Există desigur îndoieli îndreptățite despre capacitatea unor mase mari de oameni de a genera idei valoroase. Cantitatea nu a fost niciodată o precondiție a calității. Două sute de nea Ghiță și nea Vasile nu fac cât un Einstein. Cu toate astea se pare ca până acum nu am reușit să găsim un mod de a ne căuta liderii altfel decât prin exprimarea opiniei populare și, fie că ne place sau nu, înainte de a desființa un astfel de sistem trebuie să putem pune ceva în loc. Se poartă îndelungi discuții despre meritocrație, care în esența sa este cu siguranță mai eficace în promovarea valorii, dar care este susceptibilă de corupere prin faptul că restrânge cercul eligibililor prin mecanisme ce ar putea scăpa controlului riguros.
Problema esențială pe care o văd eu este că nici democrația nu mai asigură acest control. Dacă ar face‑o, nu am avea în fruntea României toți acești indivizi corupți. Cantitatea favorabilă poate fi ușor obținută prin manipulări relativ simpliste, deci controlul riguros este practic inexistent. Absența alternativei valide, precum și imposibilitatea de a respinge în bloc toți candidații la o anumită poziție publică, fac ca majoritatea absolută să devină dezinteresată de exercițiul democratic al votului, lăsând decizia în mâna unei majorități relative, controlată prin mită electorală și promisiuni.
Rareori am obținut — cel puțin în ultima vreme — o majoritate absolută care să se pronunțe în privința unor aspecte ale vieții publice. Ultima oară s‑a întâmplat în 2009 cu ocazia referendumului pentru trecerea la parlament unicameral, cu 300 de membri. Rezultatul acestei consultări este ignorat cu nonșalanță de clasa politică, pentru că le este defavorabil. Argumentul principal este că poporul n‑a știut ce votează, nu i s‑a explicat suficient de bine ce înseamnă parlament unicameral și de ce toate țările mari și civilizate au parlamente bicamerale.
Prima mea obiecție este una de natură juridică. Nu este prevăzut nicăieri în legile românești că o decizie democratică poate fi invalidată, indiferent de motivația invocată. Constituția României spune sec că voința poporului trebuie respectată. Așadar nu există nici o chichiță juridică prin care se poate eluda concluzia referendumului.
A doua obiecție pe care o am este aceea de inconsistență. Chiar ieri Ion Iliescu a exprimat perfect — fără să-și dea seama, probabil — această fractură logică a clasei politice aflată la guvernare: “Referendumul la care face el referire [Traian Băsescu — n.a.]… poporul, dacă spune mâine să se desființeze Parlamentul, ar vota desființarea Parlamentului, ăsta nu e un criteriu”. Cu alte cuvinte, poporul e prost sau cel puțin neștiutor. Pe aceeași logică aș putea spune și eu: poporul a votat USL la alegeri, dar ăsta nu e un criteriu ca să guverneze, pentru că poporul nu știa ce pramatii și hoti vor ajunge la cârma țării. Evident, când vine vorba de instalarea lor la putere, politicienii se întrec în a afirma că poporul e suveran și voința lui trebuie respectată.
Democrația are capcanele ei. Nu știu cum se face că picăm în ele doar noi, oamenii de rând, în timp ce politicienii nu. Probabil că Iliescu are dreptate: suntem mulți, da’ proști. Și la fel de probabil este să dăm în curând și proba concretă a acestei prostii: Băsescu vrea să organizeze din nou referendum pe aceeași temă. Fac pariu că acum, când nu mai e simpatizat de majoritatea românilor, o să i se respingă ideea de parlament unicameral cu 300 de deputați chiar dacă așa ne vom contrazice singuri doar pentru că acum nu ne mai place mutra ăluia care face propunerea. Și astfel vom confirma teoria iliesciană: referendumul nu e un criteriu. Pentru că nici românii nu sunt un popor, ci o gloată.
12:06
Cred că ți‑a scăpat un amănunt important: Băsescu a anunțat că va semna decretul pentru convocarea referendumului imediat după ce va promulga legea care scade pragul de validare a referendumului la 30%. Asta mi se pare o mișcare pe care USL-iștii n‑au văzut‑o venind :))
Vlad Petreanu a făcut o analiză foarte bună aici: http://www.petreanu.ro/2013/06/gambitul-referendumului/
15:06
Acum un an dupa o miscare ca asta m‑as fi bucurat: “ce le‑a tras‑o Base”.
Acum, e ceva de genul “ce ne‑o trag astia noua zi de zi” — citez din Hotnews: “Referendumul a fost in 2009. In martie 2010, premierul Boc mi‑a inaintat propunerea de revizuire a constitutiei. Eu am inaintat‑o la parlament in iunie 2011. S‑a lucrat enorm, a fost o comisie de revizuire, nu au lucrat nici Ion de la Scularie, cum spune dl Cristoiu, nici Traian Basescu, care e comandat de nava. Au lucrat 20 de constitutionalisti.”.
Adica au avut viteza melcului, 20 de experti au buchisit 1 an si 3 luni la 156 de articole cat are actuala constitutie, in iunie 2011 majoritatea in Parlament o avea alianta condusa de PDL insa nu s‑a intamplat nimic. Domnu’ Basescu a mai aruncat povestea asta cu vointa poporului doar cand a avut nevoie si iata, acum, iarasi ne intoarcem la bunul popor ca sa mai marcheze el un punct in razboiul lor de 2 lei. Cat despre noi — stam si aplaudam pe margine in loc sa ii trimitem unde le e locul..