Împarte cu prietenii










Submit

Rostul puterii

Este ceva vreme de când mă aflu prin ceea ce gene­ric numim piața de muncă — ieri s-au împli­nit două­zeci și cinci de ani de când am înce­put să mun­cesc – unora li se va părea mult, dar eu pot să îi asi­gur că nici nu vor ști când au tre­cut, atunci când vor avea pro­pria lor ani­ver­sare. Sau poate doar mie mi s-a părut așa, pen­tru că majo­ri­ta­tea aces­tui timp s-a scurs în anii de după decem­brie ‘89, iar vâr­te­jul eve­ni­men­te­lor ce au înso­țit această neîn­che­iată tul­bu­rare a soci­e­tă­ții româ­nești o fi întă­rit impre­sia de torent care te ia pe sus și te poartă înco­tro vrea el. Aș putea spune că am înțe­les pe pro­pria mea piele sem­ni­fi­ca­ția pro­ver­bu­lui chi­nez "să te ferească Dum­ne­zeu să tră­iești vre­muri inte­re­sante".

Întâm­pla­rea a făcut ca majo­ri­ta­tea aces­tui timp să-l fi petre­cut în func­ții care pre­su­pu­neau res­pon­sa­bi­li­ta­tea de a con­duce o echipă mai mare sau mai mică – când spun că a fost întâm­plă­tor nu vreau să suge­rez că eu nu mi-aș fi dorit asta, ci că ini­țial nu am cău­tat îna­dins să fiu mana­ger, nu aveam un așa-zis plan de carieră care să țin­tească spre mana­ge­ment. Nu veni­sem pre­gă­tit în nici un fel din facul­tate pen­tru a-i con­duce pe alții, nu exis­tau atunci cur­suri de tipul ăsta, iar în anii comu­nis­mu­lui a te afla în frun­tea unui grup era mult mai sim­plu decât ar părea la prima vedere: par­ti­dul îți trans­mi­tea prin struc­turi ierar­hice ce ai de făcut și până când. Treaba unui șef era să pună oame­nii la treabă și să-i supra­ve­gheze. Moti­va­rea lucră­to­ri­lor era sim­plă: dacă nu făceai, aveai neca­zuri mari. Frica ținea loc de dis­cur­suri mobi­li­za­toare și de sis­teme com­pen­sa­to­rii.

Mi-am dat seama des­tul de repede că noile rela­ții de muncă din anii ‘90 nu se mai puteau con­strui pe ace­leași prin­ci­pii, așa că mi-am pus între­ba­rea ce tre­buie să fac și să știu ca să fiu un mana­ger bun. Mulți ani mi-am folo­sit bunul simț si tră­să­tu­rile pro­priei per­so­na­li­tăți ca să înde­pli­nesc rolul ce mi s-a dat, iar cei care s-au aflat în pro­xi­mi­ta­tea mea vor fi obser­vat lipsa mea de pri­ce­pere în anu­mite zone. Am citit, am învă­țat, am între­bat, am expe­ri­men­tat și încet-încet am dobân­dit tot mai multă expe­riență. Dar expe­riența nu mi-a adus nici­o­dată răs­pun­sul la o între­bare ce mi s-a părut foarte impor­tantă: ce rost are pute­rea pe care o pri­mești ca mana­ger, din­colo de a atinge obiec­ti­vele pe care ți le încre­din­țează com­pa­nia?

Toate căr­țile și cur­su­rile de mana­ge­ment sunt pline de instru­mente și teh­nici prin care să defi­nești obiec­tive, să le aloci oame­ni­lor, să le urmă­rești rea­li­za­rea și să corec­tezi aba­te­rile. În jurul aces­tui con­cept – plan->do->check->act – se învârt toate cele­lalte noțiuni mana­ge­ri­ale, de la moti­va­rea oame­ni­lor până la defi­ni­rea stra­te­gi­i­lor. Ceea ce m-a fra­pat însă întot­dea­una a fost sără­cia de per­spec­tive con­sis­tente asu­pra aspi­ra­ți­i­lor fie­că­rui om. Chiar dacă nu recu­noaște asta, chiar dacă schi­țează pe ici-pe colo un oare­care inte­res față de indi­vi­du­a­li­tate, mana­ge­men­tul modern rămâne tri­bu­tar con­cep­tu­lui de resursă umană. Care este rolul pe care tre­buie să-l joace un bun mana­ger – m-am între­bat – dacă vrea să ia în con­si­de­rare nu resur­sele umane, ci oame­nii din jurul său? Care e ros­tul pute­rii lui din această per­spec­tivă?

N-am să pre­tind aici că eu am găsit răs­pun­sul. Am făcut pro­pri­ile mele încer­cări – unele reu­șite, altele nu – de a adă­uga și această dimen­siune res­pon­sa­bi­li­tă­ți­lor pe care le-am avut. După mulți ani de prac­tică tot ce pot să spun e că tre­buie să te gân­dești și la per­spec­tiva asta și să-ți dai un răs­puns. Ceea ce e trist însă e că în soci­e­ta­tea româ­nească se vede prea puțin această pre­o­cu­pare în rân­dul mana­ge­ri­lor. Ros­tul pute­rii mul­tora din­tre ei este pute­rea în sine și avan­ta­jele ei intrin­seci: pozi­ție, auto­ri­tate, recom­pen­sare. Nimic pen­tru alții, totul pen­tru ei. Nu vor să con­stru­iască ceva sem­ni­fi­ca­tiv din punct de vedere uman sau pro­fe­sio­nal, nu au o viziune de împăr­tă­șit. Urmă­resc doar obiec­ti­vele com­pa­niei, ade­sea din motive legate de pro­priul bonus, îndeplinindu-le cum se pri­cep mai bine, dar din­colo de asta nu rămâne mare lucru în urma lor. Poate veți spune că asta e o ches­tiune care îi pri­vește pe fie­care din­tre ei — am să vă con­tra­zic. Suma tutu­ror aces­tor neîn­demâ­nări și negli­jențe ego­iste con­tri­buie la ceea ce Româ­nia este azi din punct de vedere eco­no­mic și social.

În limba română spu­nem că ceva are sau nu sens. Ca să aflăm ros­tul ei am putea întreba: are sens pute­rea? Și e ceva ero­nat în modul ăsta de a pune pro­blema, o sub­ti­li­tate care ne scapă ade­sea, care se relevă doar când pri­vim mai atent către modul în care se con­stru­iește ace­eași expre­sie în engleză: does power MAKE sense? Nu știu dacă pute­rea are un rost intrin­sec, aș înclina mai degrabă să spun că nu. Dar cred că ade­vă­rata putere apar­ține ace­lora care știu să-i fău­rească unul.

Atunci când pri­mim res­pon­sa­bi­li­ta­tea de a con­duce pe alții, ar tre­buie să ne între­băm dacă pute­rea noas­tră face sens. Pen­tru cei­lalți. Sim­plul fapt că ne punem această între­bare și că încer­căm să-i dăm un răs­puns onest ne poate salva de la medi­o­cri­tate.


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant


Share on Pinterest
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


  1. Alice

    Feli­ci­tări pen­tru ani­ver­sare și multă sănă­tate în con­ti­nu­are, pen­tru o putere întru sens.

    0
    0
  2. daniel lupu

    Si eu tra­iesc ace­lasi sen­ti­ment, ca tim­pul a zbu­rat pe nesim­tite, in cazul meu un zbor de 30 de ani, ince­put pe 17 sep­tem­brie 1983, dupa ter­mi­na­rea ace­lo­rasi "inalte stu­dii" de sil­vi­cul­tura.
    In ceea ce pri­veste dilema intre a face sau nu sens cu pute­rea pe care o ai ca mana­ger:
    E clar ca daca vrei sa fii om intreg si sa iesi din sno­bis­mul si medi­o­cri­ta­tea cor­po­ra­tista tre­buie sa depa­sesti sablo­nul "resursa umana", sa "vezi" oame­nii si sa fii "vazut" de aces­tia. Aici inter­vine insa o alta pro­blema. Se doreste asta in Roma­nia? Ras­pun­sul meu e "Nu". Vei sfarsi prin ati schimba foarte des locul de munca, a ramane cu apre­ci­e­rile subal­ter­ni­lor si cu amin­ti­rea unor sefi care te con­si­de­rau o pia­tra de moara de gatul lor fra­gil ce sus­tine un "cap" medi­o­cru.

    0
    0

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *