Imaginea publică este un lucru teribil de delicat, care se poate ruina în doar câteva clipe, din doar câteva vorbe, din doar câteva gesturi. Proiecția sa pozitivă în ochii opiniei publice se construiește cu răbdare și tenacitate, prin lucruri mici, dar pline de semnificație și uneori durează ani mulți până când se văd primele roade.
Exact așa mi s‑a părut că procedează Casa Regală a României, începând de după ’89. Regele Mihai nu a presat românii impunându-le prezența sa mediatică permanentă, ci a ales să apară în momente bine alese, manifestându-se cu o impresionantă bună cuviință și măsură a exprimării publice. Pentru că știa cât de puternică fusese propaganda comunistă împotriva sa timp de zeci de ani, a ales calea dificilă a eleganței și răbdării.
Mi s‑a părut că în ultima vreme începuseră să dispară atitudinile vehemente anti-monarhiste din anii ’90. Vocile sufocate de indignare ale unor persoane care relatau cum a plecat regele în ’48 cu un tren plin de aur, tablouri și alte bogății — de parcă ar fi asistat personal la eveniment, deși la vremea aia nici nu erau născuți — sunt tot mai rare. Și mi-am zis că, uite, politica bunului simț și a discreției începe să dea roade.
Principesa Margareta a reușit să devină treptat o continuatoare la fel de elegantă și răbdătoare a stilului ales de Regele Mihai. Mariajul ei cu un actor a stârnit oarece controverse, mai ales atunci când domnul Duda s‑a gândit să candideze la președinție, dar vacarmul s‑a stins destul de repede pentru că principele — actor, în fond — a știut să se manifeste într-un mod care să nu alimenteze inutil bârfele răuvoitoare. Cu toate astea majorității românilor le stă în gât ideea transformării peste noapte a unui actor într‑o alteță regală.
Introducerea pe primul plan a principelui Nicolae a fost și încă este o mișcare riscantă, ale cărei rezultate finale încă nu le anticipează nimeni. Faptul că nu vorbește încă bine româna e o problemă în ochii cetățeanului de rând. Faptul că nu e un descendent direct la tron în conformitate cu legea salică, ci în virtutea unui statut stabilit unilateral de Casa Regală a României (mai precis de Regele Mihai în 2007), îi știrbește oarecum credibilitatea cu care s‑ar putea eventual prezenta în fața românilor. De curând a făcut și o ușoară gafă (după părerea mea) fotografiindu-se cu Simona Halep exact în perioada în care Victor Ponta era criticat pentru acest obicei stupid de a‑și atrage simpatii prin alăturarea cu personalități merituoase. Comparația dintre cei doi e nedreaptă pentru principe, dar inevitabilă.
Iar de curând principesa Irina, a cincea descendentă la tron în conformitate cu succesiunea stabilită de Regele Mihai, și‑a recunoscut vinovăția într-un proces din SUA, unde este acuzată de organizarea de lupte ilegale de cocoși. Cum a ajuns să fie încurcată în astfel de conjuncturi, nu știu. Dar știu sigur că genul ăsta de impardonabile erori zădărnicesc ani de eforturi ale tatălui său de a readuce Casa Regală acolo unde de fapt îi este locul: în fruntea României. Iar Regele nu mai are timp pentru a repara astfel de greșeli, căci vremea sa se aproprie de sfârșit.
Imaginea publică este un lucru teribil de delicat, care se poate ruina în doar câteva clipe, din doar câteva vorbe, din doar câteva gesturi.
13:08
Monarhia poate exista sau nu in masura in care oamenii pot accepta sau nu caracterul ei sacru. In aceste circumstante vorbirea despre construirea imaginii, cu sau fara actorasi de duzina, este inoportuna. Noi, romanii, nu avem maretia acceptarii unei monarhii. Noi suntem atasati de “valori” goale de continut. Ultima de acest gen se numeste Calin Popescu Tariceanu si minciuna lui deghizata in liberalism.
22:08
La cât de ortodocși ne pretindem ca popor, ne-am despărțit destul de iute (istoric vorbind) de unsul lui Dumnezeu, în favoarea unor fripturiști pe care îi alegem după chipul și înfățișarea noastră. Paradoxal, în privința celui aflat în frunte, avem mai mare încredere in judecata noastră decât în cea dumnezeiască.