Vin mereu prin presa ultimelor zile informații îngrijorătoare despre somajul din Europa occidentală. Spania e într‑o situație fără precedent, cu peste 27% șomeri. Nu știu cum vizualizați voi asta, dar eu când mă gândesc că fiecare al treilea spaniol n‑are de muncă, mă ia, așa, cu un fior pe șira spinării. Pentru că Spania nu‑i chiar o țară mică. Și nu pot să mă împiedic să mă gândesc la căpșunarii noștri, care stau încă acolo, cu tot șomajul ăsta și nu‑i trage încă ața acasă. O fi așa rău în România? Sau poate ar trebui să ne bucurăm că nu mai sunt și ei aici, să îngroașe rândurile șomerilor români?
Când tot aud că economia României e bine mersi și că avem niște prognoze favorabile, rămân pe gânduri. Îmi dă cu virgulă la optimismul ăsta globalizat și am o senzație de minciună și păcăleală orchestrată cu grijă. Cum naiba într‑o țară în care productivitatea e la pământ, sunt doar vreo patru milioane de lucrători din vreo douăzeci de milioane de trăitori, în care se închid Mecheluri, Oltchime și Arpechime e mai bine decât în Spania? Să mor dacă pricep.
Și mă mai gândesc că toată povestea crizei a adus europenii cu picioarele pe pământ, că au început să domolească ritmul consumului risipitor, au început să chibzuiască pe ce dau banii, refuzând să‑i mai împrăștie pe prostii. Pentru că toți știm cât risipim pe mâncare aruncată, pe obiecte inutile, electronice la modă și haine care ne fac cu ochiul dar nu ne sunt neapărat necesare. Consumul e risipă științifică, care permite mărirea producției, spre umplerea buzunarelor celor care fac profit. Dar resursele se împuținează, iar oamenii își construiesc vieți sprijinite pe butaforii economice, crezând că schemele piramidale ale economiei globale vor funcționa la nesfârșit. Și, uneori, totul se prăbușește zgomotos într‑o astfel de criză.
Când mă gândesc la toate astea mă cutreieră o sumedenie de întrebări: și dacă am reduce consumul până la nivelul normalității, dacă am produce bunuri durabile care să nu trebuiască degrabă înlocuite, dacă am uita de ifosele modelor trecătoare care ne împing la cheltuieli nesăbuite, ce ar mai munci toți oamenii ăștia care acum sunt șomeri? Ce fabrici să se deschidă, unde și ca să producă ce? De unde își vor lua ei hrana pentru azi? Pot oare să se întoarcă la pământ, să cultive și să se hrănească din rodul propriei munci? Mai au îndemânările și cunoștințele necesare? Există îndeajuns teren pentru a le face loc tuturor? Câți sunt în nevoie? Și — mai ales — ce vor face guvernanții Europei când spaniolii și grecii și ciprioții și italienii și alții ca ei vor ieși în străzi, ca să spună că nu mai pot, că au ajuns la capătul puterilor?
17:04
Părinții unei colege tocmai s‑au întors din Spania. Nu știu exact câți ani au stat…și ce perspectivă au în județul Dâmbovița.
23:04
Aș fi curios să aflu câți se întorc, ce au învățat acolo și cât vor aplica aici.