Povestea sărutului hepatic

Po­ves­tea noas­tră în­cepe cu pri­ma­rul mu­ni­ci­pi­u­lui Târgu Jiu, dom­nul in­gi­ner Flo­rin Câr­ci­u­maru, care este în ace­lași timp pre­șe­din­tele fi­li­a­lei PSD Gorj. Gor­jean din tată‑n fiu, dom­nul pri­mar ar pu­tea fi ca­rac­te­ri­zat drept un so­ci­a­list cu vechi state de plată — cine pu­tea fi pus în frun­tea ur­bei dacă nu un om de nă­dejde al par­ti­du­lui? În­tâm­plă­tor sau nu, nu­mele său se do­ve­dește a fi într‑o te­ri­bilă con­so­nanță cu una din pre­o­cu­pă­rile sale: apa. Pe blo­gul pri­mă­riei dom­nul Câr­ci­u­maru ex­plică con­ce­tă­țe­ni­lor că la Târgu Jiu e cea mai ieftină apă din toată țara. Așa o fi. Se pare că dum­ne­a­lui știa de mult această ches­tie, pen­tru că gu­rile rele din târg zic că ar avea o fi­xa­ție per­so­nală: spă­la­tul stră­zi­lor. Lu­cru nu toc­mai rău, veți zice, doar că…

Dom­nu­lui pri­mar i‑a ve­nit într‑o zi ideea să spele și pie­trele lui Brân­cuși, că doar apa e ieftină și ele îi pă­reau cam mur­dă­rele. Drept pen­tru care a convocat‑o pe doamna șefa de la cen­trul cul­tu­ral al ora­șu­lui și i‑a zis: măi dragă, ia hai să spă­lăm noi ches­ti­ile alea de pia­tră. Zis și fă­cut. Au che­mat pe ăia de la in­sti­tu­tul na­țio­nal al pa­tri­mo­ni­u­lui și îm­pre­ună au toc­mit un pro­iec­tant al lu­cră­rii de res­ta­u­rare care a pro­pus o se­rie de lu­crări de re­fa­cere la aco­pe­ri­șul por­ții, niște izo­la­ții bi­tu­mi­noase și spă­la­rea pro­priu-zisă. Pri­mul lui de­viz es­ti­ma­tiv a fost de 860.000 lei. De ba­nii ăș­tia cred că pu­teau găsi pe ci­neva să le facă o re­plică per­fectă a por­ții ori­gi­nale. Pri­ma­rul s‑a spe­riat și‑a zis pas. Ne­nea pro­iec­tan­tul s‑a mai scăr­pi­nat nițel în tu­rul pan­ta­lo­ni­lor și a ve­nit cu al doi­lea de­viz. Doar 550.000 lei, ieftin, un chi­li­pir. Pri­ma­rul a zis ia­răși pas, că n‑aveau ba­nii ăș­tia. A treia în­cer­care a fost cu noroc…

Suma pen­tru care s‑a bă­tut în fi­nal palma cu un exe­cu­tant a fost de 370.000 lei, o sumă fru­mu­șică, aș zice. Se pare că pri­mă­ria a mai pus vreo două, trei zeci de mii de lei ca să se spele și Masa Tă­ce­rii, că era și aia plină de praf și era cam greu de dus la o spă­lă­to­rie auto. Cu su­pra­ve­ghe­rea lu­cră­ri­lor însă nu s‑a prea omorât ni­meni, așa că firma Aqua Po­laro — mișto nume pen­tru o firmă care tre­buia să spele cu apă caldă sculp­tura! — s‑a des­fă­șu­rat ne­s­ti­ghe­rită: a adus niște bă­ieți pri­ce­puți la toate și au pus niște pis­to­ale de apă pe șan­dra­ma­lele lu’ Brân­cuși, de le-au mers ful­gii. Ce e cu firma Aqua Po­laro și cum a ajuns ea din sec­to­rul 3 al Bu­cu­reș­ti­lor toc­mai în Târgu Jiu, e enigmă mare. In­for­ma­ți­ile pu­blice des­pre ea ne spun că nu au o ac­ti­vi­tate te­ri­bil de di­ver­si­fi­cată — ju­de­când după ci­fra lor de afa­ceri, mai de­grabă mo­destă, e lim­pede că nu au res­ta­u­rat prea multe mo­nu­mente, ci mai de­grabă se ocupă cu cu­ră­țe­nia prin clă­diri de bi­ro­uri. Cine i‑a pro­mo­vat la așa o lu­crare im­por­tantă nu se știe, dar se știe că…

La re­cep­ția lu­cră­rii a în­ce­put scan­da­lul. Poarta se în­găl­be­nise, masa cică e plină de gă­uri, pro­iec­tan­tul spu­nea că nu s‑au res­pec­tat pre­ve­de­rile pro­iec­tu­lui. In­sti­tu­tul na­țio­nal al pa­tri­mo­ni­u­lui a în­cer­cat să dea li­ber pre­sei spu­nând că nu tre­buie să le jus­ti­fice lor cum s‑au chel­tuit ba­nii, iar pri­ma­rul a de­cis că sem­nă­tura pro­iec­tan­tu­lui nu e obli­ga­to­rie. Ca ur­mare au re­cep­țio­nat lu­cra­rea și au plătit ba­nii. Nu­mai că…

Poarta Să­ru­tu­lui nu e chiar o poartă oa­re­care. În­treaga tă­ră­șe­nie a fost dis­cu­tată in­tens în presă. Ne­sim­ti­ții de jur­na­liști au in­sis­tat să o în­trebe pe doamna di­rec­toare a cen­tru­lui cul­tu­ral din Târgu Jiu ce pă­rere are des­pre efec­tele teh­no­lo­giei fo­lo­site asu­pra mo­nu­men­te­lor, iar dum­neaei le‑a răs­puns cu sin­ce­ri­tate că nu știe, să în­trebe la firma care a fă­cut treaba. De unde să știe, ce, era treaba ei? Treaba ei este să facă ce‑i spune domnu’ pri­mar, nu? Lu­cru­rile s‑au agi­tat până când onor gu­ver­nul Ro­mâ­niei a tre­buit să ia po­zi­ție. Fi­ind vorba de Gorj, în­suși dom­nul Ponta a co­bo­rât din al­ti­tu­di­nea stra­te­gi­i­lor sale in­ter­națio­nale și a de­cis să se facă o co­mi­ție in­ter­națio­nală care să vază ce și cum. To­tul pă­rea că se cla­ri­fică, dar…

In­sti­tu­i­rea co­mi­siei a tot în­târ­ziat. Pe prin­ci­piul “când fu Ta­che, nu fu Tică” amâ­nară cât pu­tură să‑i strângă pe toți la un loc. Cum însă aten­ția ge­ne­rală nu se mută în altă parte, până la urmă n‑a fost în­co­tro și îi adu­nară pe pri­ce­pu­ții in­ter­națio­nali. Ve­niră toți, mer­seră la pie­troa­iele lui Brân­cuși și vă­zură că treaba nu‑i bună. Con­clu­zi­ile lor se po­tri­veau cu ale pro­iec­tan­tu­lui — nu s‑a apli­cat teh­no­lo­gia pre­vă­zută în pro­iect, ci una im­pro­vi­zată — doar că ăsta din urmă le cam exa­gera nițel din mo­tive doar de el ști­ute. Ce e clar e că toată treaba e o fa­so­leală ge­ne­rală și tre­buie oprite orice fel de ast­fel de res­ta­u­rări. Po­li­ția cică a în­ce­put o in­ves­ti­ga­ție pen­tru dis­tru­gere de opere pa­tri­mo­ni­ale, dar zău că nu cred să se sfâr­șească cu vreo con­dam­nare a cuiva.

Epi­log

La fi­na­lul po­veș­tii ră­mă­se­răm toți cu buza um­flată. Firma exe­cu­tantă s‑a ales cu po­li­ția pe cap, noi cu o poartă gal­benă și o masă plină de gă­uri, iar dom’ pri­mar Câr­ci­u­maru cu in­ter­dic­ția de a mai spăla pie­trele din parc. Anul ăsta alo­case deja vreo 40.000 de lei, pen­tru o clă­teală ușoară… Nu­mai Brân­cuși doarme li­niș­tit într-un ci­mi­tir pa­ri­zian, nești­ind că să­ru­tul ima­gi­nat de el a de­ve­nit ușor hepatic.

---

Comentează pe Facebook...

---

---

Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Leave this field empty if you're human: