Indiferent dacă vederile personale ne sunt de dreapta sau de stânga, indiferent dacă suntem adepții capitalismului sau ai socialismului științific, cred că toți trebuie să admitem că o minimă solidaritate socială este necesară. Mi se pare că ea este justificată înainte de orice ideologie politică sau convingere religioasă de coeziunea care trebuie să existe între oameni în sens natural, ca membri ai unei aceleiași specii inteligente. Întrebarea la care nu cred că am găsit un răspuns potrivit — nu doar noi, românii — este până unde trebuie să se întindă această solidaritate.
Serviciile de sănătate publică sunt primul exemplu din această categorie. În esență, sănătoși sau bolnavi, toți punem bani într-un buget public pentru a finanța spitale și policlinici în care oricine să găsească îngrijirea medicală de care are nevoie. Solidaritatea exprimată aici e una non-negociabilă — ar fi inacceptabil să abandonăm bolnavii, ignorându-le suferința tocmai atunci când propriile lor puteri nu‑i mai ajută să se susțină moral și financiar. În sens invers, este la fel de inacceptabil ca cineva să facă tot ceea ce îi stă în putință pentru a‑și distruge sănătatea, bazându-se apoi pe faptul că ceilalți îl vor salva atunci când se va îmbolnăvi grav. Este imoral să fim mai puțin solidari cu cineva care e alcoolic, fumează mult, mănâncă în exces și nu își verifică măcar din când în când starea de sănătate?
Educația este un al doilea exemplu. Este oarecum în interesul nostru al tuturor să asigurăm acces la învățătură oricărui membru al societății, indiferent de posibilitățile sale financiare, pornind de la premiza că educația îi face mai capabili de a se integra în comunități, mai apți de a‑și câștiga existența în mod onest. Solidaritatea aceasta este una oarecum interesată: nu ne dorim persoane needucate pentru că acestea au șanse foarte mari să devină infractori sau asistați social. Punem deci toți bani într-un buget public pentru a finanța școli și universități. Se mai numește solidaritate socială situația în care vedem limpede că cel căruia îi oferim educație este complet dezinteresat de ea și încearcă să dobândească acreditările prin mijloace necinstite?
Al treilea exemplu este sistemul de pensii. Punem toți bani într-un buget public pentru a susține financiar pe cei care se opresc din a munci, la o vârstă la care convenim cu toții că au contribuit suficient la bunăstarea societății și e vremea să se odihnească. Sau atunci când starea lor de sănătate nu le mai îngăduie munca. Solidaritatea aceasta se sprijină și pe argumente egoiste: toți ne dorim într‑o zi să ajungem în ipostaza de pensionar, să primim o pensie. Se mai numește însă solidaritate atunci când cineva obține calitatea de pensionar prin minciună și fals?
În fine, avem sistemul de asistență socială. Nimeni n‑ar trebui să fie lăsat să moară de foame. Ar fi inuman, imoral. Punem toți niște alți bani într-un buget public și suținem programe de asistență socială, menite să‑i ajute pe cei care sunt într‑o situație dificilă. Este însă la fel de incorect să nu ne întrebăm de ce au ajuns în situația respectivă. Este consecința acțiunilor noastre colective faptul că au fost împinși în starea actuală sau este rezultatul propriilor lor decizii? Se mai numește solidaritate socială atunci când ajutăm pe cei care s‑au angajat conștient în credite prea mari pentru ei, care astăzi îi sufocă financiar, amenințându-le siguranța materială? Este moral să luăm bani de la cei prevăzători și să‑i dăm celor nechibzuiți?
Indiferent dacă vederile personale ne sunt de dreapta sau de stânga, indiferent dacă suntem adepții capitalismului sau ai socialismului științific, trebuie să admitem că o minimă solidaritate socială este necesară. Însă ceea ce trebuie să însoțească obligatoriu această solidaritate este un set de reguli — morale, financiare, juridice — pe care toți trebuie să le respectăm ca solidaritatea să funcționeze pe baza unui respect reciproc între membrii societății. Altminteri devine pomană. Iar dacă solidaritatea socială este o obligație morală a fiecăruia dintre noi, pomana este o opțiune personală.
Lasă un comentariu