În principiu, dacă m‑ar întreba cineva cum trebuie organizat un examen de bacalaureat aș începe prin a‑l întreba care sunt obiectivele examinării. Pentru că în momentul de față cred că asta e una din probleme: fiecare dintre cei implicați are propriile obiective și crede că trebuie să acționeze în așa fel încât să le atingă, considerându‑i pe ceilalți drept inamici. Însă doar aparent toate aceste obiective sunt divergente. Și, firesc, de vreme ce nu se pun de acord între ei, nu se poate evita imensul scandal care se stârnește în fiecare an, atunci când se publică rezultatele. Deci întrebarea cea mai importantă este: ce vrem să obținem prin examenul de bacalaureat?
Părinții — ăia cărora le pasă — vor să se asigure că, în principiu, progeniturile lor au un viitor fericit și lipsit de griji. Să le fie mai ușor, cum se spune adesea. Pentru asta plodul trebuie să ajungă musai la facultate, nu pentru că așa ar deprinde ceva abilități sau ar dobândi vreo competență, ci pentru că într‑o țară în care toată lumea are facultate nu poți reuși în viață dacă n‑ai nici bacalaureatul. Deci fie vor avea grijă timp de doisprezece ani ca prințișorii să stea cu burta pe carte, astfel ca examenul să fie doar o formalitate, fie dau o șpagă la comisia de bacalaureat. A doua opțiune e, în principiu, mai comodă.
Profesorii vor să-și rotunjească nițel veniturile, care sunt în principiu mici. Bacalaureatul este oportunitatea perfectă pentru meditații particulare — dar asta rezolvă doar pe cei care predau materiile examinate. Ceilalți trebuie să se mulțumească cu mai puțin, de pildă o șpăguță mai modestă în schimbul închiderii ochilor în sala de examinare. După ce s‑au introdus camerele de filmare, sursa asta de venit nu mai există decât în principiu.
Elevii vor — în principiu — să-și continue studiile, să devină studenți, pentru că asta e vremea distracției maxime. Doar n‑or fi nebuni să se ducă la muncă după liceu — cine a mai auzit așa ceva — și unde să te angajezi doar cu bac-ul? Au deci nevoie, în principiu, de dovada trecerii examenului ca să mai amâne momentul când vor trebui să se apuce de muncă. Și abia după ce vor fi primit cartonașul universitar ce atestă absolvirea trecerii a patru-cinci ani de studenție, necum vreo competență sau vreun nivel de cunoștințe, pot să-și scrie ritos primul CV cu care să se prezinte pe piața de muncă.
Statul, reprezentat prin puterea politică a momentului, ar vrea în principiu să vadă toți elevii cu bac-ul luat, pentru că dă bine la statistici și pentru că nu vor să‑i vadă la oficiile forței de muncă, cerând șomaj. De unde bani pentru așa ceva?
Există desigur și opinia că, fabricând pe bandă rulantă absolvenți de liceu și facultate sferto-docți și suficienți, ne periclităm viitorul. Asta e însă mai degrabă un subiect de talk-show, nu o problemă serioasă a nației române, așa că nu discutăm despre asta decât în principiu. În principiu am vrea să avem doctori buni, ingineri pricepuți, informaticieni inteligenți, juriști corecți, funcționari conștiincioși. Dar dacă e vorba de copilul sau nepotul nostru, în principiu se poate face o excepție, că n‑o fi foc, sistemul poate să închidă nițel ochii și să coboare puțin ștacheta, ca să treacă peste ea și progenitura noastră.
După cum vedeți nimeni nu e decât în principiu interesat de calitatea examenului, de validarea unor cunoștințe teoretice. Și-atunci de ce ne plângem că examenul e prost organizat? Păi pentru că acum există în principiu două piedici în calea fericirii generale: camerele de filmat și dificultatea subiectelor. Să le înlăturăm, zic.
