Împarte cu prietenii










Submit

Cum reușim în viață

Niște cunoș­tințe ale mele au avut recent o pro­blemă: copi­lul lor s-a îmbol­nă­vit des­tul de grav și a tre­buit inter­nat într-un spi­tal, să zicem că era unul impor­tant, fără să-i dăm numele. Aju­nși acolo lucru­rile nu s-au prea reme­diat, ba dim­po­trivă. Mama, care era inter­nată cu copi­lul, a refu­zat să dea șpagă în stânga și în dreapta pen­tru că i se părea nor­mal să pri­mească ser­vi­ci­ile medi­cale pen­tru care deja plătise taxe. După cinci zile în care totul mer­gea din rău în mai rău, medi­cul care se ocupa de copil nu prea făcea nimic și nici nu părea să se între­vadă o solu­ție, cineva din fami­lie a tre­cut peste prin­ci­pi­ile mamei și a sunat pe medi­cul X care îl cunoș­tea pe medi­cul Y care era pri­e­ten cu direc­to­rul spi­ta­lu­lui. În doar câteva ore au apă­rut alți medici la patul copi­lu­lui, s-au pre­scris medi­ca­mente, au înce­put să apară semne îmbu­cu­ră­toare. O asis­tentă, care ini­țial nu le dăduse prea mare aten­ție, i-a repro­șat mamei: de ce n-ați spus, doamnă, că sun­teți nepoata dom­nu­lui doc­tor Y?

Pro­ba­bil 99% din­tre voi ar spune că mama n-a pro­ce­dat bine: cum să nu dai șpagă ca să-ți vezi copi­lul tra­tat cores­pun­ză­tor? Ca părinte tre­buie să faci orice, chiar și să încalci legea, pen­tru că meni­rea ta sfântă pe pământ e să-ți pro­te­jezi odra­sla. Nu con­test ideea de devo­ta­ment față de fami­lia pro­prie. Dar con­stat că exact pe modul ăsta de gândi se fun­damen­tează sis­te­mul corupt din sănă­tate: oame­nii care le trec pra­gul nu au de ales, miza este chiar viața lor sau a celor apro­pi­ați, deci pot fi ușor deter­mi­nați să scoată banul din buzu­nar dacă vor să le fie bine.

Ace­lași lucru — într-o notă poate mai puțin dra­ma­tică, dar la fel de gravă — se întâm­plă în școli. Ai un copil —  cum îl educi? Păi, sim­plu, îl dai la o "școală bună", care e musai și o școală "de cen­tru". Ce face o "școală bună"? În prin­ci­piu nimic spe­cial, dar totul te costă de cinci ori mai mult. La fel ca doc­to­rii cărora le-ai dat șpagă, pro­fe­so­rii sunt ceva mai dedi­cați mese­riei lor și fac treaba cu oarece tra­gere de inimă pen­tru că sunt moti­vați. Peri­o­dic, cu oca­zia săr­bă­to­ri­lor, se fac cado­uri, pen­tru că așa e "poli­tica româ­nească, bal­ca­nică, să se ofere". Cla­sele sunt ame­na­jate și între­ți­nute cu bani din buzu­na­rul părin­ți­lor. Într-o "școală bună" pro­fe­so­rii pro­pun medi­ta­ții supli­men­tare cu care își rot­u­n­jesc veni­tu­rile. Iar cota de popu­la­ri­tate a unui pro­fe­sor dintr-o 'școală bună" crește și părin­ții altor copii, care n-au încă­put în cifra de șco­la­ri­zare a fai­moa­sei insti­tu­ții, vor dori ca odra­sla lor să facă măcar medi­ta­ții cu profesorul-vedetă.

Se întâm­plă să știu câte ceva des­pre meto­dica pre­dă­rii si des­pre peda­go­gia teo­re­tică. Și pot să afirm în cunoș­tință de cauză că așa-zișii învă­ță­tori și pro­fe­sori buni nu sunt nea­pă­rat niște valori pro­fe­sio­nale. Mulți din­tre ei sunt con­si­de­rați buni doar pen­tru că sunt rela­tiv stricți și obligă ele­vii la anu­mite per­for­manțe mini­male: se știe că pro­fe­so­rul X e "al dra­cu­lui" și tre­buie să înveți la el. Într-o lume a apro­xi­ma­ți­i­lor și a diluă­rii repe­re­lor morale și soci­ale, seve­ri­ta­tea trece drept vir­tute. Un exem­plu extrem este cazul învă­ță­toa­rei Bereandă, unde a fi "al dra­cu­lui" venea la pachet cu un voca­bu­lar aro­gant și jgni­tor. Alții dau teme pen­tru acasă până îi coco­șează cu munca, făcându-i să per­for­meze prin repe­ti­ția stă­ru­i­toare. Pe fun­da­lul unei soci­e­tăți hedo­nis­tice, unde plă­ce­rea de moment pre­va­lează și este glo­ri­fi­cată pe toate căile, a munci stă­ru­i­tor pare calea spre dobân­di­rea valo­rii.

Ade­vă­rul e că nici unul din aceste excese nu e cheia suc­ce­su­lui. Sigur că e nevoie de o anu­mită rigoare și dis­ci­plină, bine­în­țe­les că tre­buie să mun­cești. Însă doar atât nu ajunge. Mai e vorba și des­pre felul în care ajungi la min­tea și inima copi­i­lor, cum struc­tu­rezi con­ți­nu­tul mate­ri­i­lor pre­date și mai ales ce îi înveți. Dar de lucru­rile astea nu ne prea inte­re­sează pe nici unii, nici părinți, nici cadre didac­tice. Între­gul con­cept de "școală bună" este de fapt o tranzac­ție comer­ci­ală. Apa­rent părin­tele cum­pără garan­ția suc­ce­su­lui copi­lu­lui său. În rea­li­tate plă­tește absol­vi­rea sa de răs­pun­dere: a făcut ce ținea de el, i-a ofe­rit tot ce era mai bun, i-a cum­pă­rat un loc în "upper class". Îi folo­sește copi­lu­lui ceea ce îl învață școala? Va deveni un om echi­li­brat care își poate găsi pro­priul drum spre împli­nire? N-avem timp să răs­pun­dem la între­bă­rile astea, tre­buie să mer­gem la ser­vici să câști­găm bani. Șco­lile bune costă.


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant


Share on Pinterest
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *