Crin Antonescu este o pagină închisă a politicii dâmbovițene. Alegerile care tocmai s‑au consumat au fost cântecul său de lebădă. Indiferent dacă demisionează sau nu, așa cum a promis, aura sa de lider al liberalilor și al dreptei s‑a stins, dacă va fi existat vreodată. Și, într-un fel asta e bine, pentru că nu s‑ar putea spune că rezultatele sale ca întâi liberal au fost în vreun fel lăudabile. Aventura uselistă, îndepărtarea partidului de tradiția sa de reprezentant al dreptei ideologice, pierderea încrederii electoratului, toate astea trag greu în talerul cu nereușite al balanței realizărilor sale, pe când în celălalt taler eu unul n‑aș ști ce să pun.
Dacă nu va demisiona, încălcându-și încă o dată cuvântul, partidul liberal va fi ca o sticlă de șampanie încălzită și gata să explodeze. Tensiunile din partid vor fi atât de mari, alimentate mereu prin contestarea liderului de către Tăriceanu și cei favorabili lui, încât ar putea duce chiar la ruperea sa. Asumându-și lașitatea rămânerii în fruntea partidului, Crin Antonescu riscă să‑l distrugă complet, poate ireparabil.
Dacă totuși va avea onoare și va demisiona din președinția partidului, conducerea va fi luată de Iohannis. Dar să nu ne amăgim: e doar o numire ad interim. Liberalii vor trebui să treacă prin procesul alegerii unui nou președinte al partidului și abia acolo vor da cu adevărat examenul important al maturității lor politice. Pentru că unul dintre candidați va fi Tăriceanu — calul troian introdus de PSD între liberali — care se va propulsa în cursă propunând revenirea PNL la guvernare, în alianța uselistă. Bătălia va fi dură. Tentația unei vieți călduțe în trena marelui PSD, a unei existențe politice lipsită de glorie, dar comodă, va încerca inima oricărui liberal. Mulți dintre primarii partidului — dornici de fonduri și investiții — vor fi probabil în favoarea ideii. Va reuși Iohannis să impună agenda revenirii la liberalism, el — un nou venit în rândurile partidului?
Și ce ar putea propune Iohannis partidului? Deja a spus‑o: unirea dreptei pentru a reveni la guvernare. Iar asta înseamnă apropierea de pedeliști și de partidul lui Băsescu, în egală măsură dușmani ai liberalilor. E mai acceptabilă apropierea de aceștia decât apropierea de PSD? Da, vor spune cei pentru care ideologia liberală mai înseamnă ceva, e mai acceptabil să te afli în compania celor care îți împărtășesc în mare măsură principiile de guvernare ale statului. Întrebarea la care vom afla peste nu mult timp un răspuns este: câți liberali mai există în PNL?
Să sperăm că mulți. Pentru că altminteri PDL, PMP și toate celelalte partide-mărunțiș care se doresc a fi la dreapta nu ar avea prea curând puterea de a răsturna renăscutul mastodont politic uselist, nici măcar sub directa conducere a iscusitului combinator politic Băsescu. Iar această a doua restaurație a USL nu ar mai avea nevoie de o fațadă mincinos-înfrumusețată, de un discurs fals-binevoitor și de programe aparent coerente. A doua revenire a conglomeratului s‑ar instala brutal, rânjind satisfăcut de capacitatea sa de a manipula prostimea în favoarea propriei bunăstări. Iar după ce îl vor unge pe Ponta în dregătoria de la Cotroceni, vor putea proclama începutul celui de-al doilea imperiu, cel al Totalei Corupții și Perfectei Minciuni.
Lasă un comentariu