Noaptea în care am devenit Rambo

Noap­tea aceea avea să de­vină una de po­mină, dar ha­bar nu aveam asta atunci când am stins lu­mina ve­io­zei și m‑am dus la cul­care. Nu-mi era somn. Peste zi ați­pi­sem pu­țin, cam pe la orele prân­zu­lui, răs­tur­nat bo­ie­rește în fo­to­liul meu con­for­ta­bil, prea scurt ca să con­teze ca timp, dar som­nul su­per­fi­cial fu­sese to­tuși odih­ni­tor, așa că la cea­sul acela târ­ziu de noapte nu sim­țeam nici urmă de obo­seală. Doar cea­sul care arăta deja unu și ju­mă­tate noap­tea mă con­vin­sese că e tim­pul să mă culc.

M‑am în­tins ușu­rel în pat, gri­juliu să nu o tre­zesc pe Car­men și m‑am gân­dit că o să du­reze ceva până când voi adormi. La ce să mă gân­desc ca să mă ia re­pede som­nul? Tre­buie să fie ceva plic­ti­si­tor, care să mă adoarmă… Me­di­tând la su­biec­tul ăsta am ob­ser­vat că prin pu­țina lu­mină care in­tra prin sti­cla uși­lor duble ale dor­mi­to­ru­lui a tre­cut o um­bră. Hmmm… ciu­dat. Din­colo de uși, peste li­ving, erau fe­res­trele ca­sei, lu­mina ve­nea din­spre afară răs­pân­dită di­fuz de be­cu­rile stâl­pi­lor de pe stradă. O um­bră? Ce ar pu­tea fi?

Apoi um­bra s‑a re­pe­tat, de data asta în sens in­vers, ca și cum ceva sau ci­neva ar fi tra­ver­sat lu­mina îna­poi. Nu mi s‑a pă­rut, mi-am zis și am în­ce­put să ra­țio­na­li­zez si­tu­a­ția. O um­bră atât de mare o face doar un obiect mare, dar în gră­dină nu e ni­mic așa de vo­lu­mi­nos care să pen­du­leze cre­ând um­bra. Dacă e ci­neva în grădină?

Noap­tea to­tul e ne­gru, te­ne­bros și lu­gu­bru. Ci­neva e în gră­dină, deci. Ce ar pu­tea să facă? De bună seamă să in­tre în casă. Am în­cer­cat să-mi amin­tesc dacă lă­sa­sem vreo fe­reas­tră des­chisă, dar îmi era im­po­si­bil să fiu si­gur. Ne­în­târ­ziat tre­buia să trec la acțiune.

Am co­bo­rât tip­til din pat, m‑am stre­cu­rat prin li­ving cu pași moi și am in­trat în bu­că­tă­rie. În gând m‑am fe­li­ci­tat pen­tru că ți­neam su­por­tul de cuțite de bu­că­tă­rie la în­demână — știam exact unde era cuți­tul cel mare, de vreo 20 de cm, cu lama lată și bine as­cuțită. Ho­țul va afla pe pie­lea lui cât de bine taie. Am ră­su­cit re­pede în mână cuți­tul, ne­ho­tă­rât cum e mai bine să‑l țin ca să pară că mă pri­cep să‑l mâ­nu­iesc, apoi m‑am ho­tă­rât la priza cla­sică din fil­mele cu Rambo, aia cu tă­i­șul în jos.

M‑am în­tors în li­ving, apro­pi­indu-mă de fe­res­tre. Pul­sul ac­ce­le­rat îmi zvâc­nea în tâm­ple. Sim­țeam gus­tul sân­ge­lui, fe­bra lup­tei — mă trans­for­mam într‑o ma­șină de ucis, exact ca Rambo. Din spa­tele per­de­le­lor pân­deam în­cor­dat orice miș­care din gră­dina lu­mi­nată slab de câ­teva be­curi de­co­ra­tive, din ace­lea care se în­carcă cu ce­lule so­lare. Unul din ele, chiar pe per­va­zul ex­te­rior al fe­res­trei arunca o geană de lu­mină peste spa­țiul din fața ușii de la gră­dină, lo­cul unde mă aș­tep­tam să văd fi­ara umană care în­cerca să mă atace. N‑are cum să mă vadă prin dra­pe­rie, mi-am zis și am aș­tep­tat în­cor­dat să-și arate fața, sim­țindu-mă ca în jun­gla vi­e­t­na­meză. Plă­nu­iam să apar brusc la geam, cu cuți­tul ri­di­cat ame­nin­ță­tor și răc­nind ca un tur­bat, mus­cu­los și pu­ter­nic ca Rambo, de­ter­mi­nat ca Ter­mi­na­tor, fi­o­ros ca Pre­da­tor. Ima­gi­nea mea îl va spe­ria și‑l va pune pe fugă, ui­tând vreo­dată că a vrut să-mi in­tre în casă.

Aș­tep­tând să‑l văd apă­rând, am ob­ser­vat pe be­cu­le­țul sfe­ric al de­co­ra­ției de pe per­vaz o mus­culiță. Se in­vâr­tea nă­ucă de colo-colo, apoi a tra­ver­sat bu­l­bul be­cu­șo­ru­lui, fă­când să treacă peste mine și peste în­treaga ca­meră o um­bră dis­pro­por­țio­nat de mare față de tru­pul ei mi­nu­s­cul. Am dat la o parte per­deaua ca să văd mai bine gân­ga­nia și atunci, spe­ri­ată de miș­ca­rea bruscă, mus­culița a zbu­rat că­tre în­tu­ne­ri­cul grădinii.

Apoi Rambo, uci­ga­șul de mus­culițe, a ple­cat să facă nani, mul­țu­mit de sine și de încă o mi­siune în­de­pli­nită. Bi­ne­în­țe­les, mai în­tâi a pus cuți­tul la loc. Nu se știe când s‑ar pu­tea să mai aibă ne­voie de el. Mus­culițe du­ș­mă­noase pot apă­rea oricând…

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...