Egip­tul con­ti­nuă să fi­arbă în su­cul pro­pri­i­lor ne­li­niști. Roata s‑a în­tors și isla­miș­tii sunt acum in de­fen­sivă, în­cer­când să-și pro­te­jeze in­te­re­sele prin sus­ți­ne­rea fos­tu­lui pre­șe­dinte Morsi. Dar miza e una in­fi­nit mai im­por­tantă — de­mo­cra­ția dă unul din ma­rile sale teste: cum se apără de o ma­jo­ri­tate ne­de­mo­cra­tică. Iar răs­pun­sul îl ve­dem în ima­gi­nile din presă — prin forță și sânge. Se pare că nu con­sen­sul e cel care in­sta­u­rează o de­mo­cra­ție mi­nim-func­țio­nală. De unde vine în­dâr­ji­rea asta de a res­pinge de­mo­cra­ția în fa­voa­rea isla­mu­lui?

Pri­vind fo­to­gra­fi­ile de presă care în­fă­ți­șează mor­ții și ră­ni­ții din rân­dul mu­sul­ma­ni­lor nu pot să nu re­marc câtă de­ter­mi­nare e în rân­dul lor. Se trage în ei, le mor ca­ma­ra­zii de idei, dar nu se re­trag, nu ce­dează. Pri­mul gând a fost că au un ex­tra­or­di­nar fa­na­tism re­li­gios care îi mo­ti­vează până la sa­cri­fi­ciul su­prem. Ana­lo­gia cu te­ro­riș­tii si­nu­ci­gași, care se aruncă in aer doar ca să ia cu ei nu știu câți du­ș­mani ai Isla­mu­lui, e ime­di­ată. Te gân­dești ca oa­me­nii ăș­tia pre­țu­iesc mai mult prin­ci­pi­ile în nu­mele că­rora tră­iesc de­cât pro­pria lor viață. Simți un fel de ad­mi­ra­ție plină de groază față de ei.

Com­pa­ra­ția cu ra­di­ca­lis­mul or­to­do­xist din Ro­mâ­nia e in­e­vi­ta­bilă. Dacă doar po­me­nești de in­jus­te­țea fi­nan­ță­rii bi­se­ri­cii din bani pu­blici sau dacă su­ge­rezi că bi­se­rica ar tre­bui să dea ex­pli­ca­ții des­pre cum fo­lo­sește ba­nii pe care îi pri­mește, un cor de hui­du­eli prea-cu­cer­nice te aco­peră în doar câ­teva clipe. Mi­los­te­nia creș­tină nu se aplică ate­i­lor. Un so­bor de drept-cre­din­cioși te afu­ri­sesc cu cu­vinte cât se poate de laice, tri­mițându-te di­rect în iad pen­tru în­drăz­ne­ala de a te în­doi de cu­vi­o­șe­nia bi­se­ri­cească. Dacă însă ai face afir­ma­ți­ile as­tea în gura mare, în piață și cu o armă în­căr­cată în mână, fiți si­guri că nici pi­cior de or­to­dox n‑ar călca pe-acolo ca să te în­frunte. Creș­ti­nul ro­mân — pro­ba­bil ca și cel de aiu­rea — are pie­lea mult mai sen­si­bilă la gloanțe.

Ur­mă­to­rul gând e că tre­buie să fie ceva mai mult de­cât sim­pla con­vin­gere re­li­gi­oasă în spa­tele pro­tes­te­lor din Egipt. În fond isla­mis­mul e prac­ti­cat li­ber acolo, sunt mos­chei, mu­sul­ma­nii nu sunt pri­go­niți în nici un fel, cu atât mai mult cu cât sunt ma­jo­ri­tari. De ce atunci această în­dâr­jire? Cred că răs­pun­sul e din­colo de re­li­gie. Isla­mul pro­pune nu doar un cod mo­ral, ci și un cod eco­no­mic și so­cial, un fel de a trăi în co­mu­ni­tate după per­cepte bine sta­bi­lite și re­guli clare. Isla­mul este o re­li­gie care pro­pune un mo­del de stat. Nu e un stat de­mo­cra­tic, pu­te­rea nu e egal dis­tri­bu­ită, re­gu­lile nu ur­mă­resc nici un fel de echi­tate. Este însă un mo­del de co­mu­ni­tate func­țio­nală, care este apa­rent mult mai dezi­ra­bilă acolo de­cât mo­de­lele de sor­ginte eu­ro­pean-ame­ri­cană.

