În 2010 Ponta înfiera cu mânie proletară acordul cu FMI spunând că e o sinucidere națională și că de îndată ce USL va ajunge la putere vor renunța la el. Astă vară, cu ocazia închiderii acordului sinucigaș, le spunea miniștrilor săi că vor face demersurile ca să ceară un nou acord, deși tot el admite că nu ne trebuiesc banii pentru că ne putem împrumuta de pe piața privată. Zis și făcut. Un nou memorandum a fost încheiat cu FMI, doar că în el s‑a strecurat și o clauză că România trebuie să crească accizele la combustibili cu 7%. Iar Ponta a inclus asta în bugetul pe 2014, frecându-și mâinile bucuros că poate crește taxe fără să se spună că a fost ideea lui. O nouă coabitare s‑a născut astfel: coabitarea cu FMI.
Acum se pune întrebarea de ce a apărut această clauză? A cerut‑o FMI-ul? În ce scop? Și de ce am accepta‑o dacă banii FMI-ului nu ne sunt strict necesari, iar nouă nu ne convine creșterea accizelor? La toate aceste întrebări nu există răspunsuri pertinente. Doar ministrul bugetului a pomenit ceva de deflație, cum că se supraapreciază leul, iar acciza are menirea să împiedice asta. Dați-mi voie să nu cred basmul ăsta — economia românească nu e nici pe departe una care să genereze deflație.
Băsescu refuză să semneze acordul cu FMI tocmai pentru că această creștere de acciză nu are sens. Pe fond are dreptate. Nu cred însă că de grija asta moare el — este evident că pentru el campania electorală a început de mult și își dorește să se constituie în liderul opoziției la actuala putere. Iar poziționarea asta se face din timp, cu mișcări bine calculate, cu declarații bine țintite. Poziția de președinte îl ajută să fie auzit de toată lumea. Mai devreme sau mai târziu Ponta va pierde popularitatea actuală, iar incompetența lui va fi vizibilă pentru o majoritate relativă. Iar Băsescu va fi acolo, călare pe un cal alb, spunându-le tuturor: v‑am zis eu!
Ponta e și el foarte fericit să fie contrat permanent de Băsescu. Dacă ar fi silit să guverneze într‑o “pace socială” ar trebui să dea explicații pentru lipsa de coerență, pentru ineficiență și proastele rezultate ale guvernării. Așa însă are veșnic un cal de bătaie: președintele ne sabotează, ne împiedică să dezvoltăm țara, trebuie să terminăm cu el și clica băsistă. Discursul ăsta are un succes teribil și îl ține la cote de popularitate inexplicabile dacă ne raportăm strict peformanța lui la guvernare. Surprinzător, la un an și ceva după suspendarea nereușită inițiată de USL, sentimentele revanșarde ale unei bune părți a populației față de Băsescu sunt încă la cote înalte.
Coabitarea Ponta-Băsescu este deci funcțională. Fiecare are nevoie de celălalt ca să-și justifice acțiunile și intențiile. Dincolo de astea suntem noi, cetățenii, împărțiți în două tabere: unii care nu pricep sau nu vor să priceapă nimic despre consecințele economice ale guvernării Ponta și cei care înțeleg că sunt furați de guvern pentru a susține un buget menit să finanțeze corupția și incompetența. Eu fac parte din a doua categorie. Statul român nu-mi oferă ABSOLUT NIMIC. Nu primesc servicii medicale, nici de educație, nici infrastructură mai bună, nici administrație locală mai competentă. Absolut fiecare clipă a vieții mele se desfășoară prin mecanismele economiei private, iar statul este doar un parazit care îmi cere tot mai multe taxe.
Veți înțelege deci de ce sunt de acord în problema faimoasei accize cu Băsescu. Desigur, obiectivele lui sunt diferite de ale mele. Dacă ar fi fost acum un guvern PDL probabil că ar fi susținut și el mărirea taxelor, deci nu mă iluzionez că cineva îmi vrea binele. Dar, pentru moment, asta e singura voce care vorbește în numele intereselor mele. Și mă întreb, acum că bugetul pe 2014 s‑a aprobat în parlament cu tot cu creșterile de accize, ce se va întâmpla dacă cei de la FMI vor veni în ianuarie și se va renegocia acordul, eliminându-se clauza cu creșterea de accize. Rămas fără acordul de coabitare cu FMI, Ponta va fi într-un mare offside cu bugetul său, care va trebui rectificat drastic. Pentru că dacă n‑o face, acciza mărită nu mai e o măsură impusă de alții, ci de el însuși. Și abia atunci va fi avut dreptate Băsescu…
Lasă un comentariu