Amețitul ăsta de Remus Cernea, după ce s‑a făcut de poveste cu diversele sale candidaturi la tot felul de funcții în stat, a scos si el pe gură o vorbă deșteaptă, doar că nimeni nu‑l mai ia în seamă din cauza caraghioslâcurilor anterioare. Măcar atâta învățătură de minte ar trebui să tragă și el pentru viitor, deși eu unul nu‑l văd în alta postură publică decât aceea de veșnică țintă a băscăliilor naționale. Dar despre cariera sa politico-socială are a se îngriji el însuși, nu‑i port eu de grijă.
Vorba e că propunerea lui de a se renunța la finanțarea bisericilor din bugetul de stat nu e chiar o idee originală, dar are măcar o virtute: e bună. Iar eu unul subscriu la ea cu toată convingerea, pentru că găsesc că în jurul prea-ortodoxei noastre credințe creștine se află un strat gros de ipocrizie, un fel de falsă mărinimie, a aceluia care da de pomană din buzunarul altuia. În prea cucernica și tenacea sa prostie, poporul român este majoritar în favoarea sponsorizării bisericii din bugetul de stat, considerând că — dacă nu plătesc din buzunarul propriu — e ca și cum ar plăti altcineva. Nimic nou, românul de rând consideră că statul este un fel de instituție paralelă, care are bani ce pică din cer.
Biserica e bineînțeles revoltată și scoate iar pe tapet subiectul secularizării din 1863. Prea puțini amintesc condițiile în care această secularizare s‑a făcut — Vlad Petreanu e printre puținii care fac precizările necesare: mare parte a beneficiilor obținute de pe proprietățile mânăstirești din acea vreme se duceau în Grecia, iar secularizarea nu a fost o confiscare, ci o măsură de naționalizare a unor venituri care se scurgeau către visteriile din alte țări. Ba mai amintește și ceva ce eu unul uitasem, că — deși pretinde că a contribuit major la formarea poporului român — bisericii i‑a trebuit un decret a lui Cuza ca să renunțe la slujbele în slavonă și greacă în favoarea celor în română (nu că astea de azi ar fi mai inteligibile decât atunci!). Evident BOR nu prea dorește să-și amintească aceste amănunte, pentru că ițele poveștii sunt mult prea complicate față de priceperea lor de a remaia istoria. Cum nu vrea să aducă în discuție nici extinsele proprietăți pe care le‑a dobândit prin retrocedarea de după 1990. Nu‑i așa că e mișto să te lafăi în proprietăți și să mai fii și sponsorizat tot de ăia care te-au împropietărit?
Cum am mai spus si cu alte ocazii, taxa benevolă către biserică ar da adevărata măsură a credinței noastre, ar demonstra dacă suntem chiar așa de ortodocși precum ne pretindem. Teama mea e că discursul ăsta general pro-bisericesc s‑ar schimba rapid către niște scuze meșteșugite, iar prea fericita popime probabil știe că n‑ar mai vedea nici a zecea parte din ce încasează acum fără nici un efort. De aia e și foarte agitată ori de câte ori se deschide subiectul.
Una peste alta, Remus Cernea nu prea ajută la cauză, ba dimpotrivă. Ca un bun creștin ce este, Radu Mazăre s‑a oferit să sară în apărarea sfintei cruci prin ruperea picioarelor bietului ecologist, ca să nu‑i mai vină astfel de idei. Ponta se dezice și el de astfel de afirmații, lăsând inițiativa să moară în derizoriu, chiar dacă nici el — în sinea sa — nu dă nici doi bani pe popi. Și uite așa sponsorizarea bisericii continuă, până când vor ajunge la maturitate generațiile care cutreieră azi mall-urile, mult mai pragmatici în gândire, care vor socoti rapid că de banii dați pentru ortodoxie își pot lua fiecare câte patru Daiquiri și-un Sex on the beach. După care o să‑i taie de la porție pe prea-cucernici, Doamne apără și păzește!
Lasă un comentariu