Diferența dintre porumb și stejar

Cu ceva vreme în urmă comen­tam pe un blog des­pre retro­ce­da­rea pădu­ri­lor către foș­tii pro­pri­e­tari, stâr­nind niște mici dis­pute. N‐am avut răb­dare să ela­bo­rez asu­pra subiec­tu­lui acolo, nu era nici locul, nici momen­tul, dar mi‐a ramas poves­tea asta în minte ca un cui înfipt într‐o scân­dură. Pro­ba­bil că e ceva din mine care e încă legat de pădure, de mese­ria pe care am dorit să o învăț și nici în ziua de azi nu știu sigur dacă sil­vi­cul­tura m‐a tră­dat pe mine sau eu pe ea. Sau poate că a fost un divorț ami­a­bil.

Dis­puta de care vă spu­neam a înce­put de la afir­ma­ția că cere­rile de retro­ce­dare pen­tru păduri au depă­șit cu vreo 5–600.000 de hec­tare supra­fața totală deți­nută de pri­vați la 1948. Asta nu mă miră deloc, pen­tru că știu bine cum se jus­ti­fi­cau la un moment dat pre­ten­ți­ile de retro­ce­dare: era sufi­cient să găsești câteva per­soane care să declare că aveai o supra­față de pădure în pro­pri­e­tate și pri­mă­ria îți eli­bera docu­men­tele nece­sare pen­tru a începe pro­ce­dura legală. Lesne de înțe­les că, în afara celor care au decla­rat cu bună cre­dință pro­pri­e­tă­țile, s‐au găsit des­tui care au băgat de seamă ce oport­u­ni­tate gro­zavă se cre­ează și au alcă­tuit mici coo­pe­ra­tive de fra­u­dare, susținându‐se reci­proc în decla­ra­ții false des­pre pro­pri­e­tăți ima­gi­nare.

Ideea asta nefe­ri­cită a ori­gi­nat de la Vasile Lupu, depu­ta­tul PNȚCD care s‐a bătut neo­bo­sit pen­tru împăr­ți­rea pădu­ri­lor, mânat de niște inte­rese pe care nici azi nu le‐am înțe­les pe deplin. O fi vrut să câștige glo­rie poli­tică – iată că n‐a reu­șit, pen­tru că s‐a pră­bu­șit împre­ună cu par­ti­dul, dis­pă­rând în ano­ni­mat. O fi dorit câști­guri mate­ri­ale – iată că nu i s‐au împli­nit, pen­tru că e un zgârie‐brânză la Iași. Ca o iro­nie a sor­ții, citeam că nu demult a cri­ti­cat guver­nul pen­tru legea retro­ce­dă­ri­lor într‐o emi­siune TV, făcând afir­ma­ții des­pre sam­sa­rii imo­bi­li­ari și mafia retro­ce­dă­ri­lor care jefu­iesc Româ­nia de peste două­zeci de ani, uitând să ada­uge că multe din por­tițele legale pe care aceștia le folo­sesc sunt opera sa per­so­nală. 

Să mă întorc la subiect. Pe blog se răs­pun­dea cuiva că nu retro­ce­da­rea în sine e pro­blema, ci fap­tul că unii s‐au gân­dit să inven­teze drep­turi de pro­pri­e­tate ine­xis­tente pen­tru a‐și însuși supra­fețe de pădure. Eu am inter­ve­nit și am înce­put o dis­cu­ție des­pre res­ti­tu­tio in inte­grum care, în cazul pădu­ri­lor, nu e o idee proastă, ci una foarte proastă. Iar moti­vul – dacă nu e clar – îl pot ori­când exem­pli­fica. E sufi­cient să ne suim în mașină și să mer­gem să vedem cum arată pădu­rile retro­ce­date. Nu spun că cele de stat ar fi scu­tite de fur­turi și matra­pa­z­lâ­curi, dar nu e nici pe departe jaful și deban­dada din pădu­rile pri­vate.

Mai abi­tir decât în agri­cul­tură, sil­vi­cul­tura nu se poate face pe supra­fețe mici. Sunt niște rațiuni de bio­lo­gie, nu de pro­fi­ta­bi­li­tate, dar ar fi prea lung să poves­tesc asta aici. Dacă facem o soco­teală câți deți­nă­tori de pădure sunt ver­sus supra­fața retro­ce­dată, vom con­stata că pro­pri­e­ta­tea medie e pe undeva pe la 0,25 ha, ceea ce face impo­si­bilă apli­ca­rea unor pla­nuri de ame­na­ja­ment sil­vic. Iar pla­nu­rile de ame­na­ja­ment – ca să nu vă închi­pu­iți cine știe ce – nu‐s nici comu­niste, nici capi­ta­liste, sunt inven­tate de ger­mani cu mulți ani în urmă și toată sil­vi­cul­tura euro­peană le uti­li­zează.

Mai e un aspect la care merită să reflec­tăm: o pădure crește și devine matură în 50–60 de ani. O cul­tură de porumb crește in câteva luni. Dacă tai porum­bul, e bai, da’ nu‐i o catas­trofă. Dacă tai pădu­rea, se pare că în Româ­nia nu‐i bai, da’ e catas­trofă. Iar repa­ra­ția gre­șe­lii durează încă 50 de ani. Pro­pri­e­ta­tea nu e chiar totul pe lumea asta. Sunt câteva lucruri care nu ne apar­țin, nu le putem lua în pose­sie in mod ires­pon­sa­bil. Pădu­rea e unul din­tre ele. Nu poți să pui în mâna unor gene­ra­ții lip­site de edu­ca­ție și de res­pon­sa­bi­li­ta­tea pro­pri­e­tă­ții niște averi care – o dată dis­truse – nu mai pot fi refă­cute decât cu efor­turi imense. 

Din­colo de gard, spre vest, veci­nii unguri au pro­ce­dat dife­rit cu retro­ce­da­rea pădu­ri­lor. Au spus așa: dra­gi­lor, pădu­rile nu‐s de joacă, și‐așa avem prea puține, așa că ăștia de aveți pre­ten­ții la pro­pri­e­tate fores­ti­eră, luați de‐aici acțiuni la com­pa­nii de stat în valoare echi­va­lentă și lăsați sil­vi­cul­tura la stat, că e mai bine. Ca de obi­cei, ungurii‐s băieți deș­tepți…


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu