De multă vreme se tot bate toba la fi­e­care pla­ni­fi­care a bu­ge­tu­lui anual de stat des­pre edu­ca­ție și su­mele care îi sunt alo­cate. Un­deva, printr‑o pra­vilă mi­nis­te­rială sau vreun alt do­cu­ment gu­ver­na­men­tal s‑a pro­mis mai de­mult că edu­ca­ția are să pri­mească 6% din bu­ge­tul Ro­mâ­niei, dar în fi­e­care an au exis­tat bune mo­tive ca pro­cen­tul alo­cat să fie mai mic. Fi­e­care gu­vern a avut pro­pri­ile sale scuze, după ce — îna­inte de a veni la pu­tere — a tu­nat și a ful­ge­rat îm­po­triva ce­lor aflați la gu­ver­nare îna­in­tea lor pen­tru că nu alocă su­mele pro­mise aces­tui do­me­niu, ară­tând că fără de în­vă­țământ se­rios, Ro­mâ­nia nu are un vi­i­tor. Pe urmă s‑au așe­zat la pu­tere atunci când le‑a ve­nit rân­dul și au des­co­pe­rit și ei că nu‑s pa­rale în­de­a­juns pen­tru ast­fel de promisiuni.

De multă vreme curg tone de cer­ne­ală în ar­ti­cole des­pre im­por­tanța edu­ca­ției. Zia­riști care mai de care mai pri­ce­puți ne ex­plică de ce ar tre­bui să dăm mai mulți bani la edu­ca­ție, pen­tru că așa ajun­gem să fim com­pe­ti­tivi ca na­țiune eu­ro­peană, în loc să ne mul­țu­mim să cu­le­gem por­to­ca­lele ita­li­eni­lor și căp­șu­nile spa­ni­o­li­lor. În prin­ci­piu așa e, dar în viața de zi cu zi ui­tăm frec­vent asta. Și nu doar pen­tru că nu alo­căm des­tui bani de la bu­ge­tul de stat, nici pen­tru că nu am mai crede la nivel de­cla­ra­tiv în im­por­tanța edu­ca­ției, ci pen­tru că nu prea avem exer­ci­țiul stă­ru­in­ței de a ur­mări un obiec­tiv. Ca o pa­ran­teză, ci­neva co­menta la un ar­ti­col re­cent al meu: “plic­ti­sit de viață mai e bă­i­a­tul ăsta…în orice i se în­tâm­plă e ceva nașpa…oare n‑o fi obo­sit să re­marce numa’ as­pec­tele ne­ga­tive? oare la el vine vreo­dată pri­mă­vara?”. Exact asta cred că e pro­blema noas­tră: su­per­fi­ci­a­li­ta­tea gân­du­lui, în­cli­na­ția de a ig­nora pro­ble­mele se­ri­oase, ten­ta­ția ire­zis­ti­bilă a unui soi de he­do­nism ri­di­cat la rang de fi­lo­zo­fie de viață. Într‑o țară în care 90% din lu­cruri merg prost nouă ni se pare să­nă­tos să ne con­cen­trăm pe cei 10% care merg nițel mai bine.

Re­vin la edu­ca­ție și la bu­ge­tele alo­cate ei. Am gă­sit pe businessday.ro un ar­ti­col care m‑a fă­cut să me­di­tez la acest su­biect și m‑am apu­cat de cer­ce­tat ((Toate da­tele pro­vin de la INS.)). În ul­ti­mii ani evo­lu­ția alo­ca­ți­i­lor din bu­ge­tul de stat pen­tru acest do­me­niu arată cam așa:

În ace­lași in­ter­val de timp PIB-ul Ro­mâ­niei a evo­luat sem­ni­fi­ca­tiv, de la circa 27 mld € la mai bine de 135 mld €:

evolutie-pib

Asta in­seamnă că bu­ge­tul edu­ca­ției a evo­luat în ci­fre ab­so­lute astfel:

evolutie-buget-educatie

Pe de altă parte po­pu­la­tia șco­lară (co­pii în­tre 6 și 18 ani) a scă­zut con­stant în acești ul­timi ani, de la circa 4,7 mi­li­oane la doar 2,8 milioane:

evolutie-populatie-scolara

Ceea ce ne duce la o evo­lu­ție in­te­re­santă a cos­tu­lui anual pe co­pil edu­cat — de la 193 € la peste 1900 €, în con­di­ți­ile în care nu­mă­rul ca­dre­lor di­dac­tice a scă­zut con­stant în această pe­ri­oadă, deci plătim de 10 ori mai mult pen­tru edu­ca­ție unui corp pro­fe­so­ral pro­ba­bil în­ju­mă­tă­țit numeric:

evolutie-cost-educatie

În struc­tura chel­tu­ie­li­lor ro­mâ­ni­lor, cele cu edu­ca­ția, mai exact cele plătite din bu­zu­na­rul pro­priu, au o pon­dere de doar 0,7%, față de 8,1% chel­tu­iți pe al­cool și tutun:

structura-cheltuieli-populatie

Un co­men­ta­riu de fi­nal: în cei 0,7% pen­tru edu­ca­ție in­tră și su­mele de­loc ne­gli­ja­bile care sunt plătite pen­tru fa­cul­tă­țile pri­vate. Dacă am con­si­dera că lipsa de ca­li­tate a unei mari părți a aces­tor fa­cul­tăți ne în­drep­tă­țește să nu le con­si­de­răm edu­ca­ție, ci ser­vi­cii de fur­ni­zare a unei di­plome, pro­ba­bil că pro­cen­tul alo­cat edu­ca­ției din pro­priul bu­zu­nar ar scă­dea și mai mult.

Și acum în­tre­bă­rile finale:

1. Cum se face că avem re­zul­ta­tele dez­as­tru­oase la ba­ca­la­u­reat (pe care deja le cu­noaș­tem) deși chel­tuim de 10 ori mai mult pe edu­ca­ția copiilor?

2. Ce le­gă­tură e în­tre asta și fap­tul că, o dată ajuns adult, fos­tul elev pre­țu­iește de aproape 12 ori mai mult bă­u­tura și ți­gă­rile de­cât ști­ința de carte?

3. Oare so­lu­ția pen­tru edu­ca­ția ro­mâ­nească este să i se aloce mai mulți bani îna­inte de a se stu­dia co­re­la­ția din­tre su­mele alo­cate și lipsa de ca­li­tate produsă?

 


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.