Pri­zo­nier al unor re­gre­ta­bile ste­re­o­ti­puri, nă­tă­răul de mine cre­deam că vi­o­lența con­ju­gală se ma­ni­festă mai ales prin Fe­ren­tari și Ra­hova, hai poate un pic și prin Pan­te­li­mon, zona de după blo­curi. No­roc că pe lu­mea asta există și per­soane vi­gi­lente — pre­cum Da­ci­ana Sârbu — care stau cu ochiul și pe alte car­ti­ere, scru­tând ori­zon­tu­rile so­ci­ale în că­u­ta­rea ne­mer­ni­ciei mas­culine, di­si­mu­lată în ma­ri­aje fe­ri­cite. Așa am aflat că tre­bu­rile sunt mult mai grave și mai în­cur­cate, că nu doar în anu­mite ca­te­go­rii so­ci­ale se pe­trec fapte re­pro­ba­bile de agre­siune do­mes­tică, ci chiar și în cu­pluri apa­rent ono­ra­bile. Doamna Da­ci­ana ne spune ea în­săși că a în­tâl­nit fe­mei care lu­crează în com­pa­nii mari, ba chiar în func­ții de con­du­cere, care au su­por­tat tra­ta­mente în­gro­zi­toare ani de zile pen­tru ca nu au gă­sit o soluție.

Acuma, prag­ma­tic cum sunt, am în­ce­put să pun fi­rele po­veș­tii cap la cap. Va să zică o avem pe doamna Da­ci­ana, eu­ro­par­la­men­ta­riță ono­ra­bilă la Bru­xe­l­les, pe unde stă mai tot tim­pul. Cum face ea să în­tâl­nească cor­po­ra­tis­tele as­tea mal­tra­tate? Sim­plu: iese în oraș la sho­pping și se vede cu ele, pen­tru că doam­nele cor­po­ra­tiste, de su­pă­rate ce sunt, își iau lu­mea în cap, se urcă în avion și se duc unde văd cu ochii: la Viena, la Pa­ris, la Lon­dra, la Bru­xe­l­les. Și uite așa ajung să plângă pe umă­rul bie­tei po­li­ti­ciene, care le con­so­lează și le oferă ba­tiste mă­tă­soase din chiar pro­pria sa poșetă Vu­it­ton, pen­tru șters la­crima su­fe­rin­ței și mu­cul în­so­ți­tor de rigoare. 

O să vi se pară o glumă, dar pro­blema cu doam­nele as­tea care o iau une­ori pe coajă la pro­priu sau la fi­gu­rat, e că n‑au unde să se ducă ca să scape de ur­gia ani­ma­lu­lui cu care s‑au mă­ri­tat. Ar fi niște adă­pos­turi — nu, nu din alea pen­tru câini co­mu­ni­tari, din alea pen­tru fe­mei abu­zate — dar nu‑s nici pe de­parte su­fi­ciente. Bașca, doam­nele cor­po­ra­tiste nu pot să stea câte trei în ca­meră din mo­tive cât se poate de clare: s‑ar de­ranja re­ci­proc în timp ce vor­besc la ai­poade, n‑ar avea loc pen­tru du­la­pu­rile de țoale și nici la baie nu e loc pen­tru toate cre­mițele și par­fu­me­țele per­so­nale. De aceea ele au ne­voie de niște con­di­ții adec­vate, pe care — vai! — sta­tul ro­mân nu e în stare să le ofere. Și-atunci ce să facă să­ra­cele de ele, stau și rabdă abu­za­rea în fi­e­care zi, spe­rând ca într‑o zi sta­tul să le cre­eze con­di­ți­ile po­tri­vite ca să poată pleca de-acasă într-un adă­post de mă­car cinci stele, con­fort sporit.

Ca să le sară în aju­tor, doamna Da­ci­ana — su­flet fi­lo­tim și sim­ți­tor — a re­cla­mat nițel la Par­la­men­tul Eu­ro­pean au­to­ri­tă­țile ro­mâne, că nu sunt co­o­pe­rante în sen­sul do­rit, lip­sind fe­me­ile de adă­pos­turi în nu­măr și do­tări co­res­pun­ză­toare. Adân­cită în con­ton­dența pro­ble­me­lor fe­me­iești, să­raca de ea n‑a mai avut timp să treacă prin țară să afle ul­ti­mele vești: au­to­ri­tă­țile fac adă­pos­turi cu bani de la bu­get, bu­ge­tul e ges­tio­nat de gu­vern, iar gu­ver­nul e con­dus de Vic­tor Ponta. Teh­nic vor­bind, doamna Da­ci­ana toc­mai l‑a re­cla­mat pe bărbat-su’.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.