Și dacă într‑o bună di­mi­neață am des­co­peri că nu sun­tem bu­ri­cul uni­ver­su­lui, că lu­mea nu în­cepe și nici se ter­mină cu noi, că nu sun­tem cea mai re­u­șită re­a­li­zare a unui cre­a­tor — in­di­fe­rent care i‑ar fi nu­mele, Uni­ver­sul, Mama Na­tură sau Dum­ne­zeu — că sun­tem mai de­grabă mar­gi­nali, pe­ri­fe­rici și de­ge­ne­rați, că re­pre­zen­tăm un ex­pe­ri­ment nu toc­mai re­u­șit al evo­lu­ției, că avem o am­pla­sare mo­destă și nici­de­cum cen­trală, pla­sați într‑o ga­la­xie me­di­o­cră din su­bu­r­bi­ile universului?

În­treaga noas­tră cul­tură e ba­zată pe ad­mi­ra­ția față de noi în­șine, cel pu­țin de la Re­naș­tere în­coace. Omul e cel mai cel, lui i se cu­vin la­u­dele, lui i se da­to­rează to­tul, pla­neta că­reia îi face cin­stea de a o po­pula e la che­re­mul său, orice alte fi­ințe tră­i­toare pe ea îi sunt in­fe­ri­oare, deci sub­or­do­nate. Omul are drept de viață și moarte asu­pra ori­că­rei alte vi­e­tăți de pe Pământ. Sun­tem nar­ci­sis­tici, va­ni­toși, su­per­fi­ci­ali și su­fi­cienți. Cum vom primi ves­tea de­că­de­rii noas­tre de pe pie­des­ta­lul pe care sin­guri ne-am cocoțat?

Bi­se­rica ne ține le­gați psi­ho­lo­gic de per­cep­ția cen­tra­lis­mu­lui nos­tru, pro­mițându-ne în schimb răs­plata ra­i­u­lui, adică șansa de a sta pen­tru o eter­ni­tate pe un no­ri­șor, hol­bându-ne la Dum­ne­zeu, exer­sând be­a­ti­fi­ca­rea. Să nu vă su­pă­rați dacă eu zic pas…

(de la mi­nu­tul 16 e mai interesant…)


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.