Sha­ria — le­gea isla­mică — ex­plică de­ta­liat ce e bine și ce nu des­pre igienă, îm­bră­că­minte, eco­no­mie, că­s­ni­cie, re­la­ții se­xu­ale și aproape orice as­pect al vi­e­tii de zi cu zi. Ni­mic nu e lă­sat la voia în­tâm­plă­rii — orice ac­țiune a unui om poate fi în­ca­drată într-una din cele cinci ca­te­go­rii po­si­bile: fard (obli­ga­to­riu), mus­ta­habb (re­co­man­dat), mu­bah (ne­u­tru), ma­kruh (des­cu­ra­jat) și ha­raam (in­ter­zis). Le­gea nu e mo­di­fi­ca­bilă pen­tru că vine de la Al­lah — co­mu­ni­ta­tea nu e la che­re­mul jo­cu­ri­lor de in­te­rese fă­cute de o clasă po­li­tică co­ruptă, care poate schimba re­gu­lile după pro­pri­ile in­te­rese. Și, chiar ma mult, le­gea nu e in­ter­pre­ta­bilă, există un sin­gur în­țe­les la care toți tre­buie să adere.

Ima­gi­nea care ni se pro­iec­tează des­pre mu­sul­mani este una an­ta­go­nică creș­ti­nis­mu­lui. Co­ran con­tra Bi­blie, mu­sul­man con­tra creș­tin, te­ro­rist con­tra vic­timă. Con­flic­tul este tri­mis în zona emo­țio­nală, acolo unde ma­ni­pu­la­rea e fa­cilă prin ex­ploa­ta­rea câ­torva sim­bo­luri. Fapte is­to­rice sunt de­cu­pate din con­text pen­tru a sus­ține me­sa­jul ofi­cial. Dar oare e vorba doar de pre­va­lența unei re­li­gii față de alta? Sha­ria isla­mică nu are un echi­va­lent exact în creș­ti­nism, pen­tru a con­strui un ta­blou si­mi­lar e ne­voie de pre­lu­a­rea unor ele­mente din te­o­ri­ile des­pre de­mo­cra­ție și ca­pi­ta­lism. Și poate că exact aceste no­țiuni eco­no­mico-so­ci­ale, aceste per­cepte laice ale oc­ci­den­tu­lui sunt cel mai vi­o­lent res­pinse de mu­sul­mani.

Evi­dent, nu pro­po­vă­du­iesc isla­mul, ci în­cerc să de­slu­șesc de ce este apă­rat cu pre­țul vie­ții. Im­pre­sia mea e că pro­tes­tele din Egipt sunt de fapt o res­pin­gere a mo­de­lu­lui so­cio-eco­no­mic oc­ci­den­tal, mai de­grabă de­cât un fun­damen­ta­lism re­li­gios. Și dacă am drep­tate, pro-de­mo­cra­ții șî pro-ca­pi­ta­liș­tii din lu­mea în­treagă — cei care se im­pun acum cu ar­mele — ar tre­bui să se gân­dească că nici o vic­to­rie, nici chiar cea ob­ți­nută prin forță și sânge, nu va fi vreo­dată de­fi­ni­tivă. Ne­voia de jus­ti­tie și sta­bi­li­tate îi va îm­pinge pe mu­sul­mani să con­ti­nue lupta, să ca­ute orice pri­lej pen­tru a câștiga pu­te­rea și a in­sta­ura Sha­ria.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Dragos

    De exem­plu, e ha­raam sa im­pru­muti bani cu do­banda (fie ca esti cel care ia sau da ba­nii). Cat dai, atata iei si in­vers. Ceea ce e clar im­po­triva mo­de­lu­lui eu­ro­pean-ame­ri­can.

    • Sorin Sfirlogea

      Good po­int. Da, sunt multe re­guli în Sha­ria care par mai etice de­cât mo­de­lele ca­pi­ta­liste…

  2. Alin

    Eu aș sim­pli­fica lu­cru­rile un pic. Fe­no­me­nul se cheamă spă­lare de cre­ier. Oa­me­nii ăș­tia nu mai au de ce să gân­dească, au făcut‑o al­ții pen­tru ei, acum multă vreme. Ăsta este și mo­ti­vul pen­tru care con­tri­bu­ția isla­mu­lui la dezvol­ta­rea uma­ni­tă­ții s‑a oprit acum mai bine de o mie de ani.

    • Sorin Sfirlogea

      Spă­lați sau nu pe cre­ier mie mi se pare că oa­me­nii simt ne­voia unei di­rec­ții mai clare. De­mo­cra­ția lasă prea mult loc de ex­pri­mare pros­tiei, mai ales în ță­rile cu un nivel de edu­ca­ție de­fi­ci­tar. Re­zul­ta­tele sunt vi­zi­bile chiar și în Ro­mâ­nia. Iar isla­mul se pare că este un po­si­bil răs­puns pen­tru cei din Egipt.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.