Căci, dacă am vrea calitate, ar fi metode destul de simple, cum ar fi un examen de bacalaureat online. Fiecare materie ar trebui să aibă o structură fixă a examinării — de pildă patru subiecte din tot atâtea zone de cunoștințe. Pentru fiecare subiect s‑ar putea formula câteva sute de subiecte, care să acopere toată materia predată în patru ani de liceu. Candidatul intră în examenul online și i se aleg aleatoriu cele patru subiecte, câte unul pentru fiecare zonă de cunoștințe. Ar avea la dispoziție trei ore, după care sesiunea de examen se închide automat. Adio șpagă, adio copiat. Nu ai nevoie de profesori pentru supervizare, ba chiar poți interzice prezența unui profesor. Examenul poate fi dat nu într‑o anume zi, ci într‑o perioadă determinată de timp, de pildă pe parcursul unei luni. Nu e musai să fie dat în școală, ci într-un spațiu de examinare dotat cu camere de filmare, computere și internet. Elevii s‑ar putea înscrie din timp: 20 de computere ar putea asigura fiecare câte 4 sesiuni de 3 ore pe zi, deci 80 de elevi examinați zilnic. Într‑o lună un computer poate fi utilizat pentru vreo o sută de elevi. Pentru 330 de mii de absolvenți ai nevoie de 3.300 de computere, adică vreo 80 în fiecare județ. Nu‑i mare brânză…
Nu‑i așa că sunteți de acord cu mine în principiu? :))
15:09
Fratele meu a repetat a 8‑a. Suna a titlu de proza scurta absurda. :-)) Da, lovit intr-un final de lacunele adunate initial rapid, apoi picatural, in cei opt ani de scoala, a ajuns la nivelul de a fi corijent la mate in prag de capacitate si fara sanse reale de a trece de aceste doua hopuri cu capul sus. Discutand si cu parintii, dar si cu el, am decis neprezentarea la corijenta. Repeta anul, se pune pe munca si invatat, si totul se rezolva frumos, corect si onorabil. Ca e doar lenes, nu e prost.
Fiind fratele mai mare, care eram mereu prin scoala, am ales sa vorbesc eu cu profesorii, sa le aduc la cunostinta aceasta situatie. Nu avea rost sa se deplaseze ai mei acolo, daca tot eram eu, si eram si major si cu drept de vot, nu?
Stupoare, toti trageau de mine sa nu facem asta. Desi stiau ca frati-miu era lemn. “Lasa ca il trecem la corijenta oricum o fi, si la capacitate se ‘descurca’ el cumva.” Urcandu-mi-se sangele la cap, am spus ca nu se va prezenta si basta. Replica din partea unei profesoare “bine intentionate” (in inconstienta ei) a fost: “E, il trec si in absenta, facem cumva, e pacat.”
In acel moment relatiile mele de buna prietenie cu cadrele didactice din liceu s‑au stricat, deoarece am amenintat‑o pe stimabila, in cancelarie, in vazul tuturor, cu reclamatie la Inspectorat si plangere la Politie daca face asa ceva. Nici un profesor, nici cei pentru care aveam respect si ii credeam integri, nu au inteles gestul. Ei nu concep asa ceva.
Astfel, fratele meu a repetat anul, a invatat pe rupte si a astupat toate lacunele, a ajuns un elev chiar de lauda. Si a trecut capacitatea, liceul si bacul onorabil si cu fruntea sus. Nu in cap de lista, dar clar onorabil. In plus, este un baiat foarte talentat din multe puncte de vedere, dar cam lenes.
Intrebarea mea este ce se alegea de el daca luam calea sugerata de bunii dascali? Probabil devenea unul din acei ratati pe care ii dispretuiesc acum cand ii vad in ziar sau la TV.
Un episod din clasa a 10‑a, sedinta cu parintii, clasa fratelui meu. Profesoara de mate (persoana extrem de exigenta, dar corecta) i‑a avertizat in iunie ca in prima ora din sept. vor da test din materia de clasa a 9‑a. Dupa vacanta, prima ora de mate, hop si testul. Toti disperati. “Ok, hai ca dam maine, sa nu ziceti ca sunt nebuna.” A doua zi, la fel, teorare, dezastru.
Se organizeaza sedinta cu parintii, toti, suparati, vor sa se schimbe profesoara. Din cei din sala, poate doar tatal meu si inca unul maxim intelegeau ce dezastru real era pe foile alea de test. Dar toti erau de parere ca profa e de vina. Tatal meu s‑a ridicat, le‑a explicat ca sunt vai de viata lor, i‑a multumit profesoarei si a venit acasa ca sa il ia “la omor” (cum se zice) pe frati-miu.
Acum, oare de ce merge treaba prost? QED 🙄
16:07
De acord!
18:07
Mai e și varianta ca actualii organizatori ai examenului de bacalaureat să înceteze a o mai face. Organizarea, cum ar veni.
Onor ministeriabilii ar putea recunoaște, într‑o zvâcnire de sinceritate, că‑i doare-ntr‑o presupusă zonă erogenă de ce va să se-ntâmple cu cei pe care cu nețărmuită înțelepciune i‑a educat vreme de mai bine de‑o decadă.
Ce-ar urma e că fiecare instituție (companie, baron local, what-have-you) care are nevoie să testeze în vreun fel pe cei pe care vor să‑i accepte în cadrul unui program oferit va să-și organizeze propriul sistem de examinare/testare. Iar dacă nu vrea, nu poate sau nu știe cum s‑o facă va delega sarcina unei terțe părți (TOEFL-like companies).
Și aia e.
Junele va să-și plătească examinarea de fiecare dată când va s‑o dea (și n‑are decât să se-nscrie la două examinări pe zi dacă‑l ține portofelu’ părinților).
Organizatorul examinării (dacă e un terț) va să-și apere reputația pe care se bazează pentru a fi în business după cum se pricepe mai bine, iar dacă nu e un terț ci chiar entitatea care selectează aplicanții, atunci îl privește cum își alege criteriile de selecție și cât de bine selectează acestea candidații.
Nu crezi c‑ar funcționa? Măcar în principiu.
21:07
Mă tem că nu și am să dezvolt subiectul într-un articol separat. Tema mi se pare interesantă pentru un schimb de idei…
17:07
Da, in principiu, sunt de acord cu aceasta fata a discutiei. Da’ s‑ar putea sa nu ne-alegem cu mare lucru. Nu cumva cauza‑i in alta parte?
Clasic ori online, elevii tot atata stiu! Si-atunci, cati mai promoveaza? Pe ei asta‑i intereseaza, cati ies…solvabili.
Pai, clasic, cand mai ai in fata si persectiva fraudei, destui.
Online, mult mai putini, unde mai pui ca multi nici nu se mai prezinta, pentru ca dispare incercarea de a fura!
Si-atunci e lesne de inteles cine ce vrea, ce are si ce pierde de la acest examen.
De acord, in principiu, cu argumentele pentru cele trei categorii: parinti, profesori, elevi.
Dar cum au putut sa-ti scape politicienii?
Este bine stiut faptul ca majoritatea sunt profesorii universitatilor pe bani, aparute ca ciupercile.
Asadar, niste subiecte prea dificile si o examinare corecta, ar face sa dispara obiectul muncii pentru aceste asa zise si neacreditate universitati.
Si peste toate astea, unde mai pui ca si mama noastra Uniunea Europeana striga cat o tine gura ca avem prea putini studenti.
Asa ca, in atare conditii, ajungi sa-ti fie mila de bietii elevi, victimile tuturor: parinti, profesori, politicieni, UE.
Si mai grav, unii mai intelepti zic ca viitorul tarisoarei noastre e de‑a dreptul compromis cu generatiile din zilele noastre.