Cum să salvăm maidanezii

Eu rămân cu o nedumerire în povestea câinilor maid­anezi: există totuși o cale de mijloc și un dia­log rațion­al despre acest subiect? Pen­tru că, excep­tând câte­va arti­cole real­iste ale unor blog­geri, ceea ce văd este o revăr­sare de exagerări din două tabere com­plet opuse. Unii postează peste tot poza lui Ionuț, copilul omorât de câi­ni, ală­turi de care pun de obi­cei un câine întărâ­tat, cu colții rân­jiți agre­siv, par­că gata să te sfâșie și ne între­abă retoric dacă vrem să se repete ast­fel de tragedii. Ceilalți ne înfățișează imag­i­ni cu câi­ni uciși, zăcând într‑o baltă de sânge, între­bân­du-ne dacă ne asumăm uciderea maid­anezilor.

Mă uit și mă min­unez. Între cei care dis­tribuie aces­te opți­u­ni se află oameni pe care îi con­sid­er inteligenți și rațion­ali. Cum și-ar putea imag­i­na cine­va că opinia pub­lică își dorește să mai moară copii din cauza unor câi­ni agre­sivi? În egală măsură cum și-ar putea dori oamenii să ucidă cu bes­tial­i­tate câi­ni pe străzi? Alter­na­tivele sunt absurde. Nu despre asta e vor­ba, dragii mei încrân­ce­nați con­cetățeni. E vor­ba despre a ne uti­liza mintea pen­tru a găsi o soluție.

Eu unul nu-mi doresc să omorâm câinii. Ade­sea patru­pedele astea sunt un pri­eten mult mai fidel decât altă ființă umană. E clar însă că locul lor nu e pe stradă și că au nevoie de hrană și de adă­post, ceea ce acum nu le putem asigu­ra. Din cauza asta, ajunși la limi­ta dis­perării și afec­tați de nenumărate boli, devin agre­sivi și atacă. Oricât de mult mi-ar place câinii, asta nu e accept­abil. Rațion­al putem admite că locul lor nu e pe stradă.

Putem să‑i prin­dem și să‑i ducem în adă­pos­turi. Să zicem că luăm fon­duri de unde­va, de pildă din alea europene și con­stru­im adă­pos­turi pen­tru toți. Ofer­im posi­bil­i­tatea adopți­ilor ca să le dăm măcar uno­ra o șan­să la o viață mai bună. Bineînțe­les adopție cu acte sem­nate: am luat câinele X și mă anga­jez să nu‑i dau dru­mul pe străzi, să dev­ină iar maid­anez, sub pedeap­sa unei sancți­u­ni finan­cia­re severe. Porn­im de la ipoteza că vom avea de adă­pos­tit 20.000 de câi­ni (65.000 mi se pare o exager­are). Ăștia tre­buie să mănânce vreo min­im 3–400 grame de mân­care zil­nic, adică 7 tone de haleală. Să zicem că luăm din aia mai ieft­ină, en-gros, 10 lei/kg. Vine cam 15.000€ pe zi. Ori 365 de zile înseam­nă 5,5 mil­ioane euro pe an. Util­ități, med­icație, trata­ment și per­son­al mai punem 1,5 mil­ioane pe an. Deci 7 mil­ioane de euro anu­al ar tre­bui să plătească bucureștenii ca să tratăm în mod civ­i­lizat 20.000 de câi­ni și să nu‑i omorâm. Dacă sunt într-ade­văr 65.0000… faceți voi socoteala.

Tot rațion­al putem admite că nu poți obliga pe toată lumea să plătească pen­tru întreținerea câinilor. Unii nu vor dori să con­tribuie și nu e corect să li se impună asta, pen­tru că nici nu pot fi învi­novățiți pen­tru starea de lucruri actu­ală și nici nu trag vre­un ben­efi­ciu. Pur și sim­plu este o taxă opțion­ală. Deci nu din buge­tul primăriei tre­buie luați banii, pen­tru că fon­durile de aco­lo ar tre­bui să se ducă în investiții de interes pub­lic, ceea ce nu e cazul despre care vor­bim.

De aici rezultă destul de log­ic că ar tre­bui să avem o listă de sub­scripție pe care bucureștenii dor­ni­ci să con­tribuie pen­tru a întreține câinii să se poată înscrie. Lucrurile se sim­pli­fică. Lăsăm lista deschisă vreo două luni, ca să se gân­dească bine toți, să aibă timp etc. Apoi luăm cele 7 mil­ioane de euro (mergem pe pre­m­iza inițială, deși suma exac­tă nu e rel­e­van­tă, e clar că depășește 5 mil­ioane anu­al) și le împărțim la câți s‑au înscris și vedem cât tre­buie fiecare să con­tribuie. Dacă li se pare prea mult, mai eutanasiem din câi­ni până ajungem la un buget pe care îl pot supor­ta. Cale de mijloc nu cred că e. Pen­tru că dacă e ceva ce mi se pare absurd și irațion­al este să îl obli­gi pe un cetățean al orașu­lui să achite chel­tu­ieli cu care nu e de acord și în schim­bul căro­ra nici nu primește vre­un ben­efi­ciu.

Pare destul de sim­plu. Dar, nu știu de ce, tare mi‑e frică că n‑o să se înscrie decât foarte puți­ni pe o ast­fel de listă. Pen­tru că e fru­mos să fii milos și gen­eros, dar — dacă se poate — pe banii alto­ra.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. dia

    De‑a lun­gul vremii am tot oscilat intre da si nu — da, ca nu aveam catei si mi-era tare frica de maid­anezi, nu, ca am un catel cu care dorm pe pe aceeasi per­na si n‑as supor­ta sa i se intam­ple ceva rau, da, ca mi-au stri­cat gar­durile si mi-au furat man­car­ea din curte, nu, ca sunt suflete si ei (ele­men­tal, cum zice fie-mea), da, ca toc­mai a muscat‑o unul de picior zilele tre­cute, nu, ca n‑a fost vina cainelui ca la urgente n‑aveau antirabic si i‑au facut antite­tanos, … sa mai zic?
    Vina e doar a noas­tra, ca doar noi zicem ca sun­tem aia inteligen­ti! si‑i arun­cam pe strazi, maid­ane, mar­gi­ni de drum… ei nu vor decat sa supravi­e­tu­ias­ca. In final e doar lup­ta pen­tru supravi­e­tuire. Nu sun­tem cu nim­ic mai buni decat ei.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu