Diferența dintre porumb și stejar

Cu ceva vreme în urmă comen­tam pe un blog despre retro­cedarea pădurilor către foștii pro­pri­etari, stârnind niște mici dis­pute. N‑am avut răb­dare să ela­borez asupra subiec­tu­lui acolo, nu era nici locul, nici momen­tul, dar mi‑a ramas povestea asta în minte ca un cui înfipt într‑o scân­dură. Prob­a­bil că e ceva din mine care e încă legat de pădure, de mese­ria pe care am dorit să o învăț și nici în ziua de azi nu știu sigur dacă sil­vi­cul­tura m‑a tră­dat pe mine sau eu pe ea. Sau poate că a fost un divorț ami­a­bil.

Dis­puta de care vă spuneam a început de la afir­mația că cererile de retro­cedare pen­tru păduri au depășit cu vreo 5–600.000 de hectare suprafața totală dețin­ută de pri­vați la 1948. Asta nu mă miră deloc, pen­tru că știu bine cum se jus­ti­fi­cau la un moment dat pre­tenți­ile de retro­cedare: era sufi­cient să găsești câteva per­soane care să declare că aveai o suprafață de pădure în pro­pri­etate și primăria îți elib­era doc­u­mentele nece­sare pen­tru a începe pro­ce­dura legală. Lesne de înțe­les că, în afara celor care au declarat cu bună cred­ință pro­pri­etățile, s‑au găsit des­tui care au băgat de seamă ce opor­tu­ni­tate grozavă se creează și au alcă­tuit mici coop­er­a­tive de frau­dare, susținându-se rec­i­proc în declar­ații false despre pro­pri­etăți imag­inare.

Ideea asta neferic­ită a orig­i­nat de la Vasile Lupu, dep­u­tatul PNȚCD care s‑a bătut neo­bosit pen­tru împărțirea pădurilor, mânat de niște interese pe care nici azi nu le-am înțe­les pe deplin. O fi vrut să câștige glo­rie politică — iată că n‑a reușit, pen­tru că s‑a prăbușit împre­ună cu par­tidul, dis­părând în anon­i­mat. O fi dorit câș­tig­uri mate­ri­ale — iată că nu i s‑au împlinit, pen­tru că e un zgârie-brânză la Iași. Ca o ironie a sorții, citeam că nu demult a crit­i­cat guver­nul pen­tru legea retro­cedărilor într‑o emi­si­une TV, făcând afir­mații despre sam­sarii imo­bil­iari și mafia retro­cedărilor care jefui­esc Româ­nia de peste douăzeci de ani, uitând să adauge că multe din por­tițele legale pe care aceș­tia le folos­esc sunt opera sa per­son­ală. 

Să mă întorc la subiect. Pe blog se răspun­dea cuiva că nu retro­cedarea în sine e prob­lema, ci fap­tul că unii s‑au gân­dit să inven­teze drep­turi de pro­pri­etate inex­is­tente pen­tru a‑și însuși suprafețe de pădure. Eu am inter­venit și am început o dis­cuție despre resti­tu­tio in inte­grum care, în cazul pădurilor, nu e o idee proastă, ci una foarte proastă. Iar motivul – dacă nu e clar – îl pot oricând exem­pli­fica. E sufi­cient să ne suim în mașină și să mergem să vedem cum arată pădurile retro­ce­date. Nu spun că cele de stat ar fi scu­tite de fur­turi și matra­pa­zlâcuri, dar nu e nici pe departe jaful și deban­dada din pădurile pri­vate.

Mai abitir decât în agri­cul­tură, sil­vi­cul­tura nu se poate face pe suprafețe mici. Sunt niște rați­uni de biolo­gie, nu de prof­itabil­i­tate, dar ar fi prea lung să povestesc asta aici. Dacă facem o socoteală câți dețină­tori de pădure sunt ver­sus suprafața retro­ce­dată, vom con­stata că pro­pri­etatea medie e pe undeva pe la 0,25 ha, ceea ce face imposi­bilă apli­carea unor pla­nuri de ame­na­ja­ment sil­vic. Iar pla­nurile de ame­na­ja­ment – ca să nu vă închipuiți cine știe ce – nu‑s nici comu­niste, nici cap­i­tal­iste, sunt inven­tate de ger­mani cu mulți ani în urmă și toată sil­vi­cul­tura euro­peană le uti­lizează.

Mai e un aspect la care mer­ită să reflec­tăm: o pădure crește și devine matură în 50–60 de ani. O cul­tură de porumb crește in câteva luni. Dacă tai porum­bul, e bai, da’ nu‑i o cat­a­strofă. Dacă tai pădurea, se pare că în Româ­nia nu‑i bai, da’ e cat­a­strofă. Iar reparația greșelii durează încă 50 de ani. Pro­pri­etatea nu e chiar totul pe lumea asta. Sunt câteva lucruri care nu ne aparțin, nu le putem lua în pos­esie in mod ire­spon­s­abil. Pădurea e unul din­tre ele. Nu poți să pui în mâna unor gen­er­ații lip­site de edu­cație și de respon­s­abil­i­tatea pro­pri­etății niște averi care — o dată dis­truse — nu mai pot fi refă­cute decât cu efor­turi imense. 

Din­colo de gard, spre vest, vecinii unguri au pro­ce­dat diferit cu retro­cedarea pădurilor. Au spus așa: drag­ilor, pădurile nu‑s de joacă, și-așa avem prea puține, așa că ăștia de aveți pre­tenții la pro­pri­etate forestieră, luați de-aici acți­uni la com­panii de stat în val­oare echiva­lentă și lăsați sil­vi­cul­tura la stat, că e mai bine. Ca de obi­cei, ungurii‑s băieți deștepți…


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu