În lumea poveștilor eroul pozitiv și cel negativ sunt indispensabili pentru a da tâlc întregului fir epic. Fără ei eterna încleștare dintre bine și rău nu și-ar găsi îndeajuns de clară exprimare pentru a moraliza ascultătorul — spun ascultător pentru că eu cred că poveștile se ascultă, indiferent dacă vocea care ți le citește este a unui povestitor sau e vocea ta interioară care dă glas neauzit cuvintelor și imaginilor pe care ochii le văd. Iar fără morală, o poveste este doar o înșiruire plictisitoare de detalii, lipsită de emoția intrigii și de descătușarea deznodământului.
Rostul poveștii nu este acela de a o trăi perpetuu, de a o aduce ad litteram în cotidian. Morala ei însă e prilej de reflecție și învățătură, iar ceea ce dobândim ar trebui să fie capacitatea de a o aplica în viața noastră de zi cu zi. Altminteri povestea e inutilă. Și totuși românii par să fie iremediabil îndrăgostiți de povestea în sine, ignorându‑i înțelesurile mai profunde. Din fiece întâmplare, mai importantă sau nu, mai dramatică sau mai comică, noi reușim să reținem doar personajele și senzaționalul faptelor lor. Dincolo de ele nu deslușim nici o concluzie, se pare.
Să luăm de pildă istoria accidentului aviatic din Apuseni. Prima sa parte — prăbușirea — am tot discutat‑o și n‑am să mai revin acum asupra ei. Cea de‑a doua parte — salvarea victimelor — a avut o desfășurare dramatică și un final semifericit dacă pot spune așa, având în vedere că cinci oameni din șapte au fost totuși salvați. Fascinația poveștii ne‑a cuprins pe toți, iar firul ei ni s‑a dezvăluit treptat, prin intermediul mai multor povestitori și, în funcție de perspectivele dezvăluite, opinia publică s‑a înălțat o dată cu eroii și s‑a indignat împotriva vinovaților conjuncturali.
La început am aflat că medicul Radu Zamfir a transmis coordonatele GPS ale locului unde se aflau, dar autoritățile au fost incapabile administrativ să le valorifice. Eroul-medic nu salva vieți doar în sala de operații, ci și de sub fiarele unui avion prăbușit, iar România trăia alături de el emoțiile clipelor de după accident. De partea cealaltă, vinovații erau statul și instituțiile sale, nu foarte bine definite în responsabilitățile lor, până când domnul Ponta a adaugat poveștii un detaliu menit să‑i asigure un deznodământ convenabil sieși: STS este de vină că nu a localizat locul prăbușirii. Să piară deci STS-ul băsist! Trăiască noul STS al nostru!
Apoi intriga s‑a adâncit în aceeași direcție: coordonatele trimise de medic erau exprimate în format zecimal, iar incompetenții de la STS și Romatsa n‑au fost în stare să le transforme în grade, minute si secunde. Unii se vor fi mirat aflând aceste detalii — se poate să nu știe niște profesioniști ceva ce orice elev de școală ar putea afla utilizând internetul? Din nou eroii negativi erau cei din autoritățile statului, din cauza cărora căutarea s‑a prelungit prea mult. Apoi STS a declarat că medicul-erou nu a transmis coordonatele geografice, ci ora, ceea ce a stârnit un val de indignare populară: după că ce sunt incapabili, mai dau și vina pe minunatul, deosebitul, eroicul și neprihănitul medic.
Dintr‑o dată firul poveștii s‑a schimbat. Medicul-erou a recunoscut că în dramatismul momentelor de după prăbușire este posibil să nu fi transmis coordonatele geografice, ci ora. Dar, spune el, e de înțeles că putea greși, este medic, nu specialist în gadget-uri electronice. Ca unul care a mai umblat prin munți, aș putea adauga că datele astea sunt destul de greu de obținut în pădure, unde telefonul are dificultăți să găsească patru sateliți care să compună răspunsul corect. Pentru situația respectivă ar fi fost nevoie de antene GPS mai performante decât cele care echipează un telefon comercial. Și uite așa medicul-erou a mai scăzut nițel în ochii publicului, povestea coborându‑i nițel soclul de vedetă.
Apoi intriga s‑a avântat din nou spre zări nebănuite. La scurt timp după accident, medicul-erou se duce din nou cu avionul la o recoltare de organe. Mulțimea e în delir: ce curaj, ce dedicație, ce pasiune! Pentru o clipă toți uită că asta e meseria lui și — devreme ce e apt de muncă — trebuie să continuie să și‑o facă. Morala de până atunci — că toți trebuie să-și facă datoria cât mai bine cu putință — e uitată în favoarea unui eroism de circumstanță, conjunctural. Nu m‑aș mira dacă peste ceva timp am afla că medicul-erou este suspectat de a se amesteca în afacerile cu organe umane, trecând din tabăra eroilor în cea a detestabililor. Ne-am înghesui atunci toți să spunem: aha, deci de-aia era el așa dedicat transplanturilor, nemernicul! În România sublimul și ridicolul locuiesc pe aceeași stradă, la același număr.
E greu de spus acum dacă o intervenție organizată și rapidă ar fi salvat pe măcar unul dintre cei doi morți, poate că da ori poate că nu, dar trecând peste povestea în sine ar fi trebuit să ajungem la concluzia că avem nevoie de mai mult profesionalism în astfel de acțiuni. Nu se întrezărește nimic care să arate că această concluzie va fi pusă în practică. De ce? Poate și pentru că presa se străduie să ne țină într‑o continuă telenovelă, istorisindu-ne verzi și uscate doar de dragul punctelor de rating și a cantității de publicitate pe care o vând la pachet cu povestea. Dar mai ales pentru că românii sunt obsedați de personajele poveștilor și prea putin atenți la mesajul lor. Ne procupă mai mult eroii și vinovații decât morala conclusivă, eventual transpusă într‑o soluție durabilă. Unii s‑au prins că ne pot spune basme la nesfârșit. Iar noi le ascultăm fascinați de fiecare dată, ca și cum le-am auzi prima oară.
10:02
Zic să citim ”Parabolele lui Iisus” de Pleșu. O să învățăm cum să extragem morala din pildă. Deopotrivă, învățăm cum se poata rata interpretarea istoriilor, căzând în patima detaliilor: CE semăna semănătorul?/ ”tot felul de pești” — ei bine, CÂTE feluri?/CÂȚI oameni pot mânca dintr-un vițel — să vedem anvergura petrecerii organizată de tatăl fiului risipitor/ DE CE prietenul de la miezul nopții cere 3 pâini — DE CE TREI?/ etc