Zic unii și al­ții că și‑a re­ve­nit piața imo­bi­li­ară. Așa o fi, n‑am idee dacă au în­ce­put să se vândă sau nu mai bine apar­ta­men­tele. Ceea ce con­stat este că a luat un avânt des­tul de mare afa­ce­rea cu în­chi­ri­a­tul de apar­ta­mente, ceea ce e bine pen­tru că mi se pare o idee mult mai bună să poți în­chi­ria de­cât să cum­peri — o spune ci­neva care a fă­cut cre­dit ca să cum­pere un apar­ta­ment. Cu câ­țiva ani în urmă în­chi­ri­a­tul era mai de­grabă un cal­var pen­tru că nu pu­teai fi si­gur cât vei sta într-un loc, în orice mo­ment pro­pri­e­ta­rul pu­tea fi lo­vit de ideea su­bită de a vinde sau de a‑ți ajusta chi­ria cu vreo 50 de euro mai sus.

Există câ­teva pro­iecte imo­bi­li­are care cred că se adre­sează doar lui Ți­r­iac și Co­lum­beanu, așa niște pre­țuri ne­sim­țite au. Dacă le ig­no­răm pe alea și le luăm în con­si­de­rare doar pe ce­le­lalte, cele la care îți poți per­mite să te gân­dești că ai lo­cui acolo, se poate con­stata că e o largă ofertă de an­sam­bluri re­zi­den­ți­ale. Dar ce este aia un an­sam­blu re­zi­den­țial? Păi de­fi­ni­ția e cam așa: un an­sam­blu re­zi­den­țial este o bu­cată de te­ren pe care dezvol­ta­to­rul a în­ghe­suit multe blo­curi căt de îna­lte i‑au per­mis avi­zul de ur­ba­nism și șpaga plătită la pri­mă­rie, în­con­ju­rate de ci­ment și as­falt pe care sunt tra­sate lo­cu­rile de par­care des­pre care se vor certa în mod or­ga­ni­zat vi­i­to­rii lo­ca­tari sub pri­vi­rile bi­ne­vo­itoare ale unui bo­dy­gu­ard care pă­zește ba­riera de la in­trare. În de­se­nul pro­mo­țio­nal se ză­resc de obi­cei și vreo doi-trei co­pă­cei, pe care însă în re­a­li­tate n‑o să‑i ve­deți nici­o­dată. Iar la par­te­rul unuia din­tre blo­curi va fi ame­na­jat un spa­țiu ge­ne­ros pen­tru me­gai­ma­jul sau car­re­fo­u­ra­șul dum­ne­a­voas­tră — ca să‑l aveți aproape când v‑o fi foame sau sete.

ansamblu-rezidential

În auto­buz aud în aproape fi­e­care di­mi­neață o re­clamă la un ast­fel de an­sam­blu. Un in­di­vid re­cită un text prin care ar tre­bui să te de­ter­mine să cum­peri de în­dată — în­cepe cu “aten­ție, am zis aten­ție!” și con­ti­nuă cu în­și­ru­i­rea unor pre­țuri re­la­tiv mo­dice de gar­so­ni­ere și apar­ta­mente cu 2 ca­mere, iar la fi­nal vine catch-ul de mar­ke­ting: “și­i­i­iii, aten­ție!, to­tul FĂRĂ COSTURI DE ADMINISTRARE!”. Mai pe ro­mâ­nește, după ce ți‑a vân­dut be­toa­nele, dom­nul dezvol­ta­tor se spală pe mâini de orice im­pli­care și te lasă să te cio­ro­vă­iești în voia ini­mii cu ve­ci­nii pen­tru ad­mi­nis­tra­rea păr­ți­lor co­mune. Te­ri­bil chilipir.

Eu unul nu văd mare di­fe­rență în­tre ce se pro­pune acum cum­pă­ră­to­ru­lui și car­ti­e­rele-dor­mi­tor ale lui Ceau­șescu. Peste trei­zeci de ani blo­cu­rile as­tea re­zi­den­ți­ale o să arate și ele la fel de jal­nic cum arată alea co­mu­niste con­stru­ite în anii ’70–80. De ce naiba vrem să plătim cu 20 de ani de muncă și li­niște su­fle­tească pe niște kit­sch-uri de beton?


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.