Roșia Montană. Pseudo-conspirația.

Toată lu­mea vor­bește zi­lele as­tea des­pre Ro­șia Montană. Su­biec­tul a fost tot tim­pul acolo, în fața noas­tră, pro­iec­tul n‑a fost nici­când sus­pen­dat sau res­pins, ci a atâr­nat ca o sa­bie a lui Damo­cles dea­su­pra noas­tră, dar până acum l‑am ig­no­rat. Și-atunci e im­po­si­bil să nu te în­trebi: de ce nu s‑a mo­bi­li­zat lu­mea să pro­tes­teze atunci când pe străzi erau îm­păr­țite bro­șuri cu de­ta­li­ile cel pu­țin în­gri­jo­ră­toare ale în­tre­gii afa­ceri? De ce nu au re­ac­țio­nat la su­tele de in­for­ma­ții din presă și de pe In­ter­net care dez­vă­lu­iau as­pecte sor­dide ale pro­iec­tu­lui? De ce toc­mai acum?

Cred că, pen­tru a în­țe­lege, tre­buie să ne în­toar­cem pu­țin în timp. În 2012, îna­inte să vină la pu­tere, USL dă­dea asi­gu­rări prin vo­cea li­de­ri­lor săi că un ast­fel de pro­iect nu va fi pus în prac­tică. Eco­lo­giș­tii pu­teau fi li­niș­tiți – urma să se facă o ana­liză te­me­i­nică a si­tu­a­ției de la Ro­șia Montană și să se vadă clar că e pe­ri­cu­los, inu­til și dez­a­van­ta­jos pen­tru sta­tul ro­mân. Dar, după un an de la aceste pro­mi­siuni, pre­siu­nea gru­pu­ri­lor de in­te­rese a fost mai mare de­cât ne­voia USL de a rămâne fi­del pro­pri­i­lor idei și pro­iec­tul e din nou pe masă, mai aproape ca ori­când de a fi re­a­li­zat. Che­vron a ob­ți­nut ga­zele de șist în Va­slui, chiar dacă o parte a po­pu­la­ției a pro­tes­tat. Ur­mează RMGC?

Nu cred că am o în­cli­na­ție spre con­spi­ra­ți­o­nism – cel pu­țin eu nu mă sus­pec­tez de asta – dar în­cep să văd un fel de șa­blon în re­la­ți­ile noas­tre eco­no­mice cu firme ame­ri­cane. Be­ch­tel, Che­vron, RMGC. În pri­mul caz știm ce s‑a în­tâm­plat – am plătit aproape toți ba­nii și nu ne-am ales cu ni­mic. În al doi­lea caz vom ex­pe­ri­menta pe pro­pria piele con­se­cin­țele bune sau rele, dar sunt des­tule voci care spun că n‑am fă­cut bine. Ce vom face cu au­rul de la Ro­șia Montană?

Și până la urmă ce ar avea de ofe­rit ame­ri­ca­nii în schim­bul ac­ce­su­lui la aceste con­tracte? Sun­tem par­te­neri NATO, sun­tem mem­bri în Uniu­nea Eu­ro­peană – ce ar mai fi de ofe­rit unei țări pen­tru a primi la cheie re­surse pre­ți­oase sau con­tracte grase? În­tre­ba­rea asta mi se pare te­ri­bil de im­por­tantă, pen­tru că de răs­pun­sul ei ar pu­tea să se lege des­ti­nul nos­tru ca po­por – îmi mă­sor cu­vin­tele, nu vreau să im­pre­sio­nez prin dis­curs bom­bas­tic. Ceea ce ar fi de ofe­rit – nu ță­rii, ci cla­sei po­li­tice – este o anu­mită to­le­ranță in­dul­gentă, un ochi în­chis la ma­tra­pa­z­lâ­cu­rile eco­no­mice ale cli­en­te­lei po­li­tice, o lipsă de ati­tu­dine fermă atunci când co­rup­ția e vi­zi­bilă. “Vă to­le­răm mă­gă­ri­ile, dar ce dați la schimb?” N‑ar fi nici prima dată, nici pri­mul loc în lume unde ame­ri­ca­nii fac asta, is­to­ria e plină de dic­ta­turi oblă­du­ite de ei – ca­zul Mu­ba­rak e pri­mul care îmi vine în minte.

S‑a spus ade­sea că am­pla­sa­rea ba­zei mi­li­tare cu ra­chete de la De­ve­selu este o ga­ran­ție că de­mo­cra­ția din Ro­mâ­nia este ve­ghe­ată de ame­ri­cani. Cred că există o doză se­ri­oasă de ade­văr în această afir­ma­ție, dar asta nu ex­clude per se un pic de co­rup­ție, câ­țiva ba­roni lo­cali, niște firme că­pușă și nis­cai eva­ziune fis­cală la nivel mare, oblă­du­ită de pu­te­rea po­li­tică. Se mai îm­parte o gă­leată și niște mă­lai la ale­geri ca să se aleagă cine tre­buie, pe clasa de mij­loc îi ame­țește cu o stare de per­pe­tuă pse­udo-re­formă și îi con­tro­lează prin cre­dite ban­care, iar la nivel ex­tern există bi­ne­cu­vân­ta­rea ame­ri­cană. Eve­ry­thing is alright.

Însă mai este și ce­lă­lalt ju­că­tor im­por­tant, Uniu­nea Eu­ro­peană. Ei de ce nu re­ac­țio­nează la aceste tro­curi po­li­tice? Să ne gân­dim: prag­ma­tic vor­bind, de ce ar face‑o? Re­la­ția lor cu ame­ri­ca­nii este esen­ți­ală eco­no­mic și po­li­tic – nu au deci nici un in­te­res să in­tre în con­flict. Apoi, din punct de ve­dere eco­no­mic au și ei por­ția lor în Ro­mâ­nia: Car­re­four, OMV, Me­tro, Au­chan, Real, Mega Image, Lidl, He­i­ne­ken, Carl­s­berg, Re­na­ult. Aș pu­tea con­ti­nua. Cu ex­cep­ția fa­bri­cii Da­cia și poate încă alte două-trei ca­zuri izo­late, este vorba des­pre in­ves­ti­ții care ex­ploa­tează re­surse sau în­cu­ra­jează im­por­tu­rile și con­su­mul. Aduc pro­du­sele lor, plă­tesc ieftin forța de muncă lo­cală și re­pa­tri­ază câști­gu­rile. Ce poate fi mai fru­mos de atât? Ro­mâ­nul papă și cum­pără orice, pen­tru că vrea să se bu­cure de viață acum și aici. Mâine nu există. Iar dacă nu are bani nu‑i ni­mic, îi dau tot ei: BRD, Er­ste Bank, ING șamd.

O să-mi spu­neți că așa merge piața mondi­ală, că astea‑s prin­ci­pi­ile ca­pi­ta­liste, care sunt ori­cum mai bune de­cât co­mu­nis­mul în care am trăit până în ‘89. Se poate, dar mi se pare to­tuși că alte țări pre­cum Po­lo­nia sau Ce­hia și-au ne­go­ciat mai bine ter­me­nii aces­tor în­țe­le­geri po­li­tice. Ba chiar Un­ga­ria a por­nit de cu­rând pe o cale ex­trem de ori­gi­nală – au dat afară FMI-ul, au ju­mulit băn­cile stră­ine de câști­gu­rile exor­bi­tante pe care le fă­ceau, au în­cu­ra­jat afa­ce­rile lo­cale și — cul­mea! — toate as­tea le‑a fă­cut un gu­vern de dreapta. Deci se poate. De ce alte țări au pro­ce­dat altfel?

Nu, nu cred că e o con­spi­ra­ție îm­po­triva Ro­mâ­niei. Pur și sim­plu clasa po­li­tică din Ro­mâ­nia este in­cre­di­bil de la­comă și de ires­pon­sa­bilă. Puși în fața des­ti­nu­lui lor is­to­ric, acela de a ri­dica țara din îna­po­ie­rea eco­no­mică, au ob­ser­vat că există și ne­nu­mă­rate oport­u­ni­tăți pen­tru ei în­șiși, că­rora nu le-au pu­tut re­zista ca ten­ta­ție. Ma­jo­ri­ta­tea nici nu s‑au gân­dit vreo­dată la res­pon­sa­bi­li­tă­țile lor față de țară, ci au ales pro­fi­tul per­so­nal ime­diat. Așa că ame­ri­ca­nii și eu­ro­pe­nii au pri­vit o vreme spec­ta­co­lul gro­tesc al po­li­ti­cii in­terne ro­mâ­nești, au ob­ser­vat că so­ci­e­ta­tea ci­vilă nu e ca­pa­bilă să re­for­meze po­li­tica, tri­mițând în struc­tu­rile pu­te­rii ace­eași in­frac­tori și de­ma­gogi și, într‑o zi, își vor fi spus: dacă ăș­tia tot nu‑s în stare să de­vină o na­țiune, ce-ar fi să tra­gem mă­car un oa­rece câștig?

Nu, nu e nici o con­spi­ra­ție îm­po­triva Ro­mâ­niei. E pur și sim­plu lipsa de edu­ca­ție so­ci­ală a ro­mâ­ni­lor, lă­co­mia cla­sei po­li­tice și prag­ma­tis­mul po­li­tic al unor pu­teri eco­no­mice. Fi­e­care din cele trei in­gre­diente le sti­mu­lează și con­di­țio­nează pe ce­le­lalte două, ca un per­fect per­pe­tuum mo­bile. Care din­tre cele trei poate fi de­re­glat pen­tru a de­raia acest me­ca­nism vicios?

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...