rea drept in­frac­țiune, pu­țini oa­meni ar rămâne ne­vi­no­vați. De vină este sis­te­mul pu­blic de să­nă­tate care e pro­iec­tat să atragă și să pro­mo­veze ast­fel de ca­rac­tere schi­mo­no­site. Și până nu‑l vom schimba, nu pu­tem spera de­cât să nu ne îm­bol­nă­vim, ca să nu pri­mim o palmă peste față atunci când tușim sau un pumn în­tre coaste atunci când nu ne mai țin pi­cioa­rele. Sau, poate că ai niște bă­nuți să‑i stre­cori în bu­zu­na­rul asis­ten­tei, atunci alt­fel vor­bim. Dintr-un pră­pă­dit de pa­cient, de­vii in­stan­ta­neu o mi­nune de client.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.