Împarte cu prietenii










Submit

Cum să salvăm maidanezii

Eu rămân cu o nedu­me­rire în poves­tea câi­ni­lor mai­da­nezi: există totuși o cale de mij­loc și un dia­log rațio­nal des­pre acest subiect? Pen­tru că, excep­tând câteva arti­cole rea­liste ale unor blo­ggeri, ceea ce văd este o revăr­sare de exa­ge­rări din două tabere com­plet opuse. Unii pos­tează peste tot poza lui Ionuț, copi­lul omorât de câini, ală­turi de care pun de obi­cei un câine întă­râ­tat, cu col­ții rân­jiți agre­siv, parcă gata să te sfâșie și ne întreabă retoric dacă vrem să se repete ast­fel de tra­ge­dii. Cei­lalți ne înfă­ți­șează ima­gini cu câini uciși, zăcând într-o baltă de sânge, întrebându-ne dacă ne asu­măm uci­de­rea mai­da­ne­zi­lor.

Mă uit și mă minu­nez. Între cei care dis­tri­buie aceste opțiuni se află oameni pe care îi con­si­der inte­li­genți și rațio­nali. Cum și-ar putea ima­gina cineva că opi­nia publică își dorește să mai moară copii din cauza unor câini agre­sivi? În egală măsură cum și-ar putea dori oame­nii să ucidă cu bes­ti­a­li­tate câini pe străzi? Alter­na­ti­vele sunt absurde. Nu des­pre asta e vorba, dra­gii mei încrân­ce­nați con­ce­tă­țeni. E vorba des­pre a ne uti­liza min­tea pen­tru a găsi o solu­ție.

Eu unul nu-mi doresc să omorâm câi­nii. Ade­sea patru­pe­dele astea sunt un pri­e­ten mult mai fidel decât altă ființă umană. E clar însă că locul lor nu e pe stradă și că au nevoie de hrană și de adă­post, ceea ce acum nu le putem asi­gura. Din cauza asta, aju­nși la limita dis­pe­ră­rii și afec­tați de nenu­mă­rate boli, devin agre­sivi și atacă. Ori­cât de mult mi-ar place câi­nii, asta nu e accep­ta­bil. Rațio­nal putem admite că locul lor nu e pe stradă.

Putem să-i prin­dem și să-i ducem în adă­pos­turi. Să zicem că luăm fon­duri de undeva, de pildă din alea euro­pene și con­struim adă­pos­turi pen­tru toți. Ofe­rim posi­bi­li­ta­tea adop­ți­i­lor ca să le dăm măcar unora o șansă la o viață mai bună. Bine­în­țe­les adop­ție cu acte sem­nate: am luat câi­nele X și mă anga­jez să nu-i dau dru­mul pe străzi, să devină iar mai­da­nez, sub pedeapsa unei sanc­țiuni finan­ci­are severe. Por­nim de la ipo­teza că vom avea de adă­pos­tit 20.000 de câini (65.000 mi se pare o exa­ge­rare). Ăștia tre­buie să mănânce vreo minim 3–400 grame de mân­care zil­nic, adică 7 tone de haleală. Să zicem că luăm din aia mai ieftină, en-gros, 10 lei/kg. Vine cam 15.000€ pe zi. Ori 365 de zile înseamnă 5,5 mili­oane euro pe an. Uti­li­tăți, medi­ca­ție, tra­ta­ment și per­so­nal mai punem 1,5 mili­oane pe an. Deci 7 mili­oane de euro anual ar tre­bui să plă­tească bucu­reș­te­nii ca să tra­tăm în mod civi­li­zat 20.000 de câini și să nu-i omorâm. Dacă sunt într-adevăr 65.0000… faceți voi soco­teala.

Tot rațio­nal putem admite că nu poți obliga pe toată lumea să plă­tească pen­tru între­ți­ne­rea câi­ni­lor. Unii nu vor dori să con­tri­buie și nu e corect să li se impună asta, pen­tru că nici nu pot fi învi­no­vă­țiți pen­tru sta­rea de lucruri actu­ală și nici nu trag vreun bene­fi­ciu. Pur și sim­plu este o taxă opțio­nală. Deci nu din buge­tul pri­mă­riei tre­buie luați banii, pen­tru că fon­du­rile de acolo ar tre­bui să se ducă în inves­ti­ții de inte­res public, ceea ce nu e cazul des­pre care vor­bim.

De aici rezultă des­tul de logic că ar tre­bui să avem o listă de sub­scrip­ție pe care bucu­reș­te­nii dor­nici să con­tri­buie pen­tru a între­ține câi­nii să se poată înscrie. Lucru­rile se sim­pli­fică. Lăsăm lista des­chisă vreo două luni, ca să se gân­dească bine toți, să aibă timp etc. Apoi luăm cele 7 mili­oane de euro (mer­gem pe pre­miza ini­țială, deși suma exactă nu e rele­vantă, e clar că depă­șește 5 mili­oane anual) și le împăr­țim la câți s-au înscris și vedem cât tre­buie fie­care să con­tri­buie. Dacă li se pare prea mult, mai euta­na­siem din câini până ajun­gem la un buget pe care îl pot suporta. Cale de mij­loc nu cred că e. Pen­tru că dacă e ceva ce mi se pare absurd și ira­țio­nal este să îl obligi pe un cetă­țean al ora­șu­lui să achite chel­tu­ieli cu care nu e de acord și în schim­bul cărora nici nu pri­mește vreun bene­fi­ciu.

Pare des­tul de sim­plu. Dar, nu știu de ce, tare mi-e frică că n-o să se înscrie decât foarte puțini pe o ast­fel de listă. Pen­tru că e fru­mos să fii milos și gene­ros, dar — dacă se poate — pe banii altora.


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant


Share on Pinterest
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


  1. dia

    De-a lun­gul vre­mii am tot osci­lat intre da si nu — da, ca nu aveam catei si mi-era tare frica de mai­da­nezi, nu, ca am un catel cu care dorm pe pe ace­easi perna si n-as suporta sa i se intam­ple ceva rau, da, ca mi-au stri­cat gar­du­rile si mi-au furat man­ca­rea din curte, nu, ca sunt suflete si ei (ele­men­tal, cum zice fie-mea), da, ca toc­mai a muscat-o unul de picior zilele tre­cute, nu, ca n-a fost vina cai­ne­lui ca la urgente n-aveau anti­ra­bic si i-au facut anti­te­ta­nos, … sa mai zic?
    Vina e doar a noas­tra, ca doar noi zicem ca sun­tem aia inte­li­genti! si-i arun­cam pe strazi, mai­dane, mar­gini de drum… ei nu vor decat sa supra­vi­e­tu­iasca. In final e doar lupta pen­tru supra­vi­e­tu­ire. Nu sun­tem cu nimic mai buni decat ei.

    0
    0

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *