Un amic de-al meu a lo­cuit o vreme în Viena, pen­tru că lu­cra acolo. Stă­tea un­deva într-un car­tier li­niș­tit al ora­șu­lui, unde își în­chi­ri­ase o gar­so­nieră într‑o clă­dire de lo­cu­ințe și în fi­e­care di­mi­neață pleca la ser­vi­ciu cu ma­șina. Până la muncă dru­mul dura cam ju­mă­tate de oră, une­ori mai mult, în func­ție de tra­fic, dar ami­cul meu pre­fe­rase să lo­cu­iască în car­ti­e­rul li­niș­tit de­cât să fie în apro­pi­ere de se­diul fir­mei unde lu­cra. Cum se în­tâm­plă de obi­cei în ora­șele ci­vi­li­zate, lo­cu­ința pe care o în­chi­ri­ase avea și un loc de par­care în fața clă­di­rii, ul­ti­mul din­tre cele vreo do­uă­zeci exis­tente, adică exact în ca­pă­tul opus al par­că­rii față de cele două lo­curi de vi­zi­ta­tor, sem­na­li­zate co­res­pun­ză­tor. În fi­e­care seară par­ca­rea se um­plea cu ma­și­nile lo­ca­ta­ri­lor, pen­tru a se goli di­mi­neața, când lu­mea mer­gea la muncă. 

Într‑o di­mi­neață, cam la un an de când lo­cuia în Viena, ami­cul meu a ple­cat ca de obi­cei că­tre ser­vici. Pe la ju­mă­ta­tea dru­mu­lui și‑a dat seama că ui­tase acasă un do­sar cu do­cu­mente, pe care îl lu­ase cu o zi îna­inte, pen­tru a‑l citi acasă. Avea ne­voie de do­cu­men­tele ace­lea în ziua care toc­mai în­ce­pea, așa că s‑a auto­bom­bă­nit nițel și a fă­cut cale în­toarsă. A ajuns în fața clă­di­rii unde lo­cuia și a con­sta­tat că lo­cul său de par­care e ocu­pat de o ma­șină uti­li­tară de la ener­gie elec­trică. N‑a dat mare im­por­tanță fap­tu­lui, erau des­tule lo­curi li­bere și ori­cum el urma să plece re­pede, așa că a par­cat pe un loc li­ber al unui ve­cin și a ur­cat în casă.

Nu știu exact ce s‑a în­tâm­plat — ră­tă­cise prin casă niște foi din do­sar sau poate s‑a mai oprit pen­tru o ca­fea — cert e că du­rata șe­de­rii s‑a mă­rit. După mai bine de do­uă­zeci de mi­nute a co­bo­rât din nou și a con­sta­tat cu stu­pe­fac­ție că ma­șina lui toc­mai e ri­di­cată de po­li­ție. A aler­gat că­tre po­li­țiști să în­trebe ce s‑a în­tâm­plat și a fost po­li­ti­cos in­for­mat că a par­cat pe lo­cul re­zer­vat unei alte per­soane. Ami­cul meu a în­ce­put să ex­plice că pe lo­cul lui era o uti­li­tară — care în­tre timp ple­case — că nu avea de gând să stea de­cât zece mi­nute, că ve­ci­nul al că­rui loc îl ocu­pase se în­torcea abia seara, că e ab­surd să plă­tească amendă dacă nu a de­ran­jat pe ni­meni. Po­li­țis­tul aus­tr­iac l‑a pri­vit ne­tul­bu­rat de pe­ro­ra­ția lui și i‑a ex­pli­cat calm: dom­nule, amenda nu e pen­tru că ați de­ran­jat pe ci­neva, ci pen­tru că ați par­cat ne­re­gu­la­men­tar. Am ve­ri­fi­cat în baza noas­tră de date și se con­firmă că lo­cul acesta este re­zer­vat pen­tru o altă ma­șină. Iar dacă lo­cul dum­ne­a­voas­tră era ocu­pat tem­po­rar pen­tru lu­crări uti­li­tare, aveați la dis­po­zi­ție două lo­curi de vi­zi­ta­tor care, iată, sunt li­bere. Vă do­resc o zi bună. Ami­cul meu a avut o ul­timă cu­ri­o­zi­tate: cum au aflat po­li­țiș­tii că a par­cat ne­re­gu­la­men­tar. În timp ce se urca în ma­șină po­li­țis­tul i‑a spus că un ve­cin care l‑a ob­ser­vat a su­nat la po­li­ție.

Mi-am amin­tit de această în­tâm­plare când am ci­tit des­pre o știre de la ProTV, re­dată într-un blog. Un­deva în Bu­cu­rești ci­neva a ob­ser­vat într‑o par­care două ma­șini noi, aproape iden­tice, având ace­lași nu­măr de în­ma­tri­cu­lare. Ceea ce, știm foarte bine, e mai mult de­cât con­tra­ven­ție. E in­frac­țiune. Poți să lo­vești și chiar să omori pe ci­neva și apoi să îți con­stru­iești un alibi im­ba­ta­bil, par­când cea­laltă ma­șină, cu nu­mă­rul la ve­dere, un­deva unde sunt ca­mere de su­pra­ve­ghere. Cel care a ob­ser­vat si­tu­a­ția ile­gală a su­nat la po­li­ție.

In­te­re­santă nu e atât ști­rea în sine, cât re­ac­ția con­ce­tă­țe­ni­lor noș­tri, ex­pri­mată prin co­men­ta­rii. Unii l‑au ca­ta­lo­gat pe de­nun­ță­tor drept si­fon — adică tur­nă­tor. Al­ții au gă­sit scuze in­frac­țiu­nii prin fap­tul că fen­ta­rea ta­xe­lor sta­tu­lui e jus­ti­fi­cată in­di­fe­rent dacă în­calci sau nu le­gea. Pen­tru ca le­gea nu con­tează. Fap­tul că ast­fel de in­frac­țiuni pot afecta oa­meni ne­vi­no­vați sau se pot în­toarce chiar îm­po­triva lor e se­cun­dar. Dacă vor avea de în­frun­tat o ast­fel de si­tu­a­ție, se des­curcă ei…

Deși afirmă asta sus și tare, nu cred că ro­mâ­nii își do­resc cu ade­vă­rat un stat de drept, în care le­gea să pre­va­leze. Ce-ar spune un ro­mân dacă — de pildă — i s‑ar ri­dica ma­șina pen­tru că a stat ju­mă­tate de oră pe lo­cul de par­care al ve­ci­nu­lui? Că po­li­țiș­tii sunt niște cre­tini, că e o porcă­rie de lege și că tră­iește într‑o țară de ra­hat. Ri­goa­rea dis­ci­pli­nei apli­cată la nivel in­di­vi­dual nu e bi­ne­ve­nită. Ro­mâ­nul vrea un stat care să aibă legi as­pre pen­tru cei­lalți, dar nu pen­tru sine. El poate să facă în­tot­dea­una ex­cep­ție, el are me­reu jus­ti­fi­cări, în ca­zul lui le­gea tre­buie in­ter­pre­tată con­junc­tu­ral. 

Și dacă pri­vim cu aten­ție la ati­tu­di­nea ro­mâ­ni­lor față de stat, des­co­pe­rim că — deși toți îl cri­tică și îl con­si­deră prea slab — ni­meni nu‑l vrea cu ade­vă­rat pu­ter­nic. Pe de o parte există ce­tă­țea­nul-cer­șe­tor, cel care vrea ca sta­tul să‑i dea, deși con­tri­bu­ția lui pro­prie la so­ci­e­tate este in­sig­ni­fi­antă și nici nu știe să ex­plice de unde vin ba­nii și be­ne­fi­ci­ile pe care le aș­teaptă. Pe de altă parte există ce­tă­țea­nul-hai­duc, cel care fură sta­tul ori de câte ori se ivește oca­zia sau gă­sește mij­loa­cele, con­si­de­rând că ta­xele sunt in­co­recte și abu­zive, iar le­gile strâmbe și stu­pide. Și de foarte multe ori aceste două ti­po­lo­gii se com­bină: cu o mână ce­rem po­mană, cu cea­laltă îl bu­zu­nă­rim pe fra­ier. L’en­fer c’est l’é­tat. Le pa­ra­dis c’est moi-même.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Mihai Moisei

    Da, ai drep­tate ne place sa dam sta­tul in ju­de­cata sa ne luam nu stiu ce taxa pe de o parte si pe cea­lalta parte ne plan­gem ca n‑avem autos­trazi, etc.

  2. Mihai Moisei

    Da, ai drep­tate ne place sa dam sa­tul in ju­de­cata sa ne luam nu stiu ce taxa pe de o parte si pe cea­lalta parte ne plan­gem ca n‑avem autos­trazi, etc.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.