Pen­tru că am fă­cut ne­nu­mă­rate in­ter­viuri de an­ga­jare în ul­ti­mii do­uă­zeci de ani, pot să spun că mo­men­tul cel mai di­fi­cil e acela în care pri­vești CV-ul cuiva și în­cerci să-ți dai seama dacă ar tre­bui sau nu să‑l in­viți la o dis­cu­ție. Nu vor­besc des­pre si­tu­a­ți­ile alea evi­dente, când tu ca­uți un ma­na­ger de pro­iect și apli­can­tul a fost os­pă­tar pe un vas de croa­zieră, ci de can­di­da­ții aceia care sunt aproape de pro­fi­lul că­u­tat, dar nu în­de­a­juns de aproape. De fi­e­care dată când re­cru­tez îmi for­mez un pro­fil ideal și-mi ima­gi­nez cum ar tre­bui să arate can­di­da­tul ideal, dar sunt con­ști­ent că po­tri­vi­rea per­fectă nu există, așa că în­cerc să sta­bi­lesc men­tal niște li­mite de to­le­ranță: ex­pe­riența poate să va­ri­eze într-un in­ter­val de du­rată, ex­per­tiza poate să con­țină sau nu anu­mite competențe.

Cu toate as­tea tot e greu să știi cine e omul de din­colo de CV. Sunt con­vins că am ra­tat să re­cru­tez oa­meni va­lo­roși pen­tru că CV-ul lor nu era su­fi­cient de bine al­că­tuit. Ori­cât ar suna de ciu­dat pen­tru unii, un CV tre­buie re­dac­tat în func­ție de pos­tul pen­tru care aplici, mai ales atunci când ai ex­per­tize mul­ti­ple și com­pe­tențe va­ri­ate: e ne­voie să scoți în evi­dență acele ca­li­tăți care te apro­pie de pro­fi­lul că­u­tat de re­cru­ta­tor. Deși e lo­gic și cât se poate de evi­dent, pu­țini știu asta și chiar mai pu­țini țin cont de acest adevăr.

Însă chiar și atunci când CV-ul e bine fă­cut, tot am im­pre­sia că de­ci­zia mea de a chema la un in­ter­viu pe ci­neva este lu­ată cu in­su­fi­ciente ar­gu­mente. Con­tac­tul vi­zual cu o per­soană e foarte im­por­tant. Mie îmi dă o primă ima­gine des­pre per­so­na­li­ta­tea can­di­da­tu­lui, des­pre po­ten­ți­a­lul său de a func­ționa într‑o echipă deja exis­tentă și asta este une­ori foarte im­por­tant, poate chiar mai im­por­tant de­cât cu­noș­tin­țele teh­nice, care se pot do­bândi mult mai ra­pid de­cât in­te­gra­rea într-un me­diu de lucru.

Și uite că s‑a in­ven­tat Me­Vie-ul, nu în loc de CV, ci ală­turi de el. Adică un fel de scurt film des­pre tine, în care ai oca­zia să spui pe scurt cine ești și ce-ti do­rești să faci. Nu‑i ace­lași lu­cru cu in­ter­viul di­rect, dar e cu si­gu­ranță mai bine de­cât ni­mic. Eu unul si­gur aș apre­cia să am și oca­zia de a‑l ve­dea pe can­di­dat prezentându-se.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Alice

    În­tot­dea­una m‑am dis­trat pe seama fap­tu­lui că, nu cred că m‑ai fi angajat.

    Pen­tru mine este un coş­mar re­dac­ta­rea unui CV, cu atât mai mult că acesta tre­buie com­ple­tat nu doar pen­tru pos­tul pen­tru care aplici la an­ga­jare, ci pen­tru fi­e­care proiect/client pen­tru care ai urma să lu­crezi. Nu schimbi an­ga­ja­to­rul, şi to­tuşi, re­la­ţia cu CV-ul nu în­gheaţă, mai ales, cum spui şi tu, schimbi rolurile.